
Biserica de lemn „Înălţarea Domnului" din Jupânești
Biserica
Despre
Biserica de lemn din Jupânești poartă hramul „Înălțarea Domnului” și a fost ridicată în satul cu același nume în anul 1742. Aceasta este una dintre cele mai bine cunoscute biserici de lemn din Muntenia, îndeosebi pentru sculptura puternic profilată în jurul intrărilor și ferestrelor, precum și a brâului median și a consolelor cu capete de cai.
Din amintirea sătenilor, biserica actuală ar fi fost construită în locul altei biserici de lemn, în care a slujit și Popa Vladu, pomenit într-un hrisov din 1636 dat de Matei Basarab satului Jupânești. Bisericuța a fost demontată numai după ce a fost terminată actuala biserică, iar lemnăria a fost scoasă și folosită, după cum se spune, la intrarea noii biserici.
Dintre ctitori, Necula Eneotu, zis Grecu, a fost un negustor bogat din Tămășești. El a strâns avere în Jupânești cu care a finanțat construcția. Unele dintre icoane sunt datate din 1822, 1826 și 1828, sugerând o înzestrare mai semnificativă a lăcașului în acea perioadă cu un rând nou de odoare. Biserica este construită în întregime din bârne de stejar late, care ajung, în unele cazuri, la 45-50 de cm și la o grosime de maximum 14 cm, fiind îmbinate, ca majoritatea caselor țărănești, în coadă de rândunică.
Din amintirea sătenilor, biserica actuală ar fi fost construită în locul altei biserici de lemn, în care a slujit și Popa Vladu, pomenit într-un hrisov din 1636 dat de Matei Basarab satului Jupânești. Bisericuța a fost demontată numai după ce a fost terminată actuala biserică, iar lemnăria a fost scoasă și folosită, după cum se spune, la intrarea noii biserici.
Dintre ctitori, Necula Eneotu, zis Grecu, a fost un negustor bogat din Tămășești. El a strâns avere în Jupânești cu care a finanțat construcția. Unele dintre icoane sunt datate din 1822, 1826 și 1828, sugerând o înzestrare mai semnificativă a lăcașului în acea perioadă cu un rând nou de odoare. Biserica este construită în întregime din bârne de stejar late, care ajung, în unele cazuri, la 45-50 de cm și la o grosime de maximum 14 cm, fiind îmbinate, ca majoritatea caselor țărănești, în coadă de rândunică.