Crucea Ateneului de pe Muntele Iezer
Obiectiv turistic
Despre
Crucea Ateneului de pe Muntele Iezer are o istorie aparte. În anul 1937, dinamicii activiști culturali ai Ateneului Voinești au inițiat acțiunea de ridicare a unei cruci pe Iezerul Mare. Prima cruce din lemn a fost amplasată la altitudinea de 2270 metri, însă aceasta a cedat din cauza acțiunii factorilor naturali. De-a lungul timpului, au mai fost montate alte cruci din piatră, însă acestea au dispărut. Astfel, în anul 1988, Asociația de turism „Plaiuri muscelene" și Salvamont Câmpulung, sub conducerea șefului formației de la vremea respectivă, au amplasat o cruce din fier. Căutând bolovani pentru a consolida crucea, la mică distanță, într-o vale, s-a găsit una din crucile de piatră. Aceasta a fost încastrată în beton la baza celei de fier.
Vechea cruce are o inscripție greu vizibilă, motiv pentru care membrii Salvamont au copiat mesajul pe o placă de inox și au prins-o pe crucea actuală:
„MARE EȘTI DOAMNE ȘI MINUNATE SUNT LUCRĂRILE MÂINILOR TALE".
Propunere Arges Ghid App:
Traseu: Cabana Voina - Valea Bătrâna - Pârâul Iezerului - Refugiul Iezer - Lacul Iezer - Crucea Ateneului
Propunere Arges Ghid App:
Traseu: Cabana Voina - Valea Bătrâna - Pârâul Iezerului - Refugiul Iezer - Lacul Iezer - Crucea Ateneului
Dificultate: mediu/dificil; Distanţă: 8,64 km; Durată: 4:00-5:00h
La Crucea Ateneului se poate ajunge pe un traseu pornind din comuna Lerești. Traseul are marcaj Punct Albastru și reprezintă legătura între Cabana Voina și Crucea Ateneului, trecând pe la Refugiul și Lacul Iezer. Această variantă nu este recomandată iarna deoarece străbate firul văii Iezerului Mic (culoar de avalanșă). Traseul oferă priveliști asupra văilor Bătrâna și Iezerul (cu pante înclinate și împădurite), spre Muntele Văcărea și Plaiul lui Pătru și spre Munții Iezer-Păpușa. Odată ajunși la Crucea Ateneului, în față se deschid peisaje superbe, aflându-ne deasupra Lacului Iezer şi a văii glaciare cu acelaşi nume.
Mai multe trasee montane cu plecare din zona Voina către Iezer aici: https://www.cabanavoina.ro/trasee-montane/
Sursa: Primăria Lerești; Facebook/Comuna Turistică Lerești; https://muntii-nostri.ro/; Salvamont Argeș.
Sursa: Primăria Lerești; Facebook/Comuna Turistică Lerești; https://muntii-nostri.ro/; Salvamont Argeș.
Alte sugestii
Obiectiv turistic
La Răsărit de Câmpulung, la circa şase kilometri distanţă pe şosea, se înalţă Dealul Măţău.
Zona se află la poalele Carpaților Meridionali, în Subcarpații Getici, la o altitudine variind între 650 și 1000 m.
Dealul Măţău (1017 m) închide spre sud depresiunea Câmpulungului dintre Râul Târgului și Argeșel și spre nord depresiunea Jugur – Poenari, constituind totodată una din frumusețile naturale ale localității.
Mățău 117484, Romania
Obiectiv turistic
Închis
În partea nordică a satului Dâmbovicioara, la aproximativ un kilometru, se află cunoscuta peșteră cu același nume - Peștera Dâmbovicioara.
Aceasta este ușor accesibilă turiștilor, fiind amplasată chiar în apropierea șoselei care străbate Cheile Dâmbovicioarei. Cu o lungime de peste 250 m, peștera are aspectul unei galerii ramificate, traseul său fiind puțin ascendent.
Peștera poate fi străbătută ușor, având plafonul mai înalt decât structura omului (aproximativ 2 metri).
Sursa foto: Salvamont Argeș
DC 22, Dâmbovicioara, Romania
Obiectiv turistic
Închis
Mausoleul Eroilor din comuna Valea Mare-Pravăț, județul Argeș, cunoscut și sub numele de Mausoleul de la Mateiaș, este un monument dedicat eroilor din Războiul de Întregire Națională dintre anii 1916-1918, fiind înscris în „Lista monumentelor istorice".
Complexul memorial de la Mateiaș este format dintr-un mausoleu, un muzeu istorico-militar, un basorelief și o cupă din piatră de Albeşti, în care arde o flacără veşnică în amintirea soldaţilor care s-au jertfit.
Ridicat din inițiativa filialei locale a societății „Cultul eroilor", cu participarea materială a localnicilor, Mausoleul de la Mateiaș a fost ridicat între 1928-1935, după planurile arhitecților Dumitru Ionescu Berechet și State Balosin.
La subsol construcției au fost așezate într-o criptă neagră osemintele a peste 400 de soldați și ofițeri aduse din cimitirele localităților învecinate sau direct de pe câmpul de luptă. Pe pereții laterali sunt așezate 31 de plăci de marmură pe care au fost dăltuite numele tuturor celor peste 2100 de eroi cunoscuți și căzuți în luptele pentru apărarea plaiurilor muscelene.
Cu prilejul lucrărilor de consolidare și restaurare, între anii 1979 și 1984, parterul monumentului a fost decorat cu un amplu și original mozaic de tip Murano, intitulat „Glorie eternă eroilor neamului românesc!". Tot în această perioadă, pe baza unui proiect conceput de un grup de arhitecți argeșeni, s-a trecut la terasarea și modelarea terenului, au fost amenajate două săli de expoziție, basoreliefuri și o scară monumentală.
În prima sală sunt consemnate principalele momente ale participării armatei române la Primul Război Mondial și, în mod deosebit, prezentarea luptelor desfășurate pe culoarul Rucăr-Bran, evenimente la care o mare contribuție a avut-o populația locală.
În cea de-a doua sală a fost amenajată o sugestivă dioramă reprezentând luptele purtate de ostașii români pe înălțimile din apropiere, precum și un post de comandă.
Urmând în continuare scările, la baza monumentului privirile sunt atrase de basorelieful de mari dimensiuni realizat de sculptorul câmpulugean Radu Adrian, care a reușit cu mijloace specifice să redea încleștarea trupelor române cu inamicul în această parte a frontului.
Cele mai grele lupte din Primul Război Mondial s-au purtat pe muntele Mateiaș, unde a luptat „Grupul de armate Nămăiești", rezistând pe poziții în fața inamicului mai bine de 45 de zile.
La intrarea în mausoleu, se află înscrise cu litere aurite, înacadrate cu frunze de stejar și laur, două texte ce glorifică sacrificiul eroilor, astfel:
· în partea stângă: "Pentru onoarea patriei și a drapelului, pentru făurirea unității României, noi am apărat pământul sfânt al țării, lăsându-vă vouă, generațiile viitoare, o națiune liberă și independentă";
· în partea dreaptă: "Ne plecăm cu venerație în fața sacrificiului suprem al bravilor eroi ai neamului, apărători demni și viteji ai ființei noastre naționale, iar la chemarea patriei vom ști să ne jertfim și noi pentru păstrarea independenței și suveranității României".
Pentru reprezentativitatea și aspectul arhitectonic deosebit, Mausoleul de la Mateiaș este un obiectiv turistic de interes național, care atrage anual numeroși vizitatori din țară și din străinătate.
Adresa: Mausoleul Mateiaș este situat pe Drumul european E 574 (DN 73), la 11 km de Câmpulung spre Brașov.
Mausoleul Mateiaș se află în administrarea Muzeului Municipal Câmpulung.
DN73, Romania
Obiectiv turistic
Lacul Bâlea este un lac glaciar (format în circ glaciar) situat la o altitudine de 2034 m, în Munții Făgăraș, Județul Sibiu.
Dimensiunile lacului sunt: 360 m în lungime, suprafața de 46508 m2 și adâncimea de 11,35 m.
În anul 1932 lacul Bâlea și o suprafață de circa 180 ha în jurul lacului au fost declarate rezervație naturală.
Lacul Bâlea se află la circa 77 km de la orașele Sibiu, 68 km Făgăraș și 85 km de la Curtea de Argeș.
În timpul verii se poate ajunge cu automobilul, pe drumul Transfăgărășan, iar în restul timpului cu telecabina, de la cabana Bâlea Cascadă din apropierea cascadei Bâlea.
În anul 2006 a fost construit în apropierea lacului Bâlea primul hotel de gheață din Europa de Est în forma unui iglu de 16 locuri.
Acesta se construiește în fiecare an, în timpul iernii, în perioada ianuarie - martie, din blocurile de gheață luate din lacul Bâlea.
Bâlea Lake, Romania
Obiectiv turistic
Aproape de Barajul Vidraru din Argeş, pe muntele Pleaşa, se află Statuia lui Prometeu sau Monumentul Electricităţii.
Statuia a fost realizată în 1965 şi a stârnit destule controverse de-a lungul timpului.
După cum spune profesorul de istorie Marius Vasilescu, ”această statuie, care are 10 metri înălţime şi îl înfăţisează pe Prometeu cu fulgerul în mână, ca simbol al electricităţii, a fost realizată de sculptorul Constantin Popovici în 1965, pe când autorul monumentalei lucrări avea doar 27 de ani. Autorităţile comuniste au dorit ca în anul în care a fost creat barajul Vidraru să fie realizată şi o statuie de dimensiuni impresionante. Grandomania era la ea acasă în acei ani. Statuia a fost realizată în doar câteva luni”, menționează adevărul.ro.
Arefu, Romania
Obiectiv turistic
Închis
În Valea Superioară a Argeșului, în comuna Arefu, sat Căpățânenii Pământeni, pe vârful Muntelui Cetățuia, se înalță în stâncă, la o altitudine de 850 de metri, Cetatea Poienari. Cunoscută și sub numele de Cetatea lui Vlad Țepeș sau Cetatea lui Negru Vodă, Cetatea Poienari este o încântătoare fortăreață medievală, aflată în vârf de munte, la 25 de kilometri de Curtea de Argeș.
Cetatea Poienari a fost pentru prima dată menționată documentar în anul 1453. Inițial, pe vremea lui Negru Vodă, a fost construit un singur turn. Ulterior, construcția a fost dezvoltată în scop de refugiu de către Vlad Țepeș, adăugându-i-se turnuri, ziduri și dependințe. Cetatea Poienari a fost reședința secundară a lui Vlad Țepeș, fiind construită ca post de fortăreață contra otomanilor.
Cetatea are o formă alungită, ziduri puternice (cu o grosime de 2-3 metri) și posedă 5 turnuri, 4 rotunde și unul prismatic. De-a lungul timpului, cetatea a avut o utilizare complexă, servind ca loc de adăpostire a domnilor, a vistieriei ţării, dar şi de temniţă pentru boierii vinovaţi de „hiclenie".
La Cetatea Poienari se poate ajunge urcând o scară cu 1.480 de trepte din beton, care şerpuiesc printr-o pădure deasă de fag. Priveliștea de sus este impresionantă și vă va recompensa pe deplin efortul. Odată urcate cele 1480 de trepte zidite până în coama dealului, de la înălţimea cetăţii pot fi admirate priveliștile frumoase ale văii Argeșului și Munții Făgăraș.
Peisajul este completat de spectaculosul drum Transfăgărășan, Barajul și Lacul Vidraru, aflate în apropiere.
Personalitatea excepțională a lui Țepeș a stârnit imaginația autorilor de romane, schițe, nuvele, scenarii dramatice și cinematografice. Aceasta a fost și sursa de inspirație a scriitorului Jules Verne în compunerea romanului "Castelul din Carpați", inspirat din legendele despre misterioasa cetate a domnitorului Vlad Țepeș.
Cunoscută ca Cetatea lui Vlad Dracul, Cetatea Poienari a atras, de-a lungul timpului, televiziuni de renume. Jurnaliști din țară și din străinătate au realizat materiale documentare despre adevărata viață a lui Vlad Țepeș, fiind fascinați de legendele legate de domnitorul care a adus României faima de țara lui Dracula.
🔘
Informații utile:
Adresă: Județul Argeș, Comuna Arefu, DN 7C - Transfăgărășan, la 27 km de Curtea de Argeș.
🔘
Accesul la Cetatea Poienari se face în grupuri organizate, la ore fixe după următorul program:
ora 9:00 / ora 11:00 / ora 13:00 / ultima urcare la ora 15:00.
🔘
Prețul biletului de intrare este 30 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru elevi, studenți, pensionari. Biletele pot fi achiziționate atât fizic, de la cetate, cât și online, prin cardul turistic - ARGES TOURIST PASS: https://www.romanian-adventures.ro/oferte/arges-tourist-pass.
Tur virtual: https://mpembed.com/show/?m=y7MrKPwdpPu&mpu=1703&fbclid=IwY2xjawGZMTxleHRuA2FlbQIxMQABHaduvqobxqsDsgBv5LebrM_nl_vfjsIQ2lMMBLWYBwigLarQ4p0dJ98qaw_aem_uOnfJ0HSZ2DZEgHSzVTNmQ
Cetatea Poienari se află în administrarea Muzeului Județean Argeș, instituție finanțată și subordonată Consiliului Județean Argeș. Mai multe informații despre Cetatea Poienari regăsiți accesând site-ul Muzeului Județean Argeș.
[grafica Poienari 13 iunie.jpeg]
Transfăgărășan, Arefu 117040, Romania
Obiectiv turistic
Fabrica lui Moș Crăciun, marcă înregistrată, funcționează la Curtea de Argeș și mii de copii din toată țara i-au călcat pragul. Moșul, ajutat de spiriduși, realizează globulețele și apoi, print-o magie, sunt poleite cu praf argintiu sau auriu și chiar personalizate.
Un brand recunoscut internațional, Argcoms produce și vinde en-gross către agenții economici din țară și străinătate:
-o gamă variată de ornamente din sticlă pentru pomul de Crăciun (globuri multicolore Φ45, Φ60, Φ70, Φ80 mm) și vârfuri metalizate, clare, luster, într-o prezentare deosebită.
-igurine specifice sărbătorilor de iarnă.
-eramică decorativă și utilitară.
-mic mobilier pentru casă și grădină
-elemente de tâmplărie
-artizanat textil
Are parteneri din SUA, CANADA, SUEDIA, GERMANIA, ITALIA, FRANTA, AUSTRALIA.
Str. Victoriei, 7, Curtea de Arges, Arges, 115300, Curtea de Argeș 115300, Romania
Biserica
Obiectiv turistic
Catedrala "Sfinții Petru și Pavel" tronează în centrul Mioveniului, definind practic blazonul arhitectonic al oraşului.
Este unul dintre cele mai impunătoare edificii din țară.
[6 Catedrala Mioveni.jpg]În anul 1992, existând doar o singură biserică în oraşul Mioveni, iar numărul locuitorilor fiind în creştere prin dezvoltarea industriei locale, s-a decis construirea unui nou lăcaș de rugăciune pentru enoriașii locului și nu numai.
Noua catedrală a fost proiectată la dimensiuni impresionante, fiind în prezent cel mai mare lăcaş de cult din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeşului și Muscelului.
[7 Interior Catedrala Mioveni 3.jpg]Sursa: Primăria Mioveni; https://miovenicity.ro/
Bulevardul Dacia, Mioveni 115400, Romania
Obiectiv turistic
Drum strategic, construit între 1970-1974, Transfăgărășanul (DN 7C) leagă Piteștiul de Sibiu, având o lungime de 151 km.
Drumul trece pe lângă Barajul Vidraru și își continuă șerpuirea spre cota 2000, prin golul alpin, către înălțimile Făgărașului.
De aici, șoseaua coboară către Arpașu de Jos, județul Sibiu, unde se racordează cu DN1.
Transfăgărășanul reprezintă cea mai grandioasă lucrare de acest gen din țara noastră. Trece peste 830 de podețe și 27 de viaducte. Tunelul Capra-Bâlea, cel mai lung tunel rutier din țară, are o lungime de 887 m, trotuar pentru pietoni, este iluminat electric și ventilat. Imediat ce intră în județul Sibiu, Tranfăgărășanul ajunge la Cabana Bâlea Lac, situată la o altitudine de 2027 m, pe o mică peninsulă a lacului glaciar Bâlea. Pe acest traseu, poți oricând să te oprești, sa mănânci sau să te cazezi într-una dintre numeroasele cabane sau pur și simplu să admiri frumusețea încă sălbatică a "celui mai frumos drum din lume", așa cum l-au numit unii jurnaliști.
• Atenție! Nu vă opriți să dați mâncare urșilor sau să îi filmați, deoarece sunt periculoși! Dacă vă ratăciți pe munte, apelați la ajutorul salvamontiștilor argeșeni, care sunt întotdeanua la datorie, având Refugiul la Cota 2000. Este important să știți și că bujorul de munte este o specie pe cale de dispariție, ocrotită de lege. Așă că vă rugăm să nu îl rupeți. Pentru a păstra un mediu înconjurător curat, vă rugăm să strângeți și gunoiul când plecați.
Menționăm că drumul este periculos, cu serpentine, curbe numeroase si tuneluri, astfel că viteza maximă recomandată este de 40 de km/h.
Sursa: Salvamont Argeș; Zona Montană a Argeșului și Muscelului – diversitate și unicitate în România, Consiliul Județean Argeș, 2013.
Transfăgărășan, Oeștii Ungureni, România