Mănăstirea Slănic - Taborul Argeșului

Mănăstirea Slănic - Taborul Argeșului

Biserica / Obiectiv turistic


Address

Aninoasa, 117037, Romania

Despre

Începuturile vieţii monahale la Schitul Slănic sunt mai puţin cunoscute, pierzându-se în negura vremii. Tradiţia ne spune că domnitorul Vlad Ţepeş ar fi primul ctitor al lăcaşului. Alte izvoare istorice menționează că mănăstirea ar fi fost ctitorită de Neagoe Basarab. Prima atestare documentară este din 16 mai 1679 când, printr-un act oficial, popa Nica donează şi închină Mănăstirii Aninoasa biserica din Slănicul de Jos. În anul 1805, schitul se desfiinţează. În 1916, în plin război mondial, un călugar cu metania la Schitul Ciocanu se retrage în aceste locuri. Monahul Irinarh Pulpea a stat singur pe acest munte până în 1922 când i se alătură un ieromonah de toată isprava: Isidor Ghimpeteanu, venit din obștea Robaiei. Împreună încep zidirea unei biserici închinate Maicii Domnului și toată suflarea creștinească de pe aceste deluri li se alatură. În câțiva ani, biserica este gata, iar la 19 octombrie 1930 are loc sfințirea acesteia.

Unul dintre punctele de atracţie este muzeul amenajat în vechiul corp de chilii. Aici, sunt Biblii mucenicite prin foc, icoane scăpate din incendii, cruci salvate miraculos, cărţi, fotografii, anafură şi mir din Ţară Sfântă. Aşezarea monahală, numită drept "Taborul Argeşului", cuprinde trei biserici: una cu hramul "Schimbarea la Faţă", alta cu hramul "Naşterea Maicii Domnului" şi a treia construită în cinstea Sf. Ierarh Calinic de la Cernica.

Situată într-un cadru natural deosebit, Mănăstirea Slănic este înconjurată de linişte şi oferă credincioşilor un minunat loc de rugăciune.

Alte sugestii

Biserica Izvoarelor de Leac și minunile săvârşite de apa tămăduitoare

Biserica

Mănăstirea Sfântul Prooroc Ilie - Piscul Negru Transfăgărășan

Biserica

Mănăstirea Antonești, una dintre cele mai frumoase așezări monahale de pe Valea Argeșului

Biserica

Mănăstirea Valea din comuna Țițești

Biserica

Rezervația fosiliferă de la Suslănești

Obiectiv turistic