Mănăstiri & Biserici

În ţinutul legendar al Muscelului, plin de biserici şi mânăstiri ridicate din poruncă domnească, Mânăstirea Aninoasa este un lăcaș încărcat de istorie, cu un destin special. Monument istoric și de arhitectură, Mânăstirea Aninoasa se prezintă ca un ansamblu arhitectonic de tradiție brâncovenească, având o incintă dreptunghiulară prevăzută cu un turn-clopotniță, chilii și paraclis. Mănăstirea este însuflețită de o obște de maici, biserica acesteia fiind închinată Sfântului Ierarh Nicolae. Numele mănăstirii și al localității se trage de la pădurile de arini (anini), care se întindeau odinioară pe colinele din împrejurimi.  Mănăstirea datează din secolul al XVII-lea, din 1677, și este ctitoria unui boier din zonă, Tudoran Vladescu. Boieri pământeni, Vlădeștii au dat și numele unui sat din apropiere, Vlădești. Inițial se dorea ca biserica mare să fie biserica de curte pentru neamul boieresc. Însă, chiar în anul în care s-a pus temelia acesteia, soția boierului, Alexandra Vlădescu, a decedat. În pronaos se află două pietre tombale, două morminte. Unul dintre ele adăpostește osemintele Alexandrei, soția ctitorului, iar celălalt osemintele Saftei Vlădescu, cumnata Alexandrei. La moartea soției, clucerul Vlădescu s-a călugărit, devenind monahul Teodosie. Iar funcționalitatea presupusei biserici de cult s-a schimbat și ea în aceea de mănăstire de călugări. Biserica a fost zugrăvită în frescă de catre renumitul zugrav Pârvu Mutu din Campulung. Deasupra ușii de la intrarea în biserică se vede și astăzi tabloul votiv în care sunt zugrăviți ctitorii bisericii, Tudoran și Alexandra, împreună cu unsprezece copii din familia boierească . Biserica de la Mănăstirea Aninoasa este prima biserică zugravită de Pârvu Mutu după întoarcerea de la studii, mai înainte de a deveni zugravul familiei Cantacuzino. Mănăstirea este fortificată, zidurile având o grosime maximă de 1,84 metri, ceea ce îi conferă un caracter unic în zonă. În prezent, întreagul complex monahal este foarte bine întreținut, frumusețea acestor locuri determinându-i pe credincioși sa revină aici, cu inimia deschisă, de fiecare dată când au ocazia. Adresa: Mănăstirea Aninoasa este situată în comuna Aninoasa, județul Argeș, pe DN 73C, la 16 km de Câmpulung și la 30 de km de Curtea de Argeș. Sursa: www.crestinortodox.ro, wikipedia.org, https://www.facebook.com/Manastirea-Aninoasa-616677588355924

Biserica de lemn din Bărbălani, comuna Cuca, poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Prin trăsăturile ei caracteristice se înscrie în seria de biserici de lemn ctitorite pe domeniul Mănăstirii Cotmenei, la începutul secolului XIX, precum bisericile de lemn din Valea Cucii, Cârcești, Drăguțești și Morărești-Piscu Calului.  Se distinge prin structura de bună calitate, bine păstrată, portal, funie mediană și elemente decorative de interes la pridvor, perete în tindă și iconostas pictat. Împreună cu cimitirul din jur, biserica se încadrează într-un ansamblu valoros, așezată într-un peisaj pitoresc.  Biserica este înscrisă pe lista monumentelor istorice.

Biserica-monument istoric din comuna Lunca Corbului, satul Cătane, așezământ ce poartă hramul Adormirii Maicii Domnului, are o vechime de aproximativ 350-400 de ani.  Biserica este construită din bârne de lemn, acoperită cu șiță și împrejmuită cu zid de cărămidă, pictat, având formă de corabie. A fost construită la începutul secolului al XIX-lea. Așezată pe un soclu din cărămidă, cu chenar în zimți, are un plan dreptunghiular, cu absida altarului decroșată, poligonală cu cinci laturi. Pictura cu care a fost împodobită tencuiala exterioară a suferit pierderi pe suprafețe mari  în urma cutremurului din 1977. Emblematică rămâne imaginea lui „Ducipal", calul lui Alexandru Macedon, de pe peretele de Nord.  La interior, frumoasele compoziții florale dintre ușile altarului încântă și azi.

Cât a putut, comunitatea își îngrijește comoara de lemn. Bisericuța pare un fel de bijuterie a satului, așezată în calea celui care are ochi să o vadă. Hramul inițial a fost „Sf. Nicolae”. Elementele constructive ale bisericii încadrează data ridicării sale în secolul al XVII-lea.  Așezată pe un soclu din cărămidă, cu chenar în zimți, are un plan dreptunghiular, cu absida altarului decroșată, poligonală cu cinci laturi. La interior întâlnim bolta semicilindrică pentru fiecare dintre încăperi. La ușă regăsim elementul sculptural „frânghie”, sub forma unui chenar.  Datorită dublării pereților de la exterior în cărămidă, între anii 1833-1839, acest element nu mai poate fi urmărit ca brâu median, precum în cazul celorlalte biserici de lemn.  Pictura cu care a fost împodobită tencuiala exterioară a suferit pierderi pe suprafețe mari, în urma cutremurului din 1977 dar și a multor alte etape în care nu s-au făcut intervenții de conservare. Emblematică rămâne imaginea lui „Ducipal”, calul lui Alexandru Macedon, de pe peretele de Nord.  La interior, frumoasele compoziții florale dintre ușile altarului încântă și azi. 

La începutul secolului al XIX-lea, în comuna Băbana existau mai multe biserici din lemn. Cea care s-a păstrat, așezată pe un dâmb, foarte aproape de apa Cotmeniței, datează de la începutul secolului al XIX-lea. Soclul este din cărămidă, la fel ca pardoseala interioară.  Se remarcă iscusința realizării îmbinărilor „în coadă de rândunică", precum și folosirea cuielor mari din lemn. Biserica a fost restaurată de curând.

Ridicată în anul 1808, de către moșnenii satului și „înfrumusețată cu zugrăveală” de  Pantelimon „zograf”, în vara aceluiași an, Biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” păstrează încă, pe tâmpla și pe zidul despărțitor dintre naos și pronaos, fresca originală. Un brâu „în frânghie", înconjoară pereții, pe sub pervazurile ferestrelor. Îmbinările sunt în „coadă de rândunică”, iar pe ușa de la intrare poți admira frumoase detalii sculpturale, ca un mesaj nedescifrat al meșterilor anonimi către eternitate. Construită între anii 1804-1808 din bârne de stejar și acoperită cu șiță, biserica este ctitorie a moșnenilor satului, Radu Draguţoiu, alături de soţia sa, Creaţa, și de Radu Dascălu. Edificiul în formă de navă are o singură turlă care serveşte drept clopotniţă.  Primii preoţi care au slujit aici între 1808 şi 1859 au fost Iana şi Ristea.  Pictura bisericii este realizată în tehnica „a fresco” de către zugravul Pantelimon, acum mai bine de 200 de ani, în vara lui 1808. Aceasta se remarcă prin influența post brâncovenească, elementele specifice stilului fiind prezente atât în cadrul iconografiei, cât și în repertoriul decorativ. Fațada tâmplei dinspre altar păstrează chiar și în ziua de astăzi pictura originală. După anul 1869, când a fost adăugat pridvorul, pictorii Apostu din Pitești și Nicolae din Mioveni au zugrăvit cu măiestrie interiorul și exteriorul acestuia, în stil popular și cu un puternic caracter pitoresc.  Sursa: https://romania-atractiva.ro

Biserica de lemn din Voroveni, comuna Davidești, poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” și este datată din anul 1735. Se distinge prin structura veche de lemn, planul terminat asimetric, în unghi, la altar, și pisania cu datare.  Lăcașul păstrează un veșmânt de zugrăveală exterioară și interioară de bună calitate și valoare artistică, păstrat în condiții bune, datat la 1846 și semnat de zugravul Voicu din Pitești.  Biserica este înscrisă pe lista monumentelor istorice.

Sunt câteva rânduri pe internet scrise de un vizitator al locului al cărui entuziasm spune totul: ”Vă voi prezenta un loc extraordinar, cunoscut de puțină lume, care ar trebui vizitat de oricine este în trecere spre Câmpulung Muscel. Chiar merită să vă petreceți o zi aici. Cu siguranță vă va plăcea! Este vorba de un sat aparținând comunei Stâlpeni din județul Arges – Pițigaia. Situat la doar 6 km de drumul national 73, ce face legătura între Pitești-Câmpulung-Brasov, acest mic sătuc a devenit în ultimii ani locul în care orășenii, cu precădere din București, își caută liniștea, relaxarea, departe de tumultul orașului. Biserica arată că românii continuă tradiția bisericilor de lemn, mizând chiar și în acest secol al tehnologiei pe smerenie și reculegere. Biserica de lemn din Pițigaia mizează pe o arhitectură simplă, tradițională, precum și pe o pictură vie, atentă la erminia tradițională bizantină. Interiorul este viu, aproape strălucitor, cu o catapeteasmă care azi încântă prin bogăția culorilor, iar peste veacuri va spune că și oamenii secolului XXI au rămas sensibili și în legătură directă cu Dumnezeu. Biserica a fost ridicată lângă o veche troiță, din secolul al XVIII-lea, lângă care se spune că s-au odihnit pandurii lui Tudor Vladimirescu. Încă se construiesc biserici de lemn și se vor construi cât va dăinui neamul românesc. 

Biserica a fost ridicată în secolul al XIX-lea, la marginea de Vest a satului. Planul este dreptunghiular, cu altarul decroșat, poligonal, cu cinci laturi. Pronaosul supralărgit reprezintă o influență din planul care era folosit la bisericile de zid.  A suferit mai multe reparații, una dintre ele consemnată în 1874 când, probabil, i-a fost adăugat pronaosul. De asemenea, se pare că tot atunci a avut loc tencuirea pereților exteriori.  Conform tradiției, biserica ar fi fost construită mult mai devreme decât a fost datată de specialiști, în vremea lui Mihai Viteazul, de către un cioban bogat din sat, ajutat de un hatman pe nume Corbul, de la care ar decurge numele așezării Corbești. 

În municipiului Pitești, regăsim Biserica de lemn „Cuvioasa Parascheva", care a fost strămutată în anul 1996 din sudul județului (comuna Stolnici). În prezent, este paraclis universitar, aflându-se în incinta Centrului Universitar Pitești, pe Strada Gheorghe Doja. Făurită în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în comuna Stolnici, satul Cotmean. Aici și-au făcut practica liturgică sute de studenți la Teologie, viitori preoți care au dus cu ei în parohii imaginea bisericuței unde au învățat să slujească. Prin sufletul acestor tineri ce au devenit părinți ai ortodoxiei, bisericuța călătorește. A fost inspirația IPS Calinic al Argeșului și Muscelului de a strămuta minunea ce se stingea în cătunul de baștină de la Cotmeana pentru a fi paraclis al Facultății de Teologie Ortodoxă ”Cuvioasa Parascheva”. Azi, studenții se roagă pentru cunoașterea prin credință și izbândă la examene, iar enoriașii parohiei își pun nădejdile și vârstele laolaltă cu juventutea, în același cadru al Almei Mate Datarea folosește ca reper icoana de hram din altar, dar și elementele de planigrafie. Biserica are un plan de navă, dreptunghiular, cu altar decroșat, poligonal, cu cinci laturi. Ancadramentul intrării este împodobit deosebit cu „frânghie”, discuri solare, romburi, dinți de fierăstrău. Bolțile sunt semicilindrice, atât peste naos cât și peste pronaos, retrase pe bârne care au capetele crestate, la esterior. Consolele de pe pereții altarului se termină cu capete de cal. Biserica a suferit reparații în anul 1809, așa cum atestă o inscripție.

Preotul paroh îți indică biserica nouă drept reper, semn că bisericuța de lemn a rămas în urma timpurilor. Când o găsești, simți nevoia să îi spui sărut mâna mătușă venită din negura vremii până în zbuciumata noastră lume. Ca peste tot în bisericulețe de lemn, pe lemnul vechi vezi urmele fumului vechi al lumânărilor vechi, ale rugăciunilor de odinioară șoptite ori gândite și multe dintre ele împlinite, conform credinței fiecăruia.  Cine nu vede dincolo de lemn și de cari oamenii vii care acum își așteaptă reînvierea și judecata, nu înțelege nimic din trupul bătrân și adeseori cocârjat de vremi al unei bisericuțe de lemn. În anul construirii bisericuței, erau în acest cătun 48 de case și 203 de suflete, cu puterile lor s-a ridicat minunea. Datarea oficială (consemnată și de Lista monumentelor istorice 2015) a bisericii este 1807, când știm că a fost ridicată în locul alteia, mai vechi, mistuită de foc. Cu toate acestea, mai multe inscripții (1731, 1782) conduc la ideea că biserica de față a preluat de la cea anterioară nu doar planul ci și alte elemente constitutive, inclusiv bârne rămase neatinse de incendiu. În decursul timpului au avut loc mai multe intervenții, care au condus la proporțiile sporite de azi, alungirea peretelui nordic, realizarea unui alt pronaos. O notă aparte oferă prezența a trei cruci care amintesc de preoții care și-au legat numele de refacerea bisericii: Radu, Athanasie și Călinu. Sper din tot sufletul că ne vom mai revedea, maică bisericuță, îți vine să spui la plecare, dar imediat îți iei seama și adaugi că va fi așa cum va vrea Dumnezeu. Peste câțiva pași, ești în forfota cartierului, practic un sat al zilelor noastre, iar o dată ce ai urcat în mașină, amintirea îți mai poate vorbi în cuvintele Ecleziastului: ” Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră. Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va mai întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu”.

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva" Zorile se află în imediata apropiere a râului Teleormănelul Verde, în cartierul Zorile din orașul Costești, fiind înscrisă în lista monumentelor istorice de arhitectură de interes național.  Biserica de lemn din Zorile se individualizează prin forma dreptunghiulară cu absida decroșată asimetric, prezentând, pe latura nordică, un spațiu suplimentar pentru proscomidie. Biserica a fost înălțată pe un soclu masiv realizat din cărămizi care, prin dispunere alternată, oferă remarcabile efecte decorative.  La limita superioară, soclul prezintă un plan înclinat realizat din cărămizi alăturate așezate oblic pe pereți. Sub raportul înălțimii, soclul amplu dezvoltat conferă construcției o notă individuală în raport cu bisericile de lemn zonale.  Pe soclu, se inalță cununi de bârne orizontale încheiate la extremitățile pereților în „coadă de rândunică", iar, la mijlocul acestora, în montanți verticali fixați în „talpă" și în „cosoroabe", pe care se sprijină rama acoperișului. Lănteții au perforații circulare indicând existența anterioară a unui înveliș din șindrilă lungă de stejar. Învelișul actual este făcut din șiță de brad, fapt care a impus, datorită dimensiunilor reduse ale șiței, „îndesirea" lănteților șarpantei.  La capetele coamei acoperișului, se află crucile originare din fier formate din două bare paralele, placate central și la extremități. Între o scândură masivă din stejar, pe care sunt reprezentați, în medalion circular, într-o pictură de factură populară, 13 evangheliști și apostoli, și „fruntariul" altarului, au fost fixate icoane detașabile, dintre care nu s-a mai păstrat în condiții satisfăcătoare de conservare decât cea imaginând „Schimbarea la față a lui Hristos".  Însemnarea de pe o icoană reprezentând pe „Maica Domnului cu Pruncul" realizată în maniera naivă: „Stan ereu, Floarea ereița, loanu jugrav, loanu, loana, Ilinc(a), Dumi(tra)șcu; 1822″ poate fi corelată cu datele consemnate în catagrafie privind pe Stan paracliserul, care avea, în 1810, vârsta de 23 de ani și era „învățat". Corelarea datelor menționate facilitează stabilirea perioadei de construcție a bisericii: primul deceniu al secolului al XIX-lea. Orașul Costești este situat în sudul județului Argeș, în Câmpia Piteștilor, pe malurile râului Teleorman. Este străbătut de șoseaua națională DN 65A, care leagă Piteștiul de Roșiorii de Vede.

Biserica de lemn din Jupânești poartă hramul „Înălțarea Domnului” și a fost ridicată în satul cu același nume în anul 1742. Aceasta este una dintre cele mai bine cunoscute biserici de lemn din Muntenia, îndeosebi pentru sculptura puternic profilată în jurul intrărilor și ferestrelor, precum și a brâului median și a consolelor cu capete de cai.  Din amintirea sătenilor, biserica actuală ar fi fost construită în locul altei biserici de lemn, în care a slujit și Popa Vladu, pomenit într-un hrisov din 1636 dat de Matei Basarab satului Jupânești. Bisericuța a fost demontată numai după ce a fost terminată actuala biserică, iar lemnăria a fost scoasă și folosită, după cum se spune, la intrarea noii biserici.  Dintre ctitori, Necula Eneotu, zis Grecu, a fost un negustor bogat din Tămășești. El a strâns avere în Jupânești cu care a finanțat construcția. Unele dintre icoane sunt datate din 1822, 1826 și 1828, sugerând o înzestrare mai semnificativă a lăcașului în acea perioadă cu un rând nou de odoare. Biserica este construită în întregime din bârne de stejar late, care ajung, în unele cazuri, la 45-50 de cm și la o grosime de maximum 14 cm, fiind îmbinate, ca majoritatea caselor țărănești, în coadă de rândunică.

Biserica se află în cartierul Telești al orașului Costești, la aproximativ 21 km de  Pitești. Poartă hramul „Înălțarea Domnului” și se distinge prin structura de bună calitate, bine păstrată, cu plan arhaic și atipic, un număr foarte redus de ferestre, cu deschideri originale, elemente decorative de interes la consolele de sub boltă, inscripții cu datări și iconostas pictat. 

Biserica de lemn „Intrarea în biserică" a fost strămutată din satul Palanga, comuna Amărăşti, județul Vâlcea.  Biserica se află în nordul județului Argeș, în municipiul Curtea de Argeș. A fost ridicată din temelie în anul 1847 de către obştea satului Palanga din comuna Amărăşti, judeţul Vâlcea. Planul este dreptunghiular alungit, cu absida altarului decroşată poligonal şi pridvor deschis pe latura vestică.  Pronaosul este separat de naos printr-un perete de lemn, accesul în acoladă superioară fiind încadrat de icoanele reprezentând pe „Maica Domnului cu Pruncul" şi pe „Iisus Deisis" pictate de „popa Ioan zugrav" şi „Ioan zugrav Dozescu" în anul 1847, potrivit inscripţiei din registrul inferior al acestora.  Credit foto cover: https://bisericidelemn-muntenia.ro

Biserica de lemn din Valea Cucii, comuna Cuca, poartă hramul "Intrarea în Biserică" și datează din anul 1806. Mai este cunoscută și sub denumirea de „biserica de la Gruiul Înalt". Este datată la „văleatul 7314" (1805-1806), ctitorul principal fiind Ionu Săteanul, așa cum atestă pomelnicul din lemn de la proscomidiar, alături de alți mulți contribuitori. Câteva dintre intervențiile și reparațiile suferite în decursul timpului au rămas însemnate în bârne, precum „1846 martie 16", 1906, 1936 sau 1980 (anul efectuării unor lucrări de schimbare a șiței).  Asemenea celorlalte biserici-monument din comuna Cuca, și aceasta de la Valea Cucii are planul dreptunghiular, cu absida, decroșată, poligonală.

Biserica se află în satul Gănești, comuna Pietroșani, în aceeași curte cu biserica de zid construită între 1998-2003. Are plan dreptunghiular alungit, cu absida altarului de aceeași lățime cu naosul, poligonală (trei laturi), pridvor pe vest și turlă octogonală.  De remarcat este pictura din absida altarului și naos care, datorită caracteristicilor stilistice, poate fi considerată ca aparținând perioadei de construcție a bisericii sau perioadei imediat următoare, până la mijlocul secolului XIX. Pictura din 1930 din pronaos, aparținând lui Gheorghe Zafiescu, se evidențiază datorită unor scene precum scenele din Geneză, care, prin desen, mișcare, peisaj, depășesc stereotipia restului picturii. 

Biserica de lemn „Nașterea Precistei" - Călugărița se află în zona central-vestică a județului Argeș, sat Glâmbocata Deal, la 28 km de Pitești. Unele însemnări aproximează existența acestei biserici în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. În anul 1834 au loc lucrări ample de reparație. De această dată, s-au folosit bârne rotunde, procedeu pe care îl găsim și la casele din platforma Cândeștilor din apropiere. Prin urmare, îmbinarea „coadă de rândunică" a fost înlocuită de așa-numitul „la jumătate de lemn", folosirea penelor („melci") fiind constantă. Planul trilobat, exceptând absida altarului (poligonală cu cinci laturi), pare a fi o modificare ulterioară. De asemenea, pridvorul deschis a fost adăugat tot în timpul șantierului din 1834, la fel ca pictura murală.  Din pictura exterioară se disting scenele „Judecata de apoi", „Raiul" și „Moartea". Biserica mai păstrează și câteva icoane mobile.

Biserica de lemn „Sfânta Treime” se află în cătunul Piscu Calului din localitatea Morărești. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta denumirea de Dedulești-Vărzari, făcea parte din plasa Topologul a județului Argeș și cuprindea satele Dedulești, Luminile, Morărești și Vărzari.  Biserica de la Piscu Calului are același plan ca al celorlalte din această zonă, adică dreptunghiular, cu absida altarului decroșată poligonal în cinci laturi. Accesul în turlă se face din partea de nord a pronaosului. Astfel, obișnuita boltă din pronaos este înlocuită acum de un tavan drept. În naos bolta este păstrată, cu retragere pe bârne laterale și susținută de arce sculptate „în frânghie” ce descarcă pe console „cap de cal”. Brâul exterior care înconjoară biserica este unul mai elaborat, în modelul „chimir”, rezultat din încadrarea „frânghiei” între două șiruri de crestături în „zimți”. Brâul se închide, încadrând jumătatea superioară a ușii de acces. Brâul este întrerupt de ferestre supradimensionate. O singură fereastră păstrează forma și dimensiunea originale, evazată spre interior, dispusă pe peretele sudic, deasupra brâului. Biserica de la Piscu Calului deține și o prispă (pridvor deschis) deosebit de frumoasă, cu cosoroabe bogat crestate, stâlpi cu fusuri torsadă sau poligonali, având bazele și capitelurile bogat ornamentate cu motiv alveolar.  În interior se păstrează icoane valoroase, iar tâmpla amplă are și ea 53 de icoane pe lemn, de forme și mărimi diferite. La execuția catapetesmei s-a folosit lemn de esențe diferite: stejar și brad la structură și tei pentru icoane. Raportul între înălțimea iconostasului și cea a arcului accentuează ideea că acest element a fost gândit și construit pentru acest monument. Tâmpla, având cinci registre dispuse în formă clasică, este încununată de crucea Mântuitorului și moleniile, cu brațele amplificate și puternic traforate. Grinzile de lemn din stejar, corespunzătoare lungimii bisericii, sunt îmbinate cu dibăcie,  după sistemul denumit „coadă de rândunică”, soclu din zidărie, tencuit și văruit. Sursa: https://bisericidelemn-muntenia.ro

În apropierea ramificației drumului național Pitești – Curtea de Argeș spre Râmnicu Vâlcea, la aproximativ 300 m de centrul civic al comunei Bascov, se înalță Biserica de lemn cu hramul "Sf. Gheorghe" - monument istoric. Biserica a fost ctitorită de Martin Buliga, negustor piteștean, pe moșia serdarului Grigore Drugănescu. Construită la mijlocul secolului al XVIII-lea, biserica din Bascov are plan dreptunghiular, cu altar retras, poligonal, cu cinci laturi și pronaos de asemenea poligonal (cu trei laturi). Pridvorul de zidărie, deschis, pe stâlpi rotunzi, a fost închis ulterior, dar aici au fost descoperite urme de pictură de la 1770.  Lucrările de restaurare, întreprinse de Comisia Monumentelor Istorice, în 1942, au adus unele clarificări în privința evoluției artistice a monumentului. S-au distins fragmente din pictura de veac XVIII, din 1875, a pictorilor Ilie Petrescu și Apostol Cruțescu. Cu prilejul șantierului au ieșit la lumină și cadrele sculptate ale celor șase ferestre. Motivele decorative, săpate în lemnul acestora, diferă: crucea, rombul, frunza de iederă, rozeta, „alveola", risipite, prinse în lanț sau vrej, acestora alăturându-li-se și „pomul vieții". Se remarcă ușile împărătești, cu ușciorul decorat pe motivul alveolei dacice, adânc săpat, pictura reprezentând Buna Vestire, pe David și Solomon.   Adresa: Prelungirea Micșunele, Comuna Bascov, Județul Argeș. Sursa: https://bisericidelemn-muntenia.ro

Biserica de lemn "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon" a fost donată Parohiei Costești și rectitorită în incinta spitalului din oraș după ce a fost transferată din cimitirul Parohiei Urluieni, satul Lereni, comuna Bârla. Biserica a fost mutată în curtea spitalului din Costești pentru ca bolnavii internați în această unitate sanitară, dar și cei apropiați lor, să poată avea în apropiere un loc sfânt în care să se roage în momentele de grea încercare și nu numai.  Nu întâmplător biserica poartă hramul Sfântul Mare Mucenic Pantelimon. Sfântul Pantelimon este cunoscut ca fiind ocrotitorul medicilor si tămăduitorul bolnavilor. Deși se află în incinta unei unități spitalicești, biserica este amplasată într-un loc retras și liniștit. Simplitatea lăcașului de cult, arhitectura specifică bisericilor de lemn, cadrul natural deosebit și contrastul de culori conferă acestui loc o atmosferă aparte, în care speranța și credința încolțesc chiar și în cele mai deznădăjduite suflete.  Lucrările de reconstruire a Bisericii "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon" au fost executate între anii 1997 – 1998 de către meșterul Ion Zavate, iar pictura a fost realizată de Pr. Dragoș Marineață. Biserica a fost sfințită și redată cultului la data de 27 iulie 2001. În orașul Costești se află și cele două biserici de lemn - monumente istorice de arhitectură de interes național - Biserica de lemn „Înălțarea Domnului”-Telești (1773) și Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”-Zorile (1807), precum și Catedrala „Sfântul Prooroc Ilie”. Orașul Costești este situat în sudul județului Argeș, în Câmpia Piteștilor, pe malurile râului Teleorman. Este străbătut de șoseaua națională DN 65A, care leagă Piteștiul de Roșiorii de Vede.

Din vreme în vreme, câte un doctor, pe care îl recunoști după stetoscop, aprinde o lumânare. Alteori, un grup mic, probabil familia, se roagă pentru sănătatea unui bolnav. Cinste doctorului Dan Radu Popescu, cel care a strămutat această bijuterie, încă o ”perlă afumată” a Argeșului. Biserica de lemn „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon“ a fost donată Parohiei Costești și rectitorită în incinta spitalului din oraș după ce a fost transferată din cimitirul Parohiei Urluieni, satul Lereni, comuna Bârla. Biserica a fost mutată în curtea spitalului din Costești pentru ca bolnavii internați în această unitate sanitară să poată avea în apropiere un loc sfânt în care să se roage în momentele de grea încercare și nu numai. Nu întâmplător biserica poartă hramul Sfântul Mare Mucenic Pantelimon. Sfântul Pantelimon este cunoscut ca fiind ocrotitorul medicilor si tămăduitorul bolnavilor. Deși se află în incinta unei unități spitalicești, biserica este amplasată într-un loc retras, liniștit, fiind înconjurată de arbori și vegetație. Simplitatea lăcașului de cult, arhitectura specifică bisericilor de lemn, cadrul natural deosebit, contrastul de culori conferă acestui loc o atmosferă aparte, în care speranța și credința încolțesc chiar și în cele mai deznădăjduite suflete.  Lucrările de reconstruire a Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon“ au fost executate între anii 1997 – 1998 de către meșterul Ion Zavate, iar pictura a fost realizată de Pr. Dragoș Marineață. Biserica a fost sfințită și redată cultului la data de 27 iulie 2001.  Pisania originală, scrisă cu litere chirilice, a fost tradusă de preotul Lulea Viorel, cu ajutorul specialiștilor de la Muzeul National de Istorie Naturală ,,Grigore Antipa“: „CU VREAREA TATĂLUI, CU AJUTORIA FIULUI ȘI CU SĂVÂRȘIRIA DUHULUI SFÂNT, AMIN. RIDICATUSA ACEASTĂ SFÂNTĂ ȘI DUMNEZEIASCĂ BISERICĂ ÎN VREMEA ÎMPĂRĂTESEI NOASTRE, ECATERINA A TOATĂ RUSIA. SA ÎNTEMEIAT TOATE ACESTEA, ÎNFRUMUSEȚATĂ PRECUM SE VEDE CU TOATĂ CHELTUIALA ȘI OSTENEALA, DUMNEALUI JUPÂNU GHEORGHE SĂ FIE DE POMENIREA SA. LUNA IUNIE 1773“ . 

Biserica de lemn din Cârstieni, comuna Călinești, poartă hramurile „Sf. Apostol Toma” și „Sf. Voievozi” și este datată din anii 1758-1759. Se distinge prin structura de bună calitate, bine păstrată, uși, ferestre, elemente decorative de interes, inscripții cu datare și iconostas pictat.  Prezintă o frumoasă decorație sculpturală, inedit fiind un luminator sub chipul unei perforări în formă de cruce în peretele sudic al pronaosului, element arhaic întâlnit mai ales dincolo de munți.

Biserica de lemn din Robaia, comuna Mușătești, poartă hramurile „Sf. Nicolae”, „Sf. Gheorghe” și „Sf. Împărați Constantin și Elena” și este datată din anul 1808. Se remarcă prin funia mediană sculptată în relief sub tencuiala exterioară. Conform tradiției locale, biserica de lemn din Robaia a fost adusă pe butuci de lemn din satul Prosia.  Așezată pe un soclu masiv, din bolovani de râu, biserica are planul dreptunghiular, cu altarul retras, poligonal, pereții fiind încinși cu un brâu puternic, sculptat „în frânghie". Spațiul  interior prezintă bolți cilindrice, retrase prin bârne, pe console. Programul iconografic transmite ideea apropierii de vatra monahală a Robăii, prin chipurile cuvioșilor și ale schimnicilor. Pictura, în diversele ei etape de realizare, poate fi atribuită zugravilor Nae zugravu, respectiv Niță Poșoi din Bărbălătești.

Biserica lemn din Lipia a avut hramul inițial „Sfântul Nicolae”. Biserica mai are și alte două hramuri relativ recente: „Cuvioasa Parascheva” și după 1940 – „Sf. Dumitru”. Biserica poate fi identificată cu biserica „Sf. Nicolae” menționată de catagrafia Episcopiei Argeșului din anul 1824, care se afla pe moșia Alecului Ungurelu, aceasta fiind construită de săteni.  Anul edificării bisericii de lemn se leagă de prezența lespezii de mormânt a Jupâniței Neacșa, din ianuarie 7141 (1633), ca și de crucea de pomenire a lui Pătru, cruce de mormânt, aflată tot în pronaos. Biserica a fost construită din bârne de stejar cu grosimea de 12 cm, încheiate în coadă de rândunică și înnădite într-un stâlp vertical din zona peretelui dintre pronaos și naos.  Acoperișul are învelitoare de șindrilă. Are plan dreptunghiular și se compune din altar, naos și pronaos, peste care se înalță un turn cu rol de clopotniță. Altarul este cu plan poligonal cu cinci laturi. Biserica se află în zona centrală a județului Argeș, pe valea râului Cotmeana, la 22 km de Pitești.

Biserica de lemn din Morărești-Piscu Calului poartă hramul „Sf. Treime” și datează din anul 1832. Prin trăsăturile ei caracteristice se înscrie în seria de biserici de lemn ctitorite pe domeniul Mănăstirii Cotmenei, la cumpăna secolelor XVIII și XIX, precum bisericile de lemn din Bărbălani, Valea Cucii, Cârcești, Drăguțești.  Se distinge prin structura de bună calitate, bine păstrată, portal, funie mediană și elemente decorative de interes la pridvor, sub streșini și boltă, inscripții cu datări și iconostas pictat. Biserica deține și un bogat patrimoniu pictat de către zugravi precum Dimitrie, Dumitru din Schei, Panteleimon, Constantin. Împreună cu turnul-clopotniță de la intrare și cimitirul din jur, biserica se încadrează într-un ansamblu valoros, amplasat în mijlocul comunității. Biserica este înscrisă pe lista monumentelor istorice. 

Prima mențiune documentară  a comunei Cuca este 1 septembrie 1545 (hrisov emis de cancelaria voievodului Mircea Ciobanu). Satul Cârceşti apare consemnat în cronicile timpului ca fiind un sat de moşneni.  Biserica este amintită în 1808, alături de cea din Bărbălani, ca fiind ridicată de obște, în frunte cu popa Florea. De asemenea, lăcașul apare într-un manuscris din 1825. Planul bisericii se înscrie într-un dreptunghi alungit, continuat la absida altarului printr-un decroş poligonal cu cinci laturi.  Biserica prezintă un pridvor deschis, care are cosoroabe adânc sculptate, cu chenare ornate. Scena biblică „Răstignirea Domnului”, moleniile, frizele cu medalioanele proorocilor şi profeţilor, icoanele prăznicar, uşile împărăteşti, poalele icoanelor cu motive florale decorează interiorul bisericii de lemn. Intrarea în curtea bisericii se face printr-un foișor deschis utilizat drept clopotniţă, ce este susţinut pe stâlpi înalţi de lemn.

Biserica de lemn din Ioanicești-Găbrieni se află în cătunul Găbrieni din localitatea Ioanicești, comuna Poienarii de Argeș, și poartă hramul „Cuvioasa Parascheva”. În izvoarele scrise a fost datată din anii 1742-1743, însă naosul și altarul sugerează o vechime mult mai mare. Structura de lemn este bine conservată. În interior se distinge iconostasul de bună calitate și valoare artistică, datat la 1849 și semnat de zugravul Ghiță.  Se disting elementele sculptate decorativ la intrare și la stâlpii pridvorului. Biserica formează împreună cu troița de la 1911 din fața bisericii și cimitirul din jur un ansamblu valoros, așezat într-un cadru natural pitoresc.  Sursa foto: Alexandru Baboș 

Biserica de lemn din Valea Faurului, comuna Mușătești, a fost construită în anul 1727. Hramul bisericii este "Sfinții Voievozi". Din catagrafia începutului de veac XIX, aflăm că biserica a fost făcută pe moșia căminarului Rasti de către Petru Mușătescu. Același ctitor este atestat, pe frumosul clopot, cu chipurile sfinților de hram, Mihail și Gavril.  Din patrimoniul de icoane, cea mai mare valoare artistică o au cele aflate în pronaos: Soborul Arhanghelilor (icoana hramului); Maria Platitera, cu Arhanghelii de o parte și alta a tronului; Sfântul Nicolae, cu Iisus și Maria; Deisis, cu Maria și Ioan, alături tronului. În fruntea acestora vom așeza însă panoul circular cu Maria Platitera și Arhanghelii, cu frumusețea originară bine conservată.

În decursul timpului, Piteștiul a reprezentat un veritabil centru al creștinismului, în care voievozii au zidit lăcașuri de cult. Între acestea, se remarcă prin vechimea și prin frumusețea arhitecturii Ansamblul "Biserica Domnească", operă a domnitorului Constantin Șerban și a domniței sale Bălașa. Amplasată în centrul municipiului Pitești, biserica, ridicată în anul 1656, are o arhitectură aparte, ce oglindeşte rafinamentul la care ajunsese arta construcţiei ecleziale din Ţara Românească la mijlocul secolului al XVII-lea. Biserica are un istoric impresionant, fiind printre puținele monumente salvate de la demolare în jurul anilor '60, când se regăsea pe lista mai multor construcții propuse pentru demolare. Între 1966 – 1968, s-au efectuat lucrări de restaurare, redându-i monumentului înfățișarea inițială. Fațada principală atrage atenția prin pridvorul supraetajat, prevăzut la ambele niveluri cu coloane groase de formă octogonală, din zidărie și arcade. Întreaga construcție, având un plan trilobat, cu trei turle, una pe naos și celelalte două mai mici pe pronaos, dau forme perfect echilibrate. În interior, atrag atenția catapeteasma, pictura naosului, în maniera neoclasică a secolului al XIX-lea, aparținând artistului Gheorghe Stoenescu și, nu în ultimul rând, cea a pronaosului, realizată în frescă, după ultima restaurare de către Gheorghe Popescu și Niculina Dona. Catapeteasma, iconostasul și stranele sunt lucrate din lemn de cireș, de sculptorul Constantin Iliescu.  Începând de prin veacul al XVI-lea, oraşul Piteşti, menţionat documentar încă din anul 1388, dobândeşte o importanţă deosebită, în special de când Neagoe Vodă şi, după el, alţi domni, punând în valoare avantajele poziţiei geografice şi strategice ale lui, îl transformă într-un fel de scaun domnesc, de unde se şi dau o mulţime de acte. Îndeletnicirile şi problemele de viaţă economică, dezvoltarea meşteşugurilor, a comerţului şi a unor ocupaţii specifice regiunii, precum pomicultura şi viticultura, nevoile de cancelarie şi de administraţie şi importanţa acordată oraşului de voievozi au contribuit la înfiinţarea de şcoli în cuprinsul lui. În trecut, pe lângă Biserica Domnească „Sfântul Gheorghe" a funcționat Școala Domnească din Pitești. Ca şi alte şcoli înfiinţate pe lângă biserici, şcoala de la „Sfântul Gheorghe" din Piteşti și-a ținut, la început, cursurile chiar în biserică. Mai târziu, au fost folosite chiliile şi alte imobile din jur. Școala domnească a funcționat din anul 1753 și s-a menținut până la organizarea învățământului public românesc din anul 1864.   Întrucât reparaţiile şi adăugirile făcute de-a lungul anilor nu au stricat mult din construcţia şi armonia edificiului de la început, ne dăm seama că, pentru jumătatea veacului al XVII-lea, frumuseţea şi dimensiunile Bisericii "Sfântul Gheorghe" au însemnat un măreţ locaş, iar pentru noi, astăzi, reprezintă atât un locaş de rugăciune, cât şi un monument istoric de mare valoare. Adresa: Str. Victoriei nr. 7, Pitesti, Jud. Argeș

Complexul Feudal Curtea Domnească de la Argeș cuprinde astăzi doar o mică parte a Curții Domnești de odinioară. Găsim în interiorul său un ansamblu de monumente istorice, precum turnul de poartă al Curții Domnești, zidul de incintă, ruinele a două case, spre sud-vest - Casa Basarab I, iar spre nord - Casa lui Neagoe Basarab, ambele locuite de  Neagoe Basarab în perioada în care venea să verifice construcția Mânăstirii Argeșului. Curtea găzduiește și ruinele Bisericii Sân Nicoară din secolul al XIII-lea, însă clădirea din cadrul complexului care se află în cea mai bună stare este Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, construită în stil bizantin. Datând din perioada cuprinsă între mijlocul și sfârșitul secolului al XIV-lea, Biserica Domnească este unul dintre cele mai vechi şi mai bine păstrate monumente din România medievală, fiind inclusă în Patrimoniul Cultural Mondial. [Image]Biserica este încadrată ca perioadă de construcţie la începutul existenţei statale a Ţării Româneşti. A fost ridicată pe parcursul domniei chiar a primilor trei voievozi munteni, Basarab I, fondatorul dinastiei, a fiului său Nicolae Alexandru, care o termină de construit, şi a nepotului său, Vladislav Vlaicu I, sub a cărei domnie se va termina şi pictarea acestei magnifice ctitorii, între 1365-1369.  Biserica Sfântul Nicolae Domnesc respectă modelul de construcţie bizantin, având o singură turlă centrală, situată deasupra zidurilor dispuse în cruce greacă. Exteriorul este frumos decorat cu un model care alternează cărămizi cu pietre de râu.  Valoarea excepțională a acestei biserici este dată de pictura de o calitate extraordinară. Monumentul conservă pictura inițială din secolul al XIV-lea, precum și fragmente de frescă din secolul al XVIII-lea și secolul al XIX-lea. Intrarea în ansamblu se face prin cele două porţi de lemn cu motive geometrice lucrate în 1967 cu ocazia restaurării, porţi ce sunt prinse în zidurile clopotniţei din 1838.   Sursa: Muzeul Municipal Curtea de Arge: https://muzeulcurteadearges.ro/; Asociația Montană Vidraru; https://visitcurteadearges.ro/; wikipedia.org

Biserica din satul Cepari Ungureni este situată în apropierea malului drept al râului Topolog și are hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”.    A fost ridicată în anul 1820, fiind construită din cărămidă și având formă de navă. Se spune că ctitorii bisericii au vândut o parte din moșie pentru a construi această biserică. [Image]Comuna Cepari are o istorie de peste cinci secole. Numele satului de reședință, Cepari Pământeni, este menționat pentru prima dată într-un act ce datează din 10 august 1519. Denumirea este legată de numele boierilor care au avut moșii pe aceste meleaguri. Localitatea este străbătută de Râul Topolog. În comună veți găsi și alte obiective turistice, precum Biserica din satul Ceparii Pământeni cu hramul „Înălțarea Domnului” și „Vila Minovici”, construită de prof. dr. Ștefan Minovici și soția sa Viorica Minovici, în perioada interbelică.    Chimistul Ștefan Minovici a fost fratele medicului legist Mina Minovici și al profesorului Nicolae Minovici. A fost membru corespondent al Academiei Române și membru fondator al Academiei de Științe din România. Așezare: Comuna Cepari se află în nord-vestul județului Argeș, pe cursul superior al Râului Topolog. Este străbătută de șoseaua județeană DJ 678A, care o leagă spre nord de Șuici și spre sud de Tigveni (unde începe o porțiune comună cu DN73C). Comuna Cepari este situată la 55 km de municipiul Pitești și la 22 km de municipiul Curtea de Argeș.

La câţiva kilometri în vestul Câmpulungului Muscel, afiliată comunei Bughea de Jos, se află Mănăstirea Ciocanu. Mănăstirea are două biserici: una mică, din lemn, cu pictură neobizantină la exterior şi autentic românească la interior, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” şi cea nouă, mai mare, cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Deși fără temei documentar, se pare că biserica veche a schitului, la fel ca întreg ansamblul monahal, datează de prin veacul al XVI-lea. Straturile groase de tencuială de la exterior ascund azi structura din bârne și de paiantă, proporțiile foarte mici fiind singurul element care trădează o construcție ușoară. Planul acesteia este acela de navă dreptunghiulară specific bisericilor de lemn. Biserica a suferit la un moment dat o amplificare a părții vestice, care a dus la o recompartimentare prin adăugarea unui nou pronaos și prin includerea celui vechi în naos. Icoanele păstrate aici poartă semnătura unor iconari precum Alexie zugravul și Ghermano Ierodiaconul.

Biserica Izvoarelor de Leac este mai debragă un complex de izvoare, troițe și mici capele ortodoxe, întins pe dealul numit "Valea Radului", în apropierea localității Vâlcele Crâmpotani, comuna Merișani, județul Argeș. Transmise pe cale orală, din generație în generație, sub formă de tradiții locale, legendele despre acest loc sunt multe. Cele șapte izvoare tămăduitoare dintre copaci sunt împrăștiate în jurul bisericii închinate Sfinților Calinic de la Cernica și Nectarie Taumaturgul. Pe o rază de un kilometru, de jur-împrejurul bisericuțelor, se păstrează regula tăcerii. [Image]Apele de la "Izvoarele de Leac" sunt tămăduitoare încă din vechime, aici găsindu-și alinarea domnitori precum Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș și Mihnea Turcitul. Alături de aceștia, nenumărați pelerini s-au oprit la aceste ape, în drumul lor de la Mănăstirea Cotmeana spre Mănăstirea Tutana și spre Mănăstirea Curtea de Argeș. O legendă locală amintește de povestea Elisabetei Bădescu care, la vârsta de numai zece ani, și-a pierdut vederea. Astfel, după mult post și rugăciune, spălându-se cu apa din aceste izvoare, femeia și-a recăpătat vederea. O altă minune asemanatoare s-a petrecut cu un băiat mut care, fiind trimis de tatăl său să îi aducă apă de la unul dintre aceste izvoare, a început pe loc să vorbească.  Minunile săvârșite prin apa acestor "izvoare de leac" sunt multe, aceasta tămăduind multe boli. La baza tuturor vindecărilor stă însă rugăciunea celor care se închină cu evlavie lui Dumnezeu și sfinților Săi. Potrivit obiceiului locului, credincioșii care vin să ia apă de la aceste izvoare păstrează tăcerea pe toată durata drumului de la biserică la izvoare și înapoi. În tot acest timp, fiecare se roagă urmând îndemnul Mântuitorului: "Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea." (Marcul 1, 24). Biserica Izvoarelor de Leac se află pe drumul național ce leagă localitățile Pitești și Curtea de Argeș, la aproximativ șase kilometri de localitatea Vâlcele. [Image]Sursa: www.izvoareledeleac.ro; https://www.crestinortodox.ro/; https://sapteizvoare.ro/

Se întâmpla în anul 1936, pe data de 24 septembrie, într-o zi de sâmbătă, când o tânără, Margareta Ştefănescu, se întorcea cu maşina la Câmpulung Muscel, însoţită de soţul ei şi de părinţi.  Margareta, fiica Elenei Luiza Ştefănescu şi a boierului Gheorghe Ştefănescu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din judeţ, făcuse cununia religioasă la Bucureşti, mirele fiind unul dintre băieții marelui arhitect Ion Mincu şi revenea acasă, unde servitorii tocmai încheiaseră pregătirile pentru petrecerea de nuntă de la conac, la care era invitată toată lumea bună a Câmpulungului, informează rugati-va-neincetat.ro.  Numai că, în localitatea Găeşti, automobilul familiei Ştefănescu s-a ciocnit violent cu un camion încărcat cu lemne, iar Margareta, îmbrăcată în rochie de mireasă, a fost singura care a murit, la numai 26 de ani.  Margareta a fost înmormântată în Cimitirul Bellu din Capitală, îmbrăcată chiar în rochia de mireasă, purtată în ziua accidentului, pe care se mai vedeau petele de sânge.  La scurt timp după înmormântare, boierul Gheorghe Ştefănescu a început să-şi viseze fiica îmbrăcată în rochie de mireasă, rugându-l cu lacrimi în ochi: „Nu mă lăsa singură în Bucureşti! Fă-mi o casă pe deal şi adu-mă înapoi, la Câmpulung…”.  Înţelegând mesajul, Ştefănescu ia hotărârea să ridice o biserică mare şi frumoasă, în amintirea fiicei sale, chiar pe dealul Flămânda.  Localnicii spun că Margareta, mireasa moartă în ziua nunții, le ghidează pe femeile care primesc aici taina cununiei. Cuplurile căsătorite la Biserica Miresei sunt mai trainice.  Cimitirul de la poalele bisericii merită vizitat deoarece aici își dorm somnul de veci multe personalități care au contribuit, în ultimul veac, la dezvoltarea civilizației și culturii din Câmpulung