Mănăstirea Robaia se află în zona central-nordică a judeţului Argeş, la aproximativ 7 kilometri de comuna Muşăteşti, în zona deluroasă a pârâului Robaia. Începuturile aşezării călugăreşti la Robaia sunt străvechi, prelungindu-se în timp către anul 1359, când la Curtea de Argeş s-a "aşezat" Mitropolia Ţării Româneşti.
Valea Robaia, prielnică retragerilor în vremuri de primejdie, a adăpostit de multe ori, de-a lungul istoriei noastre, sate întregi care se retrăgeau și așteptau cu răbdare trecerea prigoanelor. Numele de Robaia provine de la un atac al turcilor, care au intrat în această biserică și au luat oamenii robi în noaptea de Înviere.
Documentele spun că proprietatea pe care era construită mănăstirea Robaia era a lui Pârvu Logofătul, ginerele voievodului Alexandru al II-lea. Urmaşii acestuia închină mănăstirea, în 1671, ca metoc al mănăstirii Argeşului, şi rămâne în continuare metoc al Episcopiei Argeşului.
Biserica poartă hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi este compusă din pronaos, naos şi altar. Ulterior, în cadrul unei restaurări, i se adaugă pridvorul pe stâlpi de lemn cu ferestre. Pictura din altar şi naos este refăcută în 1848, iar cea din pronaos în 1901 şi 1914. Clopotniţa actuală este construită în 1848 din bolovani şi cărămidă, înlocuind o clopotniţă mică din lemn. De-a lungul timpului, în mănăstire au trăit mai mulţi călugări luminaţi: egumenul Sofronie de la Cioara şi Pârvu Mutu zugravul, pictor bisericesc şi portretist, care şi-a petrecut aici ultimii ani din viață ca monah şi schivnic.
Cunoscută ca obşte de călugări, mănăstirea este transformată în mănăstire de maici în 1954.
În apropiere de mănăstire, la aproape 300 de metri distanţă, se află "Fântâna de leac", a cărei apă se spune că ar avea proprietăţi tămăduitoare.
Situată într-un cadru natural deosebit, Mănăstirea Robaia atrage permanent turişti dornici să descopere frumuseţile Argeșului, dar şi oameni care caută un loc de rugăciune și reculegere. Acces: Mănăstirea Robaia se află în apropierea unor centre de comunicaţie care asigură legătura cu oraşele Piteşti, Curtea de Argeş şi Câmpulung Muscel. Drumul naţional DN 73C şi cel judeţean Piteşti-Brădet realizează comunicarea rutieră cu oraşele menţionate.
La începutul secolului al XIX-lea, în comuna Băbana existau mai multe biserici din lemn. Cea care s-a păstrat, așezată pe un dâmb, foarte aproape de apa Cotmeniței, datează de la începutul secolului al XIX-lea. Soclul este din cărămidă, la fel ca pardoseala interioară.
Se remarcă iscusința realizării îmbinărilor „în coadă de rândunică", precum și folosirea cuielor mari din lemn. Biserica a fost restaurată de curând.
Biserica de lemn din Morărești-Piscu Calului poartă hramul „Sf. Treime” și datează din anul 1832. Prin trăsăturile ei caracteristice se înscrie în seria de biserici de lemn ctitorite pe domeniul Mănăstirii Cotmenei, la cumpăna secolelor XVIII și XIX, precum bisericile de lemn din Bărbălani, Valea Cucii, Cârcești, Drăguțești.
Se distinge prin structura de bună calitate, bine păstrată, portal, funie mediană și elemente decorative de interes la pridvor, sub streșini și boltă, inscripții cu datări și iconostas pictat. Biserica deține și un bogat patrimoniu pictat de către zugravi precum Dimitrie, Dumitru din Schei, Panteleimon, Constantin. Împreună cu turnul-clopotniță de la intrare și cimitirul din jur, biserica se încadrează într-un ansamblu valoros, amplasat în mijlocul comunității. Biserica este înscrisă pe lista monumentelor istorice.
Biserica de lemn din Valea Cucii, comuna Cuca, poartă hramul "Intrarea în Biserică" și datează din anul 1806. Mai este cunoscută și sub denumirea de „biserica de la Gruiul Înalt". Este datată la „văleatul 7314" (1805-1806), ctitorul principal fiind Ionu Săteanul, așa cum atestă pomelnicul din lemn de la proscomidiar, alături de alți mulți contribuitori.
Câteva dintre intervențiile și reparațiile suferite în decursul timpului au rămas însemnate în bârne, precum „1846 martie 16", 1906, 1936 sau 1980 (anul efectuării unor lucrări de schimbare a șiței).
Asemenea celorlalte biserici-monument din comuna Cuca, și aceasta de la Valea Cucii are planul dreptunghiular, cu absida, decroșată, poligonală.
Prima mențiune documentară a comunei Cuca este 1 septembrie 1545 (hrisov emis de cancelaria voievodului Mircea Ciobanu). Satul Cârceşti apare consemnat în cronicile timpului ca fiind un sat de moşneni.
Biserica este amintită în 1808, alături de cea din Bărbălani, ca fiind ridicată de obște, în frunte cu popa Florea. De asemenea, lăcașul apare într-un manuscris din 1825. Planul bisericii se înscrie într-un dreptunghi alungit, continuat la absida altarului printr-un decroş poligonal cu cinci laturi.
Biserica prezintă un pridvor deschis, care are cosoroabe adânc sculptate, cu chenare ornate. Scena biblică „Răstignirea Domnului”, moleniile, frizele cu medalioanele proorocilor şi profeţilor, icoanele prăznicar, uşile împărăteşti, poalele icoanelor cu motive florale decorează interiorul bisericii de lemn. Intrarea în curtea bisericii se face printr-un foișor deschis utilizat drept clopotniţă, ce este susţinut pe stâlpi înalţi de lemn.
Biserica de lemn din Bărbălani, comuna Cuca, poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Prin trăsăturile ei caracteristice se înscrie în seria de biserici de lemn ctitorite pe domeniul Mănăstirii Cotmenei, la începutul secolului XIX, precum bisericile de lemn din Valea Cucii, Cârcești, Drăguțești și Morărești-Piscu Calului.
Se distinge prin structura de bună calitate, bine păstrată, portal, funie mediană și elemente decorative de interes la pridvor, perete în tindă și iconostas pictat. Împreună cu cimitirul din jur, biserica se încadrează într-un ansamblu valoros, așezată într-un peisaj pitoresc.
Biserica este înscrisă pe lista monumentelor istorice.
Biserica-monument istoric din comuna Lunca Corbului, satul Cătane, așezământ ce poartă hramul Adormirii Maicii Domnului, are o vechime de aproximativ 350-400 de ani.
Biserica este construită din bârne de lemn, acoperită cu șiță și împrejmuită cu zid de cărămidă, pictat, având formă de corabie. A fost construită la începutul secolului al XIX-lea. Așezată pe un soclu din cărămidă, cu chenar în zimți, are un plan dreptunghiular, cu absida altarului decroșată, poligonală cu cinci laturi. Pictura cu care a fost împodobită tencuiala exterioară a suferit pierderi pe suprafețe mari în urma cutremurului din 1977. Emblematică rămâne imaginea lui „Ducipal", calul lui Alexandru Macedon, de pe peretele de Nord.
La interior, frumoasele compoziții florale dintre ușile altarului încântă și azi.
Biserica lemn din Lipia a avut hramul inițial „Sfântul Nicolae”. Biserica mai are și alte două hramuri relativ recente: „Cuvioasa Parascheva” și după 1940 – „Sf. Dumitru”. Biserica poate fi identificată cu biserica „Sf. Nicolae” menționată de catagrafia Episcopiei Argeșului din anul 1824, care se afla pe moșia Alecului Ungurelu, aceasta fiind construită de săteni.
Anul edificării bisericii de lemn se leagă de prezența lespezii de mormânt a Jupâniței Neacșa, din ianuarie 7141 (1633), ca și de crucea de pomenire a lui Pătru, cruce de mormânt, aflată tot în pronaos. Biserica a fost construită din bârne de stejar cu grosimea de 12 cm, încheiate în coadă de rândunică și înnădite într-un stâlp vertical din zona peretelui dintre pronaos și naos.
Acoperișul are învelitoare de șindrilă. Are plan dreptunghiular și se compune din altar, naos și pronaos, peste care se înalță un turn cu rol de clopotniță. Altarul este cu plan poligonal cu cinci laturi. Biserica se află în zona centrală a județului Argeș, pe valea râului Cotmeana, la 22 km de Pitești.
Biserica se află în cartierul Telești al orașului Costești, la aproximativ 21 km de Pitești. Poartă hramul „Înălțarea Domnului” și se distinge prin structura de bună calitate, bine păstrată, cu plan arhaic și atipic, un număr foarte redus de ferestre, cu deschideri originale, elemente decorative de interes la consolele de sub boltă, inscripții cu datări și iconostas pictat.
Biserica de lemn „Intrarea în biserică" a fost strămutată din satul Palanga, comuna Amărăşti, județul Vâlcea.
Biserica se află în nordul județului Argeș, în municipiul Curtea de Argeș. A fost ridicată din temelie în anul 1847 de către obştea satului Palanga din comuna Amărăşti, judeţul Vâlcea. Planul este dreptunghiular alungit, cu absida altarului decroşată poligonal şi pridvor deschis pe latura vestică.
Pronaosul este separat de naos printr-un perete de lemn, accesul în acoladă superioară fiind încadrat de icoanele reprezentând pe „Maica Domnului cu Pruncul" şi pe „Iisus Deisis" pictate de „popa Ioan zugrav" şi „Ioan zugrav Dozescu" în anul 1847, potrivit inscripţiei din registrul inferior al acestora.
Credit foto cover: https://bisericidelemn-muntenia.ro
.jpg?template=page)
