Cheile și Poienile Vâlsanului

Cheile și Poienile Vâlsanului


Address

Arefu, Romania

Despre

Valea Vâlsanului este o arie protejată de interes național în zona de sud a Munților Făgăraș, în bazinul hidrografic al Râului Vâlsan, la doar 33 km de Curtea de Argeș. 

Cu o lungime de aproape 15 kilometri, Cheile Vâlsanului reprezintă un sector de chei spectaculos, care se caracterizează, în special, prin sălbăticie. Traversând Cheile Vâlsanului ajungem în Poienile Vâlsanului, unde turiştii au posibilitatea să campeze în mijlocul naturii, într-un loc de poveste. De altfel, în fiecare an, mai ales vara, poiana este aproape plină, oamenii venind să petreacă aici câteva zile departe de zgomotul urban.

Valea Vâlsanului este un areal unic nu doar prin biodiversitate și peisagistică, ci mai ales prin existența unei specii de pește unică la nivel mondial – Aspretele (Romanichtys valsanicola). Este un pește preistoric, iar din cercetările oamenilor de stiință se arată că există pe Terra de peste 65 000 de ani. Este monument al naturii și o specie de o importanță deosebită, fiind un pește foarte rar, cu o valoare științifică și muzeologică excepțională. 

Valea Vâlsanului este o zonă potrivită atât pentru odihnă și relaxare, dar și pentru excursii și drumeții montane. Totodată, în Cheile Vâlsanului, la doar câțiva kilometri în amonte de satul Brădet, veți găsi câteva izvoare de ape minerale amenajate. Compoziția chimică a acestor ape este neschimbată de peste 100 ani. În Cheile Vâlsanului, lângă Nucșoara, poate fi admirată și Cascada Vâlsan, locul perfect unde te poți răcori în zilele călduroase de vară.
Sursa: Via Valahia; https://viavalahia.ro/; https://www.exploretransfagarasan.ro/

Alte sugestii

Crama Marcea

Obiectiv turistic

Baza Salvamont Cota 2000, cel mai înalt refugiu din țară pentru aventurierii montani

Obiectiv turistic

Evanghelie unică în lume la Mănăstirea Curtea de Argeș

Obiectiv turistic

Poiana Narciselor de la Negrași

Obiectiv turistic

Căsuța Albastră din Corbi

Obiectiv turistic