Biserica de lemn „Sfântul Gheorghe”, BASCOV
Biserica
Despre
Într-o localitate în plină dezvoltare, biserica prinde un uluitor contrast, iar diferitele straturi ale picturii vorbesc despre falii temporale. Bisericuța a fost construită probabil la mijlocul secolului al XVIII-lea și este ctitoria lui Martin Buliga, un negustor piteștean de numele căruia se leagă și fostul schit Buliga, ridicat la anul 1745.
Are planul unei nave dreptunghiulare, cu altar poligonal. Pridvorul inițial deschis, pe stâlpi rotunzi, a fost mai apoi inchis.
Are planul unei nave dreptunghiulare, cu altar poligonal. Pridvorul inițial deschis, pe stâlpi rotunzi, a fost mai apoi inchis.
Lucrările de restaurare din 1942 au scos la iveală intervenții asupra picturii realizate în 1875 de către Ilie Petrescu, tatăl lui Costin Petrescu (autorul frescei Ateneului Român). De un real interes îl reprezintă și motivele decorative sculptate ale cadrelor celor șase ferestre, diferite de la unul la altul.
Un negustor s-a gândit că mai ușor trece cămila prin urechile acului decât bogatul în împărăția cerurilor și a dorit să lărgească drumul spre Rai. A reușit, cred, fiindcă e prea frumoasă, și smerită în același timp, această ctitorie.