Mănăstirea Curtea de Argeș

La poalele Masivului Iezer-Păpușa, într-o zonă în care natura își arată frumusețea altfel în fiecare anotimp, se înalță în calea apelor, barajul Râușor. Construcția este amplasată pe râul Târgului, la 400 de metri mai jos de locul în care râul Târgului își adună apele cu pârâul Râuşor și formează lacul de acumulare cu același nume.  Barajul și acumularea se află în patrimoniul și exploatarea Administrației Bazinale de Apă (ABA) Argeș-Vedea din cadrul Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR). Construcția obiectivului hidrotehnic a început în anul 1977, anul 1986 marcând punerea acestuia în funcțiune. Este un baraj de anrocamente cu zone de filtru din balast sortat și nucleu de argila, usor înclinat spre amonte și curbat orizontal cu înălţimea de 120 de metri și deschiderea la coronament de 380 de metri. Părțile componente ale obiectivului hidrotehnic Râușor au fost calculate și verificate la debitele corespunzatoare clasei I-a de importanță, fiind încadrat în categoria B – baraj de importanţă deosebită. Suprafaţa totală a lacului de acumulare este de 190 de hectare, iar volumul este de 60 de milioane metri cubi de apă. Acumularea are o lungime de 4,5 kilometri pe Râul Târgului şi 2,8 kilometri pe Râuşorul Lereştiului. Principalul rol al amenjarii este alimentarea cu apă a municipiului Câmpulung Muscel (situat la 16 km aval) şi a localităţilor limitrofe. Un alt rol important este de apărare împotriva inundațiilor, fiind prevăzut cu un volum de atenuare de 14,5 milioane metri cubi. Amenajarea are şi rol energetic. Printr-o galerie de 5.676 de metri, apa din barajul Râuşor alimentează Centrala Hidroelectrică Lereşti.  Barajul Râușor nu este doar o construcție tehnică, ci și o bijuterie ascunsă în inima munților. Peisajul din jur este spectaculos. Pădurile de conifere și culmile Munților Iezer, care se oglindesc în apele verzi-smarald ale lacului, atrag numeroși turiști pasionați de natură și drumeții. Barajul și lacul de acumulare întregesc frumusețea zonei turistice, de aici pornind trasee montane ce duc spre Vârful Iezer şi Vârful Bătrâna din Munții Iezer-Păpușa. Sursa: Apele Române           Salvamont Argeș

Schitul de monahii „Sfântul Ierarh Modest” din Stoeneşti‐Muscel, satul Coteneşti, a fost ridicat în anul 2002 cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, de către protosinghelul Modest Ghinea, stareţul Mănăstirii Cetăţuia Negru Vodă, ajutat de ierodiaconul de atunci Athanasie Adrian Gogoneaţă, astăzi Stareţ al mănăstirii de la Ioaniceşti.  Ctitoria protosinghelului Modest Ghinea a fost construită pe partea dreaptă a râului Dâmboviţa, la altitudinea de peste 900 m, într‐un cadru natural deosebit de pitoresc, spre a fi de „pomenire lui, părinţilor şi bunicilor lui”, aşa cum se menţionează în pisania de la intrarea în biserica de lemn a schitului.  S‐a târnosit la 21 iunie 2003 de către Înaltpreasfinţiţii Calinic al Argeşului şi Muscelului şi Casian al Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi.  Sursa: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Schitul Brătășești, cu hramurile Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și Sfinții Serghie și Vah, fost metoc al Episcopiei Argeșului, s‐a ridicat în jurul anului 1735 de către Ioan Vâlsănescu. Ruinându‐se, a fost refăcut șaizeci de ani mai târziu de către arhimandritul Partenie de la Mănăstirea Argeșului. Conform documentelor de la 1845 „schitul era în desăvârșită dărăpănare”.  Arhiereul Samuil Tărtășescu Sinadon a cerut aprobarea mitropolitului Neofit al Ţării Românești să repare pe cheltuiala proprie casele schitului, unde intenționa să‐și „odihnească bătrânețele” după retragerea sa din activitate. Schitul a fost renovat în două etape succesive, în anii 1845 și 1875. Rămas în părăsire timp de 10 ani, a fost refăcut „cu toată podoaba din interior și exterior” prin stăruința superiorului mănăstirii Robaia, protosinghelul Teodosie Oprescu, între anii 1924 și 1928, așa cum se poate citi în pisania adăugată cu vopsea deasupra ușii de la intrarea în sfântul lăcaș. În anul 1952, biserica a suferit noi reparații, fără însă a se interveni asupra picturii, care, păstrată parțial, este cea de la 1795.  Transformat în biserică de mir a cătunului Florieni, satul Brătășești, schitul a revenit la funcționalitatea de odinioară în anul 1998, ca metoc al Mănăstirii Robaia, de care depinsese și în trecut. La 25 noiembie 2007, viața monahală a fost reluată la schitul Brătășești, obștea fiind formată din câteva monahii venite aici de la Mănăstirea Robaia.  În anul 2010 a fost întocmit proiectul de conservare‐restaurare a picturii murale, de către experutl restauratorul Ion Chiriac. Prin arhiereasca purtare de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului și cu osteneala monahiei stvrofore Siluana, stareță a Mănăstirii Robaia, vechiul lăcaș, ajuns în stare avansată de degradare, a intrat într‐un amplu proces de restaurare, cu sprijinul Primăriei Albeștii de Argeș, pe al cărui teritoriu administrativ se află bătrânul edificiu.   Sursa: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Mănăstirea Gorgani este situată pe şoseaua națională Piteşti‐Topoloveni, în satul Drăghiceşti, comuna Călineşti, județul Argeş. Se spune că „Biserica Doamnii Bălaşii”, așa cum este cunoscut lăcaşul, aflată cândva în satul Drăghiceşti, a fost ctitorită de către Domnița Bălaşa, fiica lui Constantin Brâncoveanu voievod, la o dată necunoscută astăzi. Lipsind pisania, se apreciază că aceasta a fost realizată în perioada 1720 ‐1740.  Catagrafia din anul 1840 a fostului județ istoric Muscel precizează că biserica din „satul Gorganu, cătunul Fața Câmpului, proprietatea Brâncoveanului”, este ctitorită de „părintele Drăghici călugărul şi Gh. Drăghicescu”.  Vechiul locaş a fost reparat în mai multe rânduri, o renovare capitală suferind în anul 1896. În 1988 a fost strămutată din cimitirul satului Drăghiceşti pe dealul din apropiere şi restaurată de către specialişti ai Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii de la Goleşti.  Icoanele împărăteşti au fost donate de către credincioşii din Priboienii de Sus, fiind luate din vechea lor biserică. Începând cu luna februarie a anului 1995, când a luat ființă Mănăstirea „Sfântul Calinic” din Călineşti, biserica a devenit lăcaş al acestui aşezământ monahal.    Sursa: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

La câţiva kilometri în vestul Câmpulungului Muscel, afiliată comunei Bughea de Jos, se află Mănăstirea Ciocanu. Mănăstirea are două biserici: una mică, din lemn, cu pictură neobizantină la exterior şi autentic românească la interior, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” şi cea nouă, mai mare, cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Deși fără temei documentar, se pare că biserica veche a schitului, la fel ca întreg ansamblul monahal, datează de prin veacul al XVI-lea. Straturile groase de tencuială de la exterior ascund azi structura din bârne și de paiantă, proporțiile foarte mici fiind singurul element care trădează o construcție ușoară. Planul acesteia este acela de navă dreptunghiulară specific bisericilor de lemn. Biserica a suferit la un moment dat o amplificare a părții vestice, care a dus la o recompartimentare prin adăugarea unui nou pronaos și prin includerea celui vechi în naos. Icoanele păstrate aici poartă semnătura unor iconari precum Alexie zugravul și Ghermano Ierodiaconul.

Biserica de lemn din Jupânești poartă hramul „Înălțarea Domnului” și a fost ridicată în satul cu același nume în anul 1742. Aceasta este una dintre cele mai bine cunoscute biserici de lemn din Muntenia, îndeosebi pentru sculptura puternic profilată în jurul intrărilor și ferestrelor, precum și a brâului median și a consolelor cu capete de cai.  Din amintirea sătenilor, biserica actuală ar fi fost construită în locul altei biserici de lemn, în care a slujit și Popa Vladu, pomenit într-un hrisov din 1636 dat de Matei Basarab satului Jupânești. Bisericuța a fost demontată numai după ce a fost terminată actuala biserică, iar lemnăria a fost scoasă și folosită, după cum se spune, la intrarea noii biserici.  Dintre ctitori, Necula Eneotu, zis Grecu, a fost un negustor bogat din Tămășești. El a strâns avere în Jupânești cu care a finanțat construcția. Unele dintre icoane sunt datate din 1822, 1826 și 1828, sugerând o înzestrare mai semnificativă a lăcașului în acea perioadă cu un rând nou de odoare. Biserica este construită în întregime din bârne de stejar late, care ajung, în unele cazuri, la 45-50 de cm și la o grosime de maximum 14 cm, fiind îmbinate, ca majoritatea caselor țărănești, în coadă de rândunică.

Biserica se află în satul Gănești, comuna Pietroșani, în aceeași curte cu biserica de zid construită între 1998-2003. Are plan dreptunghiular alungit, cu absida altarului de aceeași lățime cu naosul, poligonală (trei laturi), pridvor pe vest și turlă octogonală.  De remarcat este pictura din absida altarului și naos care, datorită caracteristicilor stilistice, poate fi considerată ca aparținând perioadei de construcție a bisericii sau perioadei imediat următoare, până la mijlocul secolului XIX. Pictura din 1930 din pronaos, aparținând lui Gheorghe Zafiescu, se evidențiază datorită unor scene precum scenele din Geneză, care, prin desen, mișcare, peisaj, depășesc stereotipia restului picturii. 

Biserica de lemn din Valea Faurului, comuna Mușătești, a fost construită în anul 1727. Hramul bisericii este "Sfinții Voievozi". Din catagrafia începutului de veac XIX, aflăm că biserica a fost făcută pe moșia căminarului Rasti de către Petru Mușătescu. Același ctitor este atestat, pe frumosul clopot, cu chipurile sfinților de hram, Mihail și Gavril.  Din patrimoniul de icoane, cea mai mare valoare artistică o au cele aflate în pronaos: Soborul Arhanghelilor (icoana hramului); Maria Platitera, cu Arhanghelii de o parte și alta a tronului; Sfântul Nicolae, cu Iisus și Maria; Deisis, cu Maria și Ioan, alături tronului. În fruntea acestora vom așeza însă panoul circular cu Maria Platitera și Arhanghelii, cu frumusețea originară bine conservată.

Biserica de lemn din Robaia, comuna Mușătești, poartă hramurile „Sf. Nicolae”, „Sf. Gheorghe” și „Sf. Împărați Constantin și Elena” și este datată din anul 1808. Se remarcă prin funia mediană sculptată în relief sub tencuiala exterioară. Conform tradiției locale, biserica de lemn din Robaia a fost adusă pe butuci de lemn din satul Prosia.  Așezată pe un soclu masiv, din bolovani de râu, biserica are planul dreptunghiular, cu altarul retras, poligonal, pereții fiind încinși cu un brâu puternic, sculptat „în frânghie". Spațiul  interior prezintă bolți cilindrice, retrase prin bârne, pe console. Programul iconografic transmite ideea apropierii de vatra monahală a Robăii, prin chipurile cuvioșilor și ale schimnicilor. Pictura, în diversele ei etape de realizare, poate fi atribuită zugravilor Nae zugravu, respectiv Niță Poșoi din Bărbălătești.