Crețișoara – punct panoramic în zona Câmpulung
Municipiul Câmpulung prezintă importanță turistică atât prin cadrul pitoresc al așezării, cât și prin numeroasele mărturii ale trecutului istoric, datând încă din prima perioadă de organizare statală a Țării Românești. Orașul se remarcă prin poziția sa geografică și prin prezența masivilor muntoși din apropiere, dar și prin obiective turistice de mare valoare culturală și istorică.
La o distanță de numai 3,5 km de centrul orașului, se află dealul Crețișoara. Situat la o altitudine de peste 900 de metri, dealul Crețișoara străjuiește nord-estul orașului Câmpulung Muscel, oferind una dintre cele mai spectaculoase priveliști din zonă. Acest loc este o adevărată oază pentru cei care doresc să se bucure de natură și să admire frumusețea munților din jur. Priveliștea care se deschide este minunată grație celor trei vârfuri montane - Iezer, Păpușa și Piatra Craiului, care se impun maiestuos.
Crețișoara oferă acces facil atât către frumusețile naturale din zonă, cât și pentru explorarea obiectivelor turistice din Câmpulung și a atracțiilor locale, precum muzee, biserici istorice și alte puncte de interes cultural și istoric. La Câmpulung poate fi vizitat Castrul Roman Jidova – monument UNESCO, cea mai importantă şi mai bine păstrată construcţie militară de acest gen de pe traseul Limesului Transalutanus.
Cei care aleg să petreacă un sejur pe dealul Crețișoara, găsesc în zonă unități de cazare care au inclusiv facilități precum spații amenajate pentru grătar, saună sau ciubăr. De asemenea, puteți descoperi gastronomia locală specifică zonei Muscelului. Aici se produc mai multe tipuri de brânzeturi, printre care și brânza maturată Cretișoara - un produs local inspirat din rețeta brânzei Gauda. Brânza este produsă artizanal, are o aromă fină de nucă amestecată cu note dulci și cremoase. Maturarea mai lungă îi modifică gustul. Astfel, la o lună de la preparare, gustul este mai suav, iar pe parcursul maturării, gustul devine mai pronunțat. Veți găsi și alte tipuri de brânză, caș afumat, urdă sau unt, preparate de producătorii locali cu lapte provenit de la fermele din zonă.
Atmosfera liniștită și peisajele superbe transformă punctul panoramic Crețișoara într-un loc ideal pentru turiști, pasionații de fotografie și pentru oricine dorește să descopere Câmpulungul dintr-o perspectivă care îmbină orașul, natura, relaxarea și gastronomia locală într-o experiență memorabilă de călătorie.