Mănăstirea Slănic - Taborul Argeșului

Biserica Izvoarelor de Leac este mai debragă un complex de izvoare, troițe și mici capele ortodoxe, întins pe dealul numit "Valea Radului", în apropierea localității Vâlcele Crâmpotani, comuna Merișani, județul Argeș. Transmise pe cale orală, din generație în generație, sub formă de tradiții locale, legendele despre acest loc sunt multe. Cele șapte izvoare tămăduitoare dintre copaci sunt împrăștiate în jurul bisericii închinate Sfinților Calinic de la Cernica și Nectarie Taumaturgul. Pe o rază de un kilometru, de jur-împrejurul bisericuțelor, se păstrează regula tăcerii. [Image]Apele de la "Izvoarele de Leac" sunt tămăduitoare încă din vechime, aici găsindu-și alinarea domnitori precum Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș și Mihnea Turcitul. Alături de aceștia, nenumărați pelerini s-au oprit la aceste ape, în drumul lor de la Mănăstirea Cotmeana spre Mănăstirea Tutana și spre Mănăstirea Curtea de Argeș. O legendă locală amintește de povestea Elisabetei Bădescu care, la vârsta de numai zece ani, și-a pierdut vederea. Astfel, după mult post și rugăciune, spălându-se cu apa din aceste izvoare, femeia și-a recăpătat vederea. O altă minune asemanatoare s-a petrecut cu un băiat mut care, fiind trimis de tatăl său să îi aducă apă de la unul dintre aceste izvoare, a început pe loc să vorbească.  Minunile săvârșite prin apa acestor "izvoare de leac" sunt multe, aceasta tămăduind multe boli. La baza tuturor vindecărilor stă însă rugăciunea celor care se închină cu evlavie lui Dumnezeu și sfinților Săi. Potrivit obiceiului locului, credincioșii care vin să ia apă de la aceste izvoare păstrează tăcerea pe toată durata drumului de la biserică la izvoare și înapoi. În tot acest timp, fiecare se roagă urmând îndemnul Mântuitorului: "Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea." (Marcul 1, 24). Biserica Izvoarelor de Leac se află pe drumul național ce leagă localitățile Pitești și Curtea de Argeș, la aproximativ șase kilometri de localitatea Vâlcele. [Image]Sursa: www.izvoareledeleac.ro; https://www.crestinortodox.ro/; https://sapteizvoare.ro/

Situată într-o poiană la baza masivului muntos Lespezi, în punctul Piscu Negru, la cota 1200 metri, Mănăstirea „Sfântul Ilie Tesviteanul" - Piscul Negru reprezintă una dintre principalele atracții turistice de pe celebrul "drum prin nori" - Transfăgărășan.  Odată ajuns aici, peisajul mirific îți taie respirația. Păduri de jur-împrejur, vârfurile înalte ale munţilor acoperiţi numai cu brad, murmurul apei râului Capra, aflat la 100 de metri în nordul bisericii, sunt doar câteva elemente care descriu atmosfera liniștitoare în care se găsește acest așezământ monahal.   Lucrările de construcție a mănăstirii au fost realizate între anii 1994 şi 2015, iar terenul pe care a fost construită fost donat de o familie din Albeștii de Argeș. Se spune că mănăstirea a fost ridicată întru pomenirea persoanelor care au trecut la Domnul în timpul lucrărilor realizate la Transfăgărăşan. Pentru construcţia bisericii, mijloacele financiare au fost asigurate de Episcopia Argeşului şi de numeroşi credincioşi.  Biserica este compartimentată în altar, naos, pronaos şi pridvor închis. Altarul este luminat de o fereastră la răsărit. Are în dreapta o mică încapere pentru veştmântărie. Catapeteasma înaltă până la boltă este din zid, cu uşile împărăteşti şi diaconeşti din lemn de stejar sculptat. Se delimitează de pronaos prin arcada care se sprijină pe doi stâlpi laterali alăturaţi zidurilor. Pictura interioară a fost executată în frescă. Sfântul Mare Prooroc Ilie, Tesviteanul, este sărbătorit de Biserica Ortodoxă Română în fiecare an, la data de 20 iulie. Unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament - Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor, fiind celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Adresa: Mănăstirea Sfântul Prooroc Ilie - Piscu Negru se află în localitatea Piscu Negru, județul Argeș (DN7C). Este situată la 70,5 km nord de Curtea de Argeş, 47,5 km de satul Căpăţâneni, la 15,5 km de cabana Bâlea Lac. Sursa: https://www.manastiriortodoxe.ro; https://mapio.net/pic/p-57801597/; wikipedia.org; crestinortodox.ro, doxologia.ro

Mănăstirea Antonești este una dintre cele mai frumoase construcții de pe Valea Argeșului. A fost numită așa după întemeietorul ei, Mareșalul Ion Antonescu, și are hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul".  Mănăstirea Antonești este situată în comuna Corbeni, la 20 de km nord de Curtea de Argeș, și este un important punct de pelerinaj pentru cei care traversează localitatea. Așezarea monahală este construită foarte aproape de Barajul Vidraru și de traseul montan Transfăgărășan.  Puţini sunt cei care ştiu că acest loc a fost construit la ordinul Mareşalului Antonescu. În vara anului 1941, la scurt timp după intrarea României în cel de Al Doilea Război Mondial, un adevărat potop s-a abătut asupra locuitorilor din Valea Superioară a Argeşului. Puhoaiele au măturat totul în cale, iar un întreg sat din comuna argeşeană Corbeni a dispărut sub ape.  Șeful statului, generalul Ion Antonescu, a decis ca satul să fie refăcut în întregime pentru familiile afectate. Noul sat a fost numit "Antonești", iar comunitatea ortodoxă din zonă s-a ocupat de construirea unei biserici în localitate. Gheorghe Erbașu a donat terenul, iar zidirea bisericii a început în august 1943. Datorită vitregiilor vremurilor, biserica a rămas neterminată, intrând ulterior în paragină. Prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, biserica începută în 1943 a primit statutul de mănăstire în 1994, iar între anii 1995 și 2004 s-au făcut ample lucrări de consolidare, restaurare, tencuire și pictare. Lucrările au fost încununate de sfințirea bisericii în 24 iunie 2004, în ziua de cinstire a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Lângă biserică s-a ridicat, în perioada 2000 - 2004, un corp de chilii, la baza căruia s-a amenajat paraclisul închinat Sfântului și Dreptului Iov.  Informații utile:  Acces: Din Curtea de Arges, parcurgând 20 de km pe DN 7C (spre Transfăgărășan), se ajunge în comuna Corbeni. Din centrul comunei Corbeni, distanța până la mănăstire este de cca l km.  Adresa: Comuna Corbeni, 117275,  jud. Argeș. Sursa foto: Arhiepiscopia Argeșului si Muscelului, basilica.ro

Biserica Mănăstirii Valea din comuna Ţiţeşti este una dintre puţinele ctitorii domneşti păstrate pe teritoriul actual al judeţului Argeş, fiind, totodată, un monument deosebit de important în peisajul arhitecturii medievale româneşti. Biserica este ctitoria lui Radu Paisie, domnul Ţării Româneşti, din 1534. Documentele atestă existenţa ei anterior acestui an, un prim hrisov care o menţionează datând din timpul lui Vlad Vintilă de la Slatina, de la 29 decembrie 1532. De asemenea, piatra tombală a jupaniţei Vişa, decedată în anul 1525, constituie încă un indiciu pentru datarea mănăstirii anterior anului 1534. Monumentul a intrat în atenția cercetătorilor încă de la începutul secolului XX. Săpăturile efectuate în naos au dus la o descoperire deosebit de importantă, constând în piatra de mormânt a monahiei Anisia (pe numele mirenesc Anca), mama marelui logofăt Vlaicu Piscanu.  Complexul monahal din Valea Mănăstirii cuprinde următoarele construcții: Biserica Sfânta Treime, ruinele vechilor chilii, clopotnița, zidul de incintă. Turla este din lemn, pătrată, luminată de patru ferestre înalte. Acoperișul din șindrilă este în formă de clopot. Pictura bisericii este una de excepție. Biserica are tinda pictată în 1797, pronaosul pictat în 1746, iar în anumite registre din naos și altar se pot observa cele trei straturi succesive de pictură: primul este cel de la 1548 din vremea lui Mircea Ciobanul, al doilea de la 1746 din timpul Egumenilor Damaschin si Partenie, iar cel de-al treilea strat este cel din 1846, în timpul lui Ioanichie Polidor. Podoaba interioară a bisericii este catapeteasma sculptată în lemn, lucrată în timpul lui Constantin Mavrocordat. Adresa: Mănăstirea Valea Mănăstirii este situată pe şoseaua Piteşti-Câmpulung-Rucăr-Braşov (DN 73) la kilometru 20 ramificaţie dreapta 2 km Titeşti şi apoi încă 6 km până la mănăstire. Se poate ajunge şi pe traseul Piteşti-Colibaşi-Mioveni-Racoviţă-Țiteşti. Sursa: crestinortodox.ro, doxologia.ro, cimec.ro

La Rezervația fosiliferă de la Suslănești – arie naturală protejată de interes internațional- s-au descoperit schelete de pești fosili cu o vechime de peste 50 de milioane de ani. La 8 km de Câmpulung, pe partea stângă a văii Argeșelului, la Suslănești, pe dealul Marlauz, la o altitudine de 680 m, se află Rezervația fosiliferă Marlauz. Aceasta prezintă o importanță deosebită prin bogăția de schelete de pești fosili, ce se găsesc în argilele sub formă de lespezi fine datând de aproape 56 de milioane de ani.  Rezervația fosiliferă de la Suslănești a fost declarată monument al naturii datorită importanței sale științifice deosebite. Este o arie protejată de tip paleontologic, fiind inclusă în a treia cateogorie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii. Rezervația se întinde pe o suprafață de circa 3,5 hectare. Zona este lipsită de prea multă vegetație, fiind brăzdată de șanțuri rezultate în urma fenomenelor de șiroire sau a torentelor de apă de pe versanți.  În șisturile disodilice și menilitice de vârstă oligocenă de aici se întâlnesc specii de pești fosili precum „Clupea longimana", „Caraux macoveii" (de formă ovală, de 14 cm lungime), „Rhombus stamatini" (cu poziția ambilor ochi pe partea stângă a capului), „Scorpaenoides popovicii" (un pește de numai 10-20 mm, cu corp alungit, cu o aripioară pectorală triunghiulară de trei ori mai înaltă decât corpul). Șisturile disodilice de la Suslănești mai cuprind și unele specii de plante, care populau aceste ținuturi, cum ar fi „Fagus feroniae", „Cinnamomum lanceolatum" (strămoșul arborelui de scorțișoară, întâlnit astăzi în Asia de sud-est), „Laurus tetrantheroides" și „Laurus phoeboides" (din care se trage dafinul) și altele.  Rezervația fosiliferă de la Suslănești este considerată de geologi un sit geotectonic, aceștia grupând fosilele descoperite în trei categorii mari, și anume: pești autohtoni, pești migratori și pești de adâncime. Au fost identificate nu mai puțin de 30 de specii de pești, iar mai mult de jumatate dintre aceștia au reprezentat specii noi pentru această știință.  Așezare: Rezervația fosiliferă se află în partea estică a satului Suslănești, pe teritoriul administrativ al comunei Mioarele, în apropierea drumului național DN 73D, pe traseul Boteni - Suslănești - Fântânea.  Distanța dintre Pitești și Suslănești este de 54 km și poate fi parcursă în aproximativ o oră. 

Unul dintre cele mai frumoase lacuri de pe teritoriul ţării noastre se află pe versantul sudic al Masivului Făgăraş, acesta poartă numele de Lacul Capra şi îmbie turiştii să-şi tragă sufletul chiar şi pentru câteva clipe, în mijlocul naturii. Lacul Capra este un lac glaciar ascuns în inima Munților Făgăraș, la o altitudine de 2230 de metri și are o adâncime maximă de circa 10-11 metri. Din Lacul Capra pleacă pârâul Capra (tributar al râului Argeș), care în doar câțiva metri formează un alt lac mic, Căprița. Mai departe, pârâul coboară spre sud și chiar înainte de Transfăgărășan formează frumoasa Cascadă Capra. Lacul ocupă o suprafaţă totală de 1,80 hectare şi are o formă neregulată, aproape rotundă. Pentru cei care vor să viziteze zona Transfăgărășan și Munții Făgăraș, Lacul Capra este un obiectiv turistic care nu trebuie să lipsească de pe lista obiectivelor naturale din zonă. Întreaga zonă oferă o privelişte greu de descris în cuvinte asupra vârfurilor Buda, Râiosu şi Mușeteica. Pe malul sudic al lacului, se află două monumente ridicate în memoria victimelor unei avalanşe violente ce a avut loc în anul 1963. Aceştia străbăteau pentru prima dată pe timp de iarnă traseul care duce spre Creasta Arpășelului, foarte dificil şi în afara sezonului rece. Vizitarea lacului este recomandată să se facă în grup și cu echipament minim necesar, specific montan. Acces: Pitești - Curtea de Argeș - Transfăgărășan - Lacul Capra, Județul Argeș Sursa: wikipedia, descoperalocuri.ro

Lacul Jgheburoasa (monument al naturii) este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN  ( rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Rucăr. Rezervația naturală declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, se află în partea sudică a Munților Făgăraș, în bazinul  văii Zârna, la o altitudine de 2.150 m, și se întinde pe o suprafață de 2 hectare.   Aria naturală reprezintă lacul de origine glaciară (luciu de apă) și zona împrejmuitoare, situat la obârșia  văii Jgheburoasa, cu maluri acoperite de vegetație alcătuită în cea mai mare parte din arbuști mici de afin negru de munte, o plantă din specia Vaccinum myrtillus.  Iarna în munții Făgăraș este foarte aspră, riscul de avalanșă fiind unul extrem de mare, încă de la primele căderi de zăpadă. Accesul este recomandat doar alpiniștilor sau turiștilor foarte antrenați și cu echipament complet de iarnă și doar atunci când condițiile meteo și starea zăpezii sunt optime pentru ascensiune.  Sursa: https://ro.wikipedia.org Foto: https://muntii-fagaras.ro/lacuri-alpine

Avenul de sub Vârful Grind, cunoscut și sub denumirile de Avenul din Grind sau Avenul de sub Colții Grindului, este o rezervație naturală de tip speologic - arie protejată de interes național, situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Dâmbovicioara.  Este ste cel mai adânc aven din România, în prezent având o adâncime de -769 metri. A fost descoperit în anul 1985 într-o zonă în care există unul dintre cele mai mari potențiale de denivelare din țară și este încă în explorare.  Intrarea în Avenul de sub Vârful Grind se află la altitudinea de ~ 1922 m pe versantul estic al Munților Piatra Craiului. Este localizată pe abruptul de sub creasta principală, pe unul din Hornurile Grindului (vale de abrupt).  Aria protejată inclusă în Parcul Național Piatra Craiului reprezintă un aven (gol subteran, peșteră), o formă carstică de prăbușire, alcătuită din mai multe puțuri verticale întrerupte de galerii, cu forme vizibile de eroziune și coroziune.  A fost explorat pentru prima dată în 1936 de către Alfred Prox, în speranţa atingerii unei ipotetice reţele subterane în masivul Piatra Craiului. În 1967, Friedrich Thomas şi Walter Gutt din Braşov coboară din nou până la baza avenului şi găsesc o continuare de 15 m, pe care însă nu au putut s-o exploreze din lipsă de echipament.  În toamna anului 1985, este descoperită intrarea avenului de către Ioan Dobrescu și Ioan Bostan cu o echipă de la Clubul de Speologie „Piatra Craiului" din Câmpulung Muscel.  Avenul este unul tipic alpin cu puține porțiuni orizontale şi este format dintr-o succesiune de 22 puţuri consecutive (pe parcursul principal) fără afluenți majori, cel mai lung afluent fiind cel care este interceptat la cota -167 m.    În afară de acesta, cele mai importante secvențe de puțuri laterale/paralele sunt sectorul Himalaya 2 și cea de sub Puțul Walter Gutt (care confluează cu parcursul principal la cota -567 m).  Datorită dezvoltării verticale, temperatura aerului în partea inferioară a avenului este în general scăzută (-2, -6º C) şi se menţine aşa tot timpul anului, fiind mai coborâtă în perioada rece.  Avenul din Grind a fost creat de apele de infiltraţie, care au lărgit sistemul de diaclaze ce afectează conglomeratele de Bucegi. Este unul din puţinele goluri verticale de amploare dezvoltate în conglomerate, rocă în general mai puţin carstificabilă.   Explorarea acestui aven oferă posibilitatea studierii unui interesant profil geologic, în care se poate urmări tectonica şi stratigrafia acestui sector al Pietrei Craiului. Sursa: speosilex.ro, speologie.org, avenulgrind.ro, Clubul de Speologie Silex Brașov

Situl arheologic – Termele (băile) romane din satul Voinești – pe malul lui Cocoș - punctul Măilătoaia duce istoria comunei Lerești până în perioada daco – romană, mai exact în secolul al II-lea d.H.   Castrul roman din Lerești a fost descoperit de elevii școlii din localitate, sub directa îndrumare a profesorului de istorie Marin Bădescu și a învățătorului Constantin Becleanu, în cadrul concursului "Căutătorii de comori" din toamna anului 1969.   Ultimele săpături au scos la iveală unele dintre cele mai valoroase obiecte de inventar descoperite la Voinești, două ștampile tegulare.   Prima ștampilă se încadrează cronologic la începutul sec. al II-lea d.H. Ștampila este imprimată pe un fragment de cărămidă cu dimensiunile de 19x6x2,5 cm. Ștampila este în cartuș dreptunghiular incomplet în tabula ansata, lat de 4 cm. (Tabletă cu mânere cu coadă de porumbel. Era o formă preferată pentru tabletele votive din Roma Imperială). Literele sunt înalte de 2 cm, iar inscripția "Leg(io) C(laudia) P(ia) F(idelis)" argumentează istoric prezența la Voinești a legiunii menționate sau a unei subunități a acesteia.   Cea de-a doua ștampilă se află imprimată pe o cără¬midă fragmentară cu dimensiunile de 12,5 x 10,5 x 2 cm și este în cartuș dreptunghiular simplu, incomplet, lat de 2 cm. Lectura este următoarea: „Coh(ars) (I) Com(magenorum)". Ca și precedenta ștampilă, și aceasta este datată cronologic la începutul secolului II, d. H. Este o dovadă că termele și castrul de la Voinești au fost construite și locuite de detașamente ale Cohortei I Flavia Commagenorum.   În această zonă, s-au mai descoperit fragmente ceramice, toarte de amforă, cuie, fragmente de apeduct, un obiect din metal de formă neidentificată, două tuburi (conducte) de plumb, depozitate la școala din Voinești.   S-a mai găsit și o cantitate de 8 kg plumb topit, ceea ce înseamnă că lungimea tuburilor era mult mai mare sau că distrugerea fortificației s-a produs într-un incendiu.   Materialul folosit la construcție este specific tehnicii romane: piatră de colț (calcare și gresii), cărămizi de dimensiuni mari, bine arse, și lianți („opus incertum" și „signinum").   Resturile tuburilor de plumb, ca și prezența acestui „opus signinum" par a da indiciul că această construcție sau cel puțin o parte din ea se folosea drept băi („therme"), nelipsite castrelor. În cazul de față, ele s-ar afla în afara castrului. Termele se întindeau pe o suprafață de 300 - 350 de metri pătrați, iar castrul probabil că s-ar fi întins pe o suprafață de un hectar.   Castrul roman de la Voinești făcea parte din marele val antic Limes Transalutanus, care a cunoscut extinderea sa maximă pe vremea lui Septimiu Sever (secolele II - III). În Argeș, traseul lui urmează linia castrelor Urluieni - Fîlfani - Purcăreni - Săpata de Jos - Albota - Jidava - Voinești - Rucăr, iar spre Brașov, se continuă cu cele de la Drumul Carului și Cumidava.   De-a lungul timpului, lucrările arheologice de la Voinești au fost susținute și de Consiliul Județean Argeș, prin Muzeul Județean Argeș.   Traseu: Pitești – Câmpulung (DN 73) - Lerești (DJ 734)