Biserica Domnească Sfântul Nicolae

Biserica Domnească Sfântul Nicolae


Address

Strada Negru Vodă 2, Curtea de Argeș 115300, Romania

Despre

Complexul Feudal Curtea Domnească de la Argeș cuprinde astăzi doar o mică parte a Curții Domnești de odinioară. Găsim în interiorul său un ansamblu de monumente istorice, precum turnul de poartă al Curții Domnești, zidul de incintă, ruinele a două case, spre sud-vest - Casa Basarab I, iar spre nord - Casa lui Neagoe Basarab, ambele locuite de  Neagoe Basarab în perioada în care venea să verifice construcția Mânăstirii Argeșului.

Curtea găzduiește și ruinele Bisericii Sân Nicoară din secolul al XIII-lea, însă clădirea din cadrul complexului care se află în cea mai bună stare este Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, construită în stil bizantin.

Datând din perioada cuprinsă între mijlocul și sfârșitul secolului al XIV-lea, Biserica Domnească este unul dintre cele mai vechi şi mai bine păstrate monumente din România medievală, fiind inclusă în Patrimoniul Cultural Mondial.
Biserica este încadrată ca perioadă de construcţie la începutul existenţei statale a Ţării Româneşti. A fost ridicată pe parcursul domniei chiar a primilor trei voievozi munteni, Basarab I, fondatorul dinastiei, a fiului său Nicolae Alexandru, care o termină de construit, şi a nepotului său, Vladislav Vlaicu I, sub a cărei domnie se va termina şi pictarea acestei magnifice ctitorii, între 1365-1369. 
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc respectă modelul de construcţie bizantin, având o singură turlă centrală, situată deasupra zidurilor dispuse în cruce greacă. Exteriorul este frumos decorat cu un model care alternează cărămizi cu pietre de râu. 

Valoarea excepțională a acestei biserici este dată de pictura de o calitate extraordinară. Monumentul conservă pictura inițială din secolul al XIV-lea, precum și fragmente de frescă din secolul al XVIII-lea și secolul al XIX-lea.
Intrarea în ansamblu se face prin cele două porţi de lemn cu motive geometrice lucrate în 1967 cu ocazia restaurării, porţi ce sunt prinse în zidurile clopotniţei din 1838.
 
Sursa: Muzeul Municipal Curtea de Arge: https://muzeulcurteadearges.ro/; Asociația Montană Vidraru; https://visitcurteadearges.ro/; wikipedia.org

Alte sugestii

Schitul Brădetu

Biserica

Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Cepari

Biserica

Mănăstirea Robaia

Biserica

Schitul Dragoslavele

Biserica

Biserica de lemn Sfântul Mare Mucenic Pantelimon ⁕Costești

Biserica