Cheile și Poienile Vâlsanului

Poarta Eroilor este un monument evocator, reprezentativ pentru județul Argeş, ridicat din iniţiativa colonelului Barbu Pârâianu, în memoria ostaşilor Regimentului Nr. 4 Dorobanţi, căzuţi la datorie în timpul participării României la Primul Război Mondial (1916-1918).  Poarta Eroilor a fost inaugurată oficial la 28 septembrie 1926. Monumentul este construit sub forma unei tradiţionale porţi româneşti, fiind lucrat din zidărie, pe fundaţii şi soclu din piatră, cu acoperiş din ţiglă. Prin construcţie şi imagine artistică, monumentul are forma unui veritabil arc de triumf.  Frontispiciul are inscripţionat: "Regimentul Argeş nr. 4. Poarta eroilor 1918". "Morţi pentru ţară, pentru glorie şi drapel". Pe stâlpi sunt înscrise denumirile localităţilor unde s-au desfăşurat operaţiunile militare în anii 1916-1917 şi numele a sute de militari căzuţi la datorie în campaniile din 1877-1878 şi 1916-1918.  Având statura impunătoare a unui arc de triumf, poarta se vrea a fi un omagiu celor peste 1.100 de eroi argeșeni căzuți pentru înfăptuirea unității naționale. Poarta Eroilor Argeșeni  a fost restaurată în anul 1971. 

Pe şoseaua naţională DN 73, deasupra satului Podu Dâmboviţei, privirile se opresc pe ruinele unei cetăţi – Cetatea Oratia, cunoscută ca și Cetatea Neamțului sau Cetatea Damboviței.  Povestea acesteia nu este cunoscută. Unii istorici afirmă că cetatea ar fi fost construită de cavalerii teutoni și ar reprezenta acel castru întărit amintit într-un document din 1231. În alte documente, aceasta este menționată ca punct vamal între Țara Romanească și Brașov.  Poziţia ei este însă cu adevărat extraordinară. Înconjurată de crestele munţilor, ea este aşezată deasupra unui lung perete de stânci, pe baza unei prăpăstii. Jos, departe, ca într-o căldare, se zăresc casele din satul Podu Dâmboviţei.  Pe o latură a cetăţuiei, o adâncitură a terenului ca un şanţ, astăzi acoperit de vegetaţie, îţi sugerează că pe aici trecea vechiul drum către Transilvania şi Ţara Românească. Sursa: Primăria Dâmbovicioara

Inaugurat la 16 aprilie 2016, monumentul Zidul Roșu din Câmpulung Muscel a fost construit din metal de sculptorul gălățean Aurel Vlad.  În fața Zidului Roșu, artistul a amplasat o cruce din piatră, ce amintește de vechile și numeroasele cruci ale Muscelului.  Pe această cruce sunt inscripționate numele tuturor martirilor, susținători și membri ai Grupului de Rezistență Anticomunistă, condus de Toma Arnăuțoiu.   

Dintre cărțile aflate în Colecțiile Speciale ale Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu“ Argeș, cea care atrage atenția, datorită vechimii sale deosebite, de 380 de ani, este „Evanghelia Învățătoare“. Tipărită la Govora, în 1642, în timpul domnitorului Țării Românești, Matei Basarab, cartea de 788 de pagini, are tilul complet: „Evanghelie învăţătoare sau cazanie: scoasă şi primenită de pre limba rusască pre limba rumânească/ cu voia şi cheltuiala creştinului domn Matheiu Basarab; iară cu osteneala şi izvodirea lui Silivestru eromonah“.   „Evanghelia Învățătoare“ este prima cazanie din Țara Românească, ea precedând cu un an pe cea publicată de Varlaam, Mitropolitul Moldovei, la Iași, în 1643.  Cuvânt provenind din limba slavonă, „cazanie“ desemnează o culegere de predici şi omilii(comentarii ale textelor biblice). 

Oricine vizitează secţia Colecţii Speciale a Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu“ Argeş rămâne impresionat, încă de la intrare, de o lucrare de rară frumuseţe ce atrage atenţia prin dimensiunile sale impunătoare. Este vorba de o litografie de mari dimensiuni, ce prezintă succint istoria neamului românesc de la origini până în anul 1892.   Arborele istoric genealogic al României, cuprinzând Charta Resboelor şi a Luptelor Române, a fost realizat de profesorul de istorie Jon C. Gârleanu, fiind aprobat de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, la 24 februarie 1892, când a avut loc deschiderea Corpurilor Legiuitoare.  Arborele istoric genealogic al României, „dedicat naţiunei“ române de autorul său Jon C. Gârleanu, este o încercare reuşită de a consemna evenimentele importante din istoria României, până la 24 februarie 1892, când se opresc informaţiile şi de aceea se presupune că aceasta este data la care a fost realizată frumoasa dantelărie grafică de dimensiuni impresionante (200 cm/90cm).     Informaţiile din caseta tehnică ne indică faptul că litografia a fost editată şi executată de Tipo-Lithografia „Eduard Wiegand“ din Bucureşti, această informaţie având relevanţă pentru cei pasionaţi de istoria tipografiilor bucureştene de la sfârşitul sec. al XIX-lea.  Desenul şi grafica acestei lucrări, minuţios realizate, îi aparţin artistului H. Fialla.  Arborele  este  conceput  în mod  realist,  cu  rădăcinile  viguroase - dacii  si  romanii,  bine  ancorate în  pământul  patriei, reprezentat de harta României Mari, hartă ce este înconjurată de o cunună împletită din ramuri de stejar şi de laur, simbolul vitejiei în luptă şi al victoriei militare. Aşadar, autorul acestei impresionante litografii, Jon C. Gârleanu se dovedeşte a fi un bun cunoscător al ştiinţei heraldicii, unde frunzele de laur și cele de stejar sunt un simbol al neînfricării, al valorii, dar şi al triumfului.  Pentru a ilustra mai bine lupta pentru apărarea pământului strămoşesc şi a aduce un omagiu acelor conducători români care au ştiut să apere pământul ţării, menţinând, în acelaşi timp, unitatea de credinţă şi de limbă a poporului român, sunt prezentaţi aici, de o parte şi de alta a hărţii României Mari, patru bărbaţi de seamă ai neamului: Ştefan cel Mare, voievodul Moldovei; Mihai Viteazul, domnul Ţării Româneşti; principele Alexandru Ioan Cuza şi regele Carol I.  Dacă sub portretele lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi al regelui Carol I sunt consemnate în câteva cuvinte victorii sau evenimente importante din timpul domniei acestora, sub portretul lui Alexandru Ioan Cuza se află cele două steme ale Principatelor Române – Moldova şi Ţara Românească, unite, pe vecie, sub conducerea domnitorului.  Aşa cum istoria noastră este un flux continuu, neîntrerupt, arborele, reprezentat în litografie, nu este terminat, fapt care invită şi alte generații la continuarea acestuia.  Tulpina dreaptă şi neterminată reprezintă, potrivit profesorului Jon C. Gârleanu, cursul neîntrerupt al evoluţiei noastre istorice, ca popor. Ramurile mari reprezintă perioade importante ale istoriei, ramurile mici semnifică domnitorii, iar frunzele au consemnate în interiorul lor evenimente importante.  Coroana acestui arbore are 1660 de frunze, deci tot atâtea evenimente reprezentative pentru istoria noastră.  Jos, în colţul din dreapta al litografiei, autorul Jon C. Gârleanu şi-a semnat opera cu cerneală neagră. Datorită trecerii timpului semnătura s-a mai estompat. Dacă mai adăugăm şi faptul că exemplarul nostru, consemnat cu numărul 202, este unicul din ţară, în stare de conservare bună, ne putem face o imagine mai clară asupra valorii istorice deosebite pe care o  prezintă această impunătoare litografie.  

Nu o puteți vizita pentru că nu mai există, dar ea este aici, în centrul orașului, ca un dor, ca un regret. Publicăm pancarta aflată pe locul sfântului lăcaș pentru a invita la meditație.  La 23 aprilie 1962,în perioada detenției ultimului preot paroh a bisericii, preotul Florian I.Samarescu,a fost transmis Comitetului executiv al Sfatului popular al regiunii Argeș,HCM-ul nr.387 având conținutul : "Se aprobă scoaterea din lista monumentelor de cultură de pe teritoriul R.P.R.a bisericii Sfântul Nicolae din Pitești, anexată la H.C.M. nr.1160 din 1955 (semnat-Președintele Consiliului de miniștri,Ion Gheoghe Maurer).  La 26 aprilie 1962, Sfatul Popular al Regiunii Argeș (președinte I.Sandu) a trimis hotărârea Sfatului Popular al orașului Pitești. În iulie 1962 Biserica Sfântul Nicolae a fost demolată. Istoria orașului și a bisericii,istorie de peste două secole se încheia tragic.Odată cu Biserica a fost demolat centrul orașului, străzile Neagoe Basarab (strada Mare) și strada Domnița Bălașa. În cartea "Ansamblul urban medieval Pitești" scrisă de Eugenia Greceanu în 1982, se prezintă și istoria Bisericii Sfântul Nicolae,fosta catedrală a orașului .  Biserica Sfântul Nicolae a fost refăcută în 1812 ,pe locul unei biserici mai vechi de zid,din secolul XVIII.Cea mai veche carte de slujbă donată bisericii datează din 1743.Biserica a fost distrusă de cutremurul din 1802 și refăcută în 1812.A ars în 1848 , împreună cu Ulița Mare și a fost reconstruită ,la a treia zidire din 1864,când a fost sfințită.În grădina de brazi din preajma bisericii ,se afla bustul din bronz al lui Ion C.Brătianu.Biserica era pictată de Gheorghe Tatarascu și dăruită de M.S.Regele Carol I.  La 30 aprilie 1878, a fost oficiat primul Te-Deum de recunoștință penru victoriile din Războiul de Independență,în prezența domnitorului Carol și defilării regimentului de dorobanți.Domnitorul Carol a dăruit bisericii un policandru de valoare cu inscripția "Carol I al României închină Bisericii din orașul Pitești cu hramul Sfântul și Făcătorul de minuni Nicolae,acest odor ,în amintirea zilelor de 9 mai 1866,10 mai 1878,14 decembrie 1877- ziua reîntoarcerii acasă după izbânzile din Bulgaria.  Biserica avea un ceas mare în turlă, fiind denumită și "Biserica cu ceas". Biserica a fost o redută a luptei anticomuniste, luptătorul în rezistență Apostol găsind adăpost în această biserică până la arestarea sa.Biserica avea icoane aurite de valoare și o pictură impresionantă în tinda de la intrare.  Cum se arată în cartea citată,în 1883 Grigore Tocilescu,citează biserica datând din 1848,însă pisania consemnă reclădirea ei," cu cheltuiala mahalagiilor și ajutorul creștinilor" în 1812. 

Palatul Episcopal a fost ridicat între 1886 şi 1890 de regele Carol I, după planurile arhitectului francez André Lecomte du Noüy, cel care a reconstruit și frumoasa catedrală a mănăstirii.  În aripa de nord, în sala aflată în oglindă cu Sala Manole, a fost organizat un muzeu care adăposteşte patru fresce originale ale Catedralei Mănăstirii, precum şi Catapeteasma dăruită de Şerban Cantacuzino.  În ultimii ani, Reşedinţa Regală din Curtea de Argeş a trecut printr-un amplu proces de restaurare. Frumusețea construcției, valoroasa expoziție muzeală din interior, dar și istoricul familiei regale completează imaginea ansamblului Mănăstirii de la Curtea de Argeș, vechea capitală a Țării Românești.

Construită în timpul regelui Carol I, între 1895-1898, de inginerul Elie Radu, după proiectul arhitectului italian Giulio Magni, Gara Regală, unică in România, este ultimul punct feroviar de acces către Curtea de Argeș si Transfăgărășan.   Clădirea, astăzi declarată monument istoric, este de o frumusețe aparte. La exterior se pot admira brâurile de ceramică smăluită, ancadramentele ușilor si ferestrelor fiind din cărămidă smălțuită.  Pentru învelitoarea acoperișului s-au folosit solzi din ardezie, care dau eleganță datorită pietrelor cu înalțime și lățime uniforme si care se folosesc si astăzi.

Castrul Roman Jidova este cea mai importantă şi mai bine păstrată construcţie militară de acest gen de pe traseul Limesului Transalutanus, fiind în acelaşi timp şi singura edificată din piatră. Aici, în muzeul de sit în care a fost transformat castrul, pot fi văzute puternicul zid de incintă din piatră, cu porţile şi turnurile adiacente, clădirea ofiţerilor, locuinţa comandantului, magazia în care erau adăpostite proviziile pentru hrana soldaţilor, dar şi a cailor, precum şi ingeniosul sistem de încălzire specific tehnicii romane, aşa-numitul hypocaustum. De la „Jidova” provine şi o atestare expresă a trupei militare din armata imperială romană ce a activat pe limesul transalutan, fiind cantonată în acest castru. Este vorba de o trupă auxiliară alcătuită din luptători orginari din Commagena, o regiune a provinciei romane Syria: Cohors Prima Flavia Commagenorum. Expoziţia, deschisă în 1970, cuprinde obiecte din ceramică (opaiţe, cărămizi şi fragmente de ţigle cu inscripţii, amfore, piese de pavimentum şi mozaic, piese pentru hypocaustum), arme (vârfuri de săgeţi, suliţe, cuţite), accesorii de echipament militar etc. În incinta castrului se păstrează o parte din clădirile romane (Principia – comandamentul, Praetorium – clădirea comandantului, clădirea ofiţerilor, Horreum – magazia de cereale). Pe latura de sud a fost reconstituit un turn de curtină şi, parţial, turnurile porţii Praetoria (poarta principală de intrare), turnul semirotund din colţul de sud-vest, cât şi celelalte turnuri ale porţilor Decumana, Dextra şi Sinistra de pe laturile nord, est şi vest. Castrul Roman Jidova se află în administrarea Muzeului Județean Argeș, instituție coordonată și finanțată de Consiliul Județean Argeș.  În fiecare an, la Castrul Roman Jidova are loc Festivalul de reconstituire istorică ,,TRANSALVTAVNVS FEST. La porțile Imperiului”, un eveniment organizat de Asociația Historia Renascita, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș și Muzeul Județean Argeș. Programul festivalului include prezentări tematice, demonstrații militare, pentatlon antic, ateliere interactive și demonstrative – gastronomie antică, fierărie, monetărie, zale, țesătorie, tir cu arcul, dar și reprezentații ale bătăliilor între legiunile romane și cele barbare. Adresa: Castrul Roman Jidova este situat în cartierul Pescăreasa, la intrarea în Municipiul Câmpulung, în imediata proximitate a drumului național DN 73.  Program de vizitare: luni-duminică în intervalul 9.00-17.00 Preţ bilete:  ·        Adulţi – 20 lei ·        Elevi/studenţi/pensionari – 10 lei