Autoportret de Rudolf Schweitzer–Cumpăna

Uneori este bine să prețuim prezentul și prin prisma trecutului.  Muzeul Curtea de Argeș a amenajat o cameră cu mobilier și obiecte din vremea comunismului. Desigur că evoluția civilizației, precum și integrarea în Europa au schimbat aceste aspecte, dar tinerii au nevoie de un remember.

Oricât ne-am mira, o spunem în glumă, telefoanele inteligente, televizoarele plasmă sau dvd-urile nu au existat dintotdeauna.  Este ceea ce a dorit să sugereze Muzeul Curtea de Argeș, care a amenajat o încăpere cu magnetofoane, aparate vechi de radio sau de fotografiat, așadar, gadgeturile de altădată.  Exponatele trezesc și nostalgii și regrete, trimitându-ne într-o altă epocă despre care cei tineri pot avea astfel o mică reprezentare.

În haraldica modernă, Cifra Regală (uneori numită și monogramă regală) este un însemn, de forma unei monograme, al suveranului care domnește peste un anumit teritoriu. Însemnul constă, de regulă, din inițialele numelui și titlului monarhului, intersectate stilizat și timbrate (acoperite) cu o coroană. Cifra Regelui României se aplică (în formă brodată sau imprimată) la colțurile drapelelor de luptă utilizate de Armata Română, în centrul cărora se găsește Stema Regală, varianta mare. De obicei, numai drapelele militare poartă Stema și Cifrul, cele civile fiind simplul tricolor. La Muzeul Curtea de Argeș se află un exemplar al Steagului de luptă al Regelui Mihai I, cu cifru.

Legenda spune că atacul turcilor asupra Cetății Poenari în care se afla Vlad Țepeș s-a desfășurat cu ghiulele și catapulte și a început de pe pajiștea Pleașa, din partea stângă a Cetății, cum stăm cu fața spre vale. A durat destul de mult lupta. Până au coborât turcii versantul și l-au urcat pe celălalt până în Cetate, Vlad Țepeș a fugit pe o potecă prin pădure, cu calul potcovit invers. Ideea de a-l potcovi invers ar fi fost a unei țigănci, Dobra Harașoaica pe numele ei, care s-a gândit că așa-i va păcăli pe turci.  Deși urmele arătau că Vlad Țepeș intra în Cetate, de fapt, el ieșea. Calul avea potcoavele bătute invers și i-a indus pe turcii în eroare. Până și-au dat ei seama că au fost păcăliți, Vlad Țepeș a ieșit undeva înspre Ardeal.  Drept recompensă pentru favorul făcut, Tepeș a lăsat celor din Arefu – pentru că țiganca era din Arefu – șapte munți și zece înțărcători. Tot ce înseamnă înconjurul Cetății, toți munții pe care noi îi putem vedea de jur împrejur, aparțin comunității Arefu. Câteva ghiulele, mari și mici, trase odionioară cu tunuri din lemn de cireș, se găsesc la Muzeul Curtea de Argeș.

,,Gazeta Țăranilor" apărea pe 8 noiembrie 1892 la Mușătești-Arges, ultimul an de apariție fiind 1926. Ca director si fondator al publicației este menționat până la 18 februarie 1907, Constantin Dobrescu - Argeș, iar până la 6 septembrie 1915, director - proprietar este Alexandru Valescu.  Ziarul a fost tipărit pe perioade la București, Câmpulung, Curtea de Argeș.  Apărea o dată pe saptamână, duminica, și avea patru pagini. Despre programul ziarului, Constantin Dobrescu - Arges scria in ,,Școala poporului" din iulie 1897: ,,...la început (Gazeta Țăranilor) voia să lase pe cel din urma plan chestia politică, ocupându-se mai vârtos de chestia culturală, națională, economică și socială".  În articolele publicate de-a lungul timpului se remarcă preocupările pentru culturalizarea țăranilor (înființarea de biblioteci populare), medalioane consacrate scriitorilor Delavrancea, Hașdeu, Ionescu-Gion, cunoașterea istoriei locale, medicina, igiena, probleme agricole și de economie agrară, industria locală, îmvățământ.   Dobrescu - Argeș dezbătea în articolele sale editoriale problema țărănească, situația economică și drepturile politice ale țăranilor, notează blogul ”Altmarius/ cultură și spiritualitate”.

A crezut în România modernă și unită. A cucerit Londra, Paris, New York și Washington prin farmec, inteligență, prestanță și viziune politică. A întărit relațiile României cu Occidentul, fiind considerată cea mai frumoasă față a diplomației românești.  Regina Maria a avut un rol crucial în destinul și evoluția României. În timpul războiului s-a implicat în asistența medicală, a vizitat spitalele de bolnavi, a ridicat moralul trupelor și a îngrijit militarii răniți pe front ai Armatei Române.  Pentru curajul de care a dat dovadă, a fost supranumită „Regina Soldat” și „Mama răniților”. Considerată încă din adolescență una dintre cele mai frumoase prințese din Europa, Maria de Edinburgh era nepoata reginei Victoria a Marii Britanii și a țarului Alexandru al II-lea, verișoară cu regele George al V-lea al Angliei, cu țarul Nicolae al II-lea al Rusiei și cu împăratul Wilhem al II-lea al Germaniei.  S-a folosit de relațiile dinastice pentru a pleda recunoașterea internațională a României Mari la Conferința de Pace de la Paris în 1919. Vizitele sale externe au determinat pe mulți lideri europeni să aibă o atitudine favorabilă față de România. Patriotismul Reginei Maria rămâne un model și o sursă de inspirație pentru noi toți. (reginamaria.org) O imagine poate evoca un destin, iar pălăria reginei poate fi văzută printre obiectele de mare preț găzduite de Muzeul Județean Argeș. 

Nicolae Tonitza este unul dintre cei mai mari pictori ai României din toate timpurile, interpret al „tristețelor luxuriant colorate”. Este considerat liderul generaţiei sale de artişti, din care au făcut parte Ressu, Iser, Petraşcu sau Palladi, remarcându-se prin complexitatea activităţilor pe care le-a abordat: pictură, desen, caricatură, olărit, pictor scenograf, scriitor şi cronicar plastic.  A impresionat prin felul în care a suprins în lucrările sale tonurile luminii şi farmecul atmosferei, atât în ţară dar şi peste hotare, prin expoziţiile prezentate la München, Paris, Roma, Veneţia şi Genova. Tonitza s-a consacrat în pictură ca un remrcabil creator al portretelor, în particular al copiilor – gingaşi şi inocenţi – , dar şi al portretului feminin, pentru care a manifestat o atracţie specială, reuşind să-i surprindă, ca nimeni altul, expresivitatea.  A manifestat o înclinaţie specială şi în surprinderea peisajelor, creând, prin jocul pe alocuri grav al culorii, secvenţe monumentale, dar a realizat şi creaţii în care a impregnat florilor efecte luminoase nebănuite prin folosirea inspirată a culorilor. Acest ”Portret de fetiță” poate fi văzut la Muzeul Județean Argeș. 

La 20 septembrie 1861, Nicolae Grigorescu pleacă la Paris, bursa obţinută fiind de 260 de galbeni. A locuit mai întâi la la hotelul Corneille apoi în Cartierul Latin şi a intrat la Şcoala de Belle-Arte, frecventând atelierul lui Sebastien Cornu, unde este coleg cu Renoir şi unde va studia desenul şi compoziţia. În toată perioada petrecută la Paris, Grigorescu a realizat o serie de copii după vechii maeştrii ai picturii, urmare a numeroaselor sale vizite la Muzeul Luvru. Însă, vocaţia sa de peisagist, îl atrage către Şcoala de la Barbizon, aflată într-un sat celebru în acele timpuri prin arta înnoitoare a unor artişti precum Jean-François Millet şi Théodore Rousseau, stabiliţi chiar aici. Se mută la Barbizon, unde îşi desăvârşeşte educaţia artistică prin asimilarea experienţei unor artişti precum Gustave Courbet ori Théodore Rousseau. Emblematice pentru perioada de formare de la Barbizon, au rămas câteva lucrări de mare valoare artistică, unele dintre ele făcând parte din Tezaurul României care a fost dus spre păstrare în anul 1917 în Rusia, în timpul Primului Război Mondial. Menţionăm aici, dintre lucrările etapei Barbizon, „Peisaj cu turmă de oi”, „Peisajul din pădure”, „Interior de curte”, „Toamna la Fontainebleau”, „Intrarea în pădurea Fontainebleau”, „Apus de soare la Barbizon”, sau „Peisaj cu turmă de oi”. În anul 1867 participă la Expoziţia Universală de la Paris cu şapte lucrări, apoi expune la Salonul parizian din anul 1868 lucrarea „Tânără ţigancă”, revine de câteva ori în ţară şi, începând din 1870, participă la Expoziţiile artiştilor în viaţă şi la cele organizate de „Societatea Amicilor Bellelor-Arte”. În perioada 1873-1874 face călătorii de studii în Italia, la Roma, Napoli şi Pompei, apoi merge în Grecia şi la Viena. În 1877 este convocat să însoţească armata română în calitate de „pictor de front”, realizând la faţa locului picturi după luptele de la Griviţa şi Rahova, alte desene şi schiţe. În anii 1879 şi 1890, lucrează în Franţa, în Bretagne la Vitré sau în atelierul său din Paris, apoi revine în ţară, stabilindu-se la Câmpina, apoi deschide mai multe expoziţii personale, în anii 1891 şi 1904, la Ateneul Român. În această perioadă se dedică cu predilecţie subiectelor rustice, într-o varietate de motive, realizează care cu boi, potrete de ţărănci şi nenumărate peisaje cu specific românesc. În anul 1899 devine membru de onoare al Academiei Române. La 21 iulie 1907, Nicolae Grigorescu trece la cele veşnice, la locuinţa sa de la Câmpina, lăsând, neterminată, pe şevalet, lucrarea „Întoarcerea de la bâlci”. La Muzeul Județean Argeș puteți vedea tabloul Musceleanca. 

”Creatorul tuturor acțiunilor, era mijlocașul complet, cu o tehnică rafinată, depășind foarte ușor adversarii și lovind mingea cu ambele picioare. Dar nu era chiar un înger. Iubea fotbalul în felul său. Nu-i plăceau tactica, pregătirea fizică, disciplina și cantonamentele”, a comentat Calciomercato cariera lui Dobrin. Vreți să vedeți cu ochii ghetele Gâscanului ? Le găsiți în Argeș, la Muzeul Județean.