Castrul Roman Jidova – monument UNESCO @Câmpulung

Castrul Roman Jidova – monument UNESCO @Câmpulung


Program

Închis
Vezi programul

Address

DN73 127, Câmpulung 115100, Romania

Despre

Castrul Roman Jidova este cea mai importantă şi mai bine păstrată construcţie militară de acest gen de pe traseul Limesului Transalutanus, fiind în acelaşi timp şi singura edificată din piatră. Aici, în muzeul de sit în care a fost transformat castrul, pot fi văzute puternicul zid de incintă din piatră, cu porţile şi turnurile adiacente, clădirea ofiţerilor, locuinţa comandantului, magazia în care erau adăpostite proviziile pentru hrana soldaţilor, dar şi a cailor, precum şi ingeniosul sistem de încălzire specific tehnicii romane, aşa-numitul hypocaustum. De la „Jidova” provine şi o atestare expresă a trupei militare din armata imperială romană ce a activat pe limesul transalutan, fiind cantonată în acest castru. Este vorba de o trupă auxiliară alcătuită din luptători orginari din Commagena, o regiune a provinciei romane Syria: Cohors Prima Flavia Commagenorum.
Expoziţia, deschisă în 1970, cuprinde obiecte din ceramică (opaiţe, cărămizi şi fragmente de ţigle cu inscripţii, amfore, piese de pavimentum şi mozaic, piese pentru hypocaustum), arme (vârfuri de săgeţi, suliţe, cuţite), accesorii de echipament militar etc. În incinta castrului se păstrează o parte din clădirile romane (Principia – comandamentul, Praetorium – clădirea comandantului, clădirea ofiţerilor, Horreum – magazia de cereale). Pe latura de sud a fost reconstituit un turn de curtină şi, parţial, turnurile porţii Praetoria (poarta principală de intrare), turnul semirotund din colţul de sud-vest, cât şi celelalte turnuri ale porţilor Decumana, Dextra şi Sinistra de pe laturile nord, est şi vest.
Castrul Roman Jidova se află în administrarea Muzeului Județean Argeș, instituție coordonată și finanțată de Consiliul Județean Argeș.
În fiecare an, la Castrul Roman Jidova are loc Festivalul de reconstituire istorică ,,TRANSALVTAVNVS FEST. La porțile Imperiului”, un eveniment organizat de Asociația Historia Renascita, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș și Muzeul Județean Argeș. Programul festivalului include prezentări tematice, demonstrații militare, pentatlon antic, ateliere interactive și demonstrative – gastronomie antică, fierărie, monetărie, zale, țesătorie, tir cu arcul, dar și reprezentații ale bătăliilor între legiunile romane și cele barbare.

Adresa: Castrul Roman Jidova este situat în cartierul Pescăreasa, la intrarea în Municipiul Câmpulung, în imediata proximitate a drumului național DN 73. 

Program de vizitare: luni-duminică în intervalul 9.00-17.00

Preţ bilete
·        Adulţi – 20 lei
·        Elevi/studenţi/pensionari – 10 lei

Alte sugestii

Rezervația fosiliferă de la Suslănești

Obiectiv turistic

Lacul Capra, o perlă din Munții Făgăraș

Obiectiv turistic

Lacul Jgheburoasa

Obiectiv turistic

Avenul de sub Vârful Grind - cea mai adâncă peșteră din România

Obiectiv turistic

Termele (băile) romane din satul Voinești @ Lerești

Obiectiv turistic