Ruinele Bisericii Sân Nicoară

Situată într-o poiană la baza masivului muntos Lespezi, în punctul Piscu Negru, la cota 1200 metri, Mănăstirea „Sfântul Ilie Tesviteanul" - Piscul Negru reprezintă una dintre principalele atracții turistice de pe celebrul "drum prin nori" - Transfăgărășan.  Odată ajuns aici, peisajul mirific îți taie respirația. Păduri de jur-împrejur, vârfurile înalte ale munţilor acoperiţi numai cu brad, murmurul apei râului Capra, aflat la 100 de metri în nordul bisericii, sunt doar câteva elemente care descriu atmosfera liniștitoare în care se găsește acest așezământ monahal.   Lucrările de construcție a mănăstirii au fost realizate între anii 1994 şi 2015, iar terenul pe care a fost construită fost donat de o familie din Albeștii de Argeș. Se spune că mănăstirea a fost ridicată întru pomenirea persoanelor care au trecut la Domnul în timpul lucrărilor realizate la Transfăgărăşan. Pentru construcţia bisericii, mijloacele financiare au fost asigurate de Episcopia Argeşului şi de numeroşi credincioşi.  Biserica este compartimentată în altar, naos, pronaos şi pridvor închis. Altarul este luminat de o fereastră la răsărit. Are în dreapta o mică încapere pentru veştmântărie. Catapeteasma înaltă până la boltă este din zid, cu uşile împărăteşti şi diaconeşti din lemn de stejar sculptat. Se delimitează de pronaos prin arcada care se sprijină pe doi stâlpi laterali alăturaţi zidurilor. Pictura interioară a fost executată în frescă. Sfântul Mare Prooroc Ilie, Tesviteanul, este sărbătorit de Biserica Ortodoxă Română în fiecare an, la data de 20 iulie. Unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament - Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor, fiind celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Adresa: Mănăstirea Sfântul Prooroc Ilie - Piscu Negru se află în localitatea Piscu Negru, județul Argeș (DN7C). Este situată la 70,5 km nord de Curtea de Argeş, 47,5 km de satul Căpăţâneni, la 15,5 km de cabana Bâlea Lac. Sursa: https://www.manastiriortodoxe.ro; https://mapio.net/pic/p-57801597/; wikipedia.org; crestinortodox.ro, doxologia.ro

Biserica Mănăstirii Valea din comuna Ţiţeşti este una dintre puţinele ctitorii domneşti păstrate pe teritoriul actual al judeţului Argeş, fiind, totodată, un monument deosebit de important în peisajul arhitecturii medievale româneşti. Biserica este ctitoria lui Radu Paisie, domnul Ţării Româneşti, din 1534. Documentele atestă existenţa ei anterior acestui an, un prim hrisov care o menţionează datând din timpul lui Vlad Vintilă de la Slatina, de la 29 decembrie 1532. De asemenea, piatra tombală a jupaniţei Vişa, decedată în anul 1525, constituie încă un indiciu pentru datarea mănăstirii anterior anului 1534. Monumentul a intrat în atenția cercetătorilor încă de la începutul secolului XX. Săpăturile efectuate în naos au dus la o descoperire deosebit de importantă, constând în piatra de mormânt a monahiei Anisia (pe numele mirenesc Anca), mama marelui logofăt Vlaicu Piscanu.  Complexul monahal din Valea Mănăstirii cuprinde următoarele construcții: Biserica Sfânta Treime, ruinele vechilor chilii, clopotnița, zidul de incintă. Turla este din lemn, pătrată, luminată de patru ferestre înalte. Acoperișul din șindrilă este în formă de clopot. Pictura bisericii este una de excepție. Biserica are tinda pictată în 1797, pronaosul pictat în 1746, iar în anumite registre din naos și altar se pot observa cele trei straturi succesive de pictură: primul este cel de la 1548 din vremea lui Mircea Ciobanul, al doilea de la 1746 din timpul Egumenilor Damaschin si Partenie, iar cel de-al treilea strat este cel din 1846, în timpul lui Ioanichie Polidor. Podoaba interioară a bisericii este catapeteasma sculptată în lemn, lucrată în timpul lui Constantin Mavrocordat. Adresa: Mănăstirea Valea Mănăstirii este situată pe şoseaua Piteşti-Câmpulung-Rucăr-Braşov (DN 73) la kilometru 20 ramificaţie dreapta 2 km Titeşti şi apoi încă 6 km până la mănăstire. Se poate ajunge şi pe traseul Piteşti-Colibaşi-Mioveni-Racoviţă-Țiteşti. Sursa: crestinortodox.ro, doxologia.ro, cimec.ro

Mănăstirea Glavacioc se află în comuna Ștefan cel Mare și este una dintre cele mai vechi ctitorii ortodoxe din România. Prima atestare documentară  a mănăstirii este din anul 1441, din vremea domnitorului muntean  Vlad Dracul. Invazia otomană din anul 1462 a distrus-o, astfel că nepotul lui Mircea cel Bătrân, Vlad al IV-lea Călugărul, a rectitorit mănăstirea distrusă, ridicând o biserică de zid şi înzestrând-o cu moşii. Mănăstirea adăpostește o Icoană Făcătoare de Minuni înfățișând-o pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus. Despre această icoană se spune că a fost găsită în urmă cu mai bine de 600 de ani de un cioban, într-un lemn de corn, pe locul unde este ridicată mănăstirea. Deși a luat-o acasă, a doua zi dimineața icoana dispăruse, ulterior găsind-o în locul unde o descoperise cu o zi înainte. Vestea despre icoana Maicii Domnului s-a răspândit destul de repede, astfel că într-o bună zi în aceste locuri au ajuns oamenii domnitorului, care au luat icoana și au dus-o la Curtea de Argeș, însă și de acolo a dispărut, ulterior fiind găsită în același loc unde apăruse prima dată. Aflând despre toate aceste minuni, domnitorul a poruncit ca în locul unde a fost găsită icoana să fie construită o mănăstire. [Image]Mănăstirea Glavacioc are în apropiere și un izvor care curge de sub altarul bisericii. Se spune că apa acestui izvor ar avea proprietăți tămăduitoare. [Image]Biserica este în formă de cruce, cu ziduri groase din cărămidă, cu o singură turlă, pe naos. Clădirile chiliilor înconjoară biserica, ele având rol și de ziduri împrejmuitoare. Pe lângă hramul principal închinat praznicului Bunei Vestiri, în anul 2017, cu ocazia cinstirii domnitorului Sfânt Ștefan cel Mare, Chiriahul Eparhiei Argeșului și Muscelului a hotărât să pună mănăstirii al doilea hram în cinstea marelui voievod moldovean. [Image]Sursa: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului; https://www.crestinortodox.ro/

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva" Zorile se află în imediata apropiere a râului Teleormănelul Verde, în cartierul Zorile din orașul Costești, fiind înscrisă în lista monumentelor istorice de arhitectură de interes național.  Biserica de lemn din Zorile se individualizează prin forma dreptunghiulară cu absida decroșată asimetric, prezentând, pe latura nordică, un spațiu suplimentar pentru proscomidie. Biserica a fost înălțată pe un soclu masiv realizat din cărămizi care, prin dispunere alternată, oferă remarcabile efecte decorative.  La limita superioară, soclul prezintă un plan înclinat realizat din cărămizi alăturate așezate oblic pe pereți. Sub raportul înălțimii, soclul amplu dezvoltat conferă construcției o notă individuală în raport cu bisericile de lemn zonale.  Pe soclu, se inalță cununi de bârne orizontale încheiate la extremitățile pereților în „coadă de rândunică", iar, la mijlocul acestora, în montanți verticali fixați în „talpă" și în „cosoroabe", pe care se sprijină rama acoperișului. Lănteții au perforații circulare indicând existența anterioară a unui înveliș din șindrilă lungă de stejar. Învelișul actual este făcut din șiță de brad, fapt care a impus, datorită dimensiunilor reduse ale șiței, „îndesirea" lănteților șarpantei.  La capetele coamei acoperișului, se află crucile originare din fier formate din două bare paralele, placate central și la extremități. Între o scândură masivă din stejar, pe care sunt reprezentați, în medalion circular, într-o pictură de factură populară, 13 evangheliști și apostoli, și „fruntariul" altarului, au fost fixate icoane detașabile, dintre care nu s-a mai păstrat în condiții satisfăcătoare de conservare decât cea imaginând „Schimbarea la față a lui Hristos".  Însemnarea de pe o icoană reprezentând pe „Maica Domnului cu Pruncul" realizată în maniera naivă: „Stan ereu, Floarea ereița, loanu jugrav, loanu, loana, Ilinc(a), Dumi(tra)șcu; 1822″ poate fi corelată cu datele consemnate în catagrafie privind pe Stan paracliserul, care avea, în 1810, vârsta de 23 de ani și era „învățat". Corelarea datelor menționate facilitează stabilirea perioadei de construcție a bisericii: primul deceniu al secolului al XIX-lea. Orașul Costești este situat în sudul județului Argeș, în Câmpia Piteștilor, pe malurile râului Teleorman. Este străbătut de șoseaua națională DN 65A, care leagă Piteștiul de Roșiorii de Vede.

Schitul Brădetu închinat Sfântului Nectarie și Sfântului Ioan Botezătorul datează din vremea domnitorului Mircea cel Bătrân. A rezistat peste secole ca obşte de călugări, fie de sine stătătoare, fie ca metoc al Mănăstirii din Curtea de Argeş. S-a menţinut până la reformele agrară şi bisericească impuse de Cuza, în urma cărora s-a dezvoltat satul actual Brădetu, iar schitul s-a transformat în biserică de enorie. După 130 de ani, din dorinţa a trei călugări, s-a pornit la o ctitorie nouă, la 800 m altitudine, deasupra satului, așezământul monahal primind numele vechiului schit Brădetu. Odată cu finalizarea construcţiei noului paraclis în anul 2005, a fost adusă la Brădetu icoana mare a Sfântului Nectarie pictată de monahiile din Mănăstirea Sfintei Treimi din Insula Eghina. Mai mult, în noul paraclis au fost aduse părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, care au fost așezate într-o raclă aurită. Turiștii care ajung în zonă pot să viziteze și Biserica Înălţarea Domnului a vechiului Schit Brădetu. Construită la începutul secolului al XV-lea și declarată monument istoric și de arhitectură religioasă, Biserica Schitului Brădet reprezintă un important edificiu caracteristic arhitecturii vechi românești, fiind considerată primul monument construit în întregime de meșteri români. [Image]Adresa: sat Bradetu, com. Brăduleț, județul Argeș Sursa: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului; https://basilica.ro/; https://www.crestinortodox.ro/; Via Valahia; https://viavalahia.ro/

Biserica din satul Cepari Ungureni este situată în apropierea malului drept al râului Topolog și are hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”.    A fost ridicată în anul 1820, fiind construită din cărămidă și având formă de navă. Se spune că ctitorii bisericii au vândut o parte din moșie pentru a construi această biserică. [Image]Comuna Cepari are o istorie de peste cinci secole. Numele satului de reședință, Cepari Pământeni, este menționat pentru prima dată într-un act ce datează din 10 august 1519. Denumirea este legată de numele boierilor care au avut moșii pe aceste meleaguri. Localitatea este străbătută de Râul Topolog. În comună veți găsi și alte obiective turistice, precum Biserica din satul Ceparii Pământeni cu hramul „Înălțarea Domnului” și „Vila Minovici”, construită de prof. dr. Ștefan Minovici și soția sa Viorica Minovici, în perioada interbelică.    Chimistul Ștefan Minovici a fost fratele medicului legist Mina Minovici și al profesorului Nicolae Minovici. A fost membru corespondent al Academiei Române și membru fondator al Academiei de Științe din România. Așezare: Comuna Cepari se află în nord-vestul județului Argeș, pe cursul superior al Râului Topolog. Este străbătută de șoseaua județeană DJ 678A, care o leagă spre nord de Șuici și spre sud de Tigveni (unde începe o porțiune comună cu DN73C). Comuna Cepari este situată la 55 km de municipiul Pitești și la 22 km de municipiul Curtea de Argeș.

Mănăstirea Robaia se află în zona central-nordică a judeţului Argeş, la aproximativ 7 kilometri de comuna Muşăteşti, în zona deluroasă a pârâului Robaia. Începuturile aşezării călugăreşti la Robaia sunt străvechi, prelungindu-se în timp către anul 1359, când la Curtea de Argeş s-a "aşezat" Mitropolia Ţării Româneşti.  Valea Robaia, prielnică retragerilor în vremuri de primejdie, a adăpostit de multe ori, de-a lungul istoriei noastre, sate întregi care se retrăgeau și așteptau cu răbdare trecerea prigoanelor. Numele de Robaia provine de la un atac al turcilor, care au intrat în această biserică și au luat oamenii robi în noaptea de Înviere. Documentele spun că proprietatea pe care era construită mănăstirea Robaia era a lui Pârvu Logofătul, ginerele voievodului Alexandru al II-lea. Urmaşii acestuia închină mănăstirea, în 1671, ca metoc al mănăstirii Argeşului, şi rămâne în continuare metoc al Episcopiei Argeşului. Biserica poartă hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi este compusă din pronaos, naos şi altar. Ulterior, în cadrul unei restaurări, i se adaugă pridvorul pe stâlpi de lemn cu ferestre. Pictura din altar şi naos este refăcută în 1848, iar cea din pronaos în 1901 şi 1914. Clopotniţa actuală este construită în 1848 din bolovani şi cărămidă, înlocuind o clopotniţă mică din lemn. [Image]De-a lungul timpului, în mănăstire au trăit mai mulţi călugări luminaţi: egumenul Sofronie de la Cioara şi Pârvu Mutu zugravul, pictor bisericesc şi portretist, care şi-a petrecut aici ultimii ani din viață ca monah şi schivnic. Cunoscută ca obşte de călugări, mănăstirea este transformată în mănăstire de maici în 1954.  În apropiere de mănăstire, la aproape 300 de metri distanţă, se află "Fântâna de leac", a cărei apă se spune că ar avea proprietăţi tămăduitoare. Situată într-un cadru natural deosebit, Mănăstirea Robaia atrage permanent turişti dornici să descopere frumuseţile Argeșului, dar şi oameni care caută un loc de rugăciune și reculegere. [Image]Acces: Mănăstirea Robaia se află în apropierea unor centre de comunicaţie care asigură legătura cu oraşele Piteşti, Curtea de Argeş şi Câmpulung Muscel. Drumul naţional DN 73C şi cel judeţean Piteşti-Brădet realizează comunicarea rutieră cu oraşele menţionate. Sursa: crestinortodox.ro

Biserica de lemn „Sfântul Gheorghe” a Schitului Dragoslavele a fost construită în secolul al-XVIII-lea, în jurul anului 1717, în Ardeal. În anul 1933, biserica a fost adusă la Predeal, iar după anul 1948 a fost transferată pe dealul Podișor din Dragoslavele. Lăcașul a fost sfințit la data de 21 august 1949. [Image]În jurul acestei biserici s-a format un schit de călugări. Așezământul monahal a luat ființă în 1929 ca și reședință patriarhală de vară pentru preoțimea musceleană. Pereții bisericii sunt realizați din bârne de lemn, întreaga construcție fiind așezată pe un soclu înalt, zidit din bolovani de piatră. Intrarea în edificiu se face printr-o ușă masivă din lemn. Biserica este acoperită cu șindrilă, iar acoperișul are o streașină foarte largă, care acoperă cerdacul construit pe toată lungimea laturii sudice a bisericii.  În interior este formată din altar, naos şi pronaos, deasupra căruia se află turnul clopotniţei, de formă patrulateră înaltă şi ţuguiată. Pictura interioară este originală, în stil ţărănesc, conservată parțial. Deosebită este și sculptura în lemn de tei a catapetesmei și stranelor. Biserica de lemn a schitului Dragoslavele se remarcă imediat prin arhitectura sa, în stil maramureșean, cu turla înaltă și țuguiată, ce servește drept clopotniță. În jurul aşezării bisericeşti se întinde un peisaj impresionant, care îmbină armonios muntele, apa, pajiştile şi casele adunate de jur împrejurul muntelui. Comuna Dragoslavele te întâmpină cu numeroase obiective religioase pe care merită să le vizitezi în drumul tău, cum ar fi Biserica Adormirea Maicii Domnului, Biserica Înălțarea Domnului, Crucea lui Matei Basarab, Crucea lui Lupu Vameșu, precum și Crucea lui Coman Pârcălabul.  În plus, iubitorii de natură pot admira frumoasele chei, Peștera Dâmbovicioarei ori se pot aventura pe crestele munților Iezer-Păpușa, Făgăraș, Piatra Craiului și Leaota. Sursa: romania-atractiva.ro; wikipedia.org

Biserica de lemn "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon" a fost donată Parohiei Costești și rectitorită în incinta spitalului din oraș după ce a fost transferată din cimitirul Parohiei Urluieni, satul Lereni, comuna Bârla. Biserica a fost mutată în curtea spitalului din Costești pentru ca bolnavii internați în această unitate sanitară, dar și cei apropiați lor, să poată avea în apropiere un loc sfânt în care să se roage în momentele de grea încercare și nu numai.  Nu întâmplător biserica poartă hramul Sfântul Mare Mucenic Pantelimon. Sfântul Pantelimon este cunoscut ca fiind ocrotitorul medicilor si tămăduitorul bolnavilor. Deși se află în incinta unei unități spitalicești, biserica este amplasată într-un loc retras și liniștit. Simplitatea lăcașului de cult, arhitectura specifică bisericilor de lemn, cadrul natural deosebit și contrastul de culori conferă acestui loc o atmosferă aparte, în care speranța și credința încolțesc chiar și în cele mai deznădăjduite suflete.  Lucrările de reconstruire a Bisericii "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon" au fost executate între anii 1997 – 1998 de către meșterul Ion Zavate, iar pictura a fost realizată de Pr. Dragoș Marineață. Biserica a fost sfințită și redată cultului la data de 27 iulie 2001. În orașul Costești se află și cele două biserici de lemn - monumente istorice de arhitectură de interes național - Biserica de lemn „Înălțarea Domnului”-Telești (1773) și Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”-Zorile (1807), precum și Catedrala „Sfântul Prooroc Ilie”. Orașul Costești este situat în sudul județului Argeș, în Câmpia Piteștilor, pe malurile râului Teleorman. Este străbătut de șoseaua națională DN 65A, care leagă Piteștiul de Roșiorii de Vede.