Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Cepari

Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Cepari


Address

Cepari, Romania

Despre

Biserica din satul Cepari Ungureni este situată în apropierea malului drept al râului Topolog și are hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. 
 
A fost ridicată în anul 1820, fiind construită din cărămidă și având formă de navă. Se spune că ctitorii bisericii au vândut o parte din moșie pentru a construi această biserică.
Comuna Cepari are o istorie de peste cinci secole. Numele satului de reședință, Cepari Pământeni, este menționat pentru prima dată într-un act ce datează din 10 august 1519. Denumirea este legată de numele boierilor care au avut moșii pe aceste meleaguri. Localitatea este străbătută de Râul Topolog. În comună veți găsi și alte obiective turistice, precum Biserica din satul Ceparii Pământeni cu hramul „Înălțarea Domnului” și „Vila Minovici”, construită de prof. dr. Ștefan Minovici și soția sa Viorica Minovici, în perioada interbelică.
  
Chimistul Ștefan Minovici a fost fratele medicului legist Mina Minovici și al profesorului Nicolae Minovici. A fost membru corespondent al Academiei Române și membru fondator al Academiei de Științe din România.

Așezare: Comuna Cepari se află în nord-vestul județului Argeș, pe cursul superior al Râului Topolog. Este străbătută de șoseaua județeană DJ 678A, care o leagă spre nord de Șuici și spre sud de Tigveni (unde începe o porțiune comună cu DN73C). Comuna Cepari este situată la 55 km de municipiul Pitești și la 22 km de municipiul Curtea de Argeș.

Alte sugestii

Mănăstirea Glavacioc

Biserica

Biserica de lemn Cuvioasa Paraschiva Zorile

Biserica

Schitul Brădetu

Biserica

Mănăstirea Robaia

Biserica

Schitul Dragoslavele

Biserica