Mănăstirea Slănic - Taborul Argeșului

Poarta Eroilor este un monument evocator, reprezentativ pentru județul Argeş, ridicat din iniţiativa colonelului Barbu Pârâianu, în memoria ostaşilor Regimentului Nr. 4 Dorobanţi, căzuţi la datorie în timpul participării României la Primul Război Mondial (1916-1918).  Poarta Eroilor a fost inaugurată oficial la 28 septembrie 1926. Monumentul este construit sub forma unei tradiţionale porţi româneşti, fiind lucrat din zidărie, pe fundaţii şi soclu din piatră, cu acoperiş din ţiglă. Prin construcţie şi imagine artistică, monumentul are forma unui veritabil arc de triumf.  Frontispiciul are inscripţionat: "Regimentul Argeş nr. 4. Poarta eroilor 1918". "Morţi pentru ţară, pentru glorie şi drapel". Pe stâlpi sunt înscrise denumirile localităţilor unde s-au desfăşurat operaţiunile militare în anii 1916-1917 şi numele a sute de militari căzuţi la datorie în campaniile din 1877-1878 şi 1916-1918.  Având statura impunătoare a unui arc de triumf, poarta se vrea a fi un omagiu celor peste 1.100 de eroi argeșeni căzuți pentru înfăptuirea unității naționale. Poarta Eroilor Argeșeni  a fost restaurată în anul 1971. 

Pe şoseaua naţională DN 73, deasupra satului Podu Dâmboviţei, privirile se opresc pe ruinele unei cetăţi – Cetatea Oratia, cunoscută ca și Cetatea Neamțului sau Cetatea Damboviței.  Povestea acesteia nu este cunoscută. Unii istorici afirmă că cetatea ar fi fost construită de cavalerii teutoni și ar reprezenta acel castru întărit amintit într-un document din 1231. În alte documente, aceasta este menționată ca punct vamal între Țara Romanească și Brașov.  Poziţia ei este însă cu adevărat extraordinară. Înconjurată de crestele munţilor, ea este aşezată deasupra unui lung perete de stânci, pe baza unei prăpăstii. Jos, departe, ca într-o căldare, se zăresc casele din satul Podu Dâmboviţei.  Pe o latură a cetăţuiei, o adâncitură a terenului ca un şanţ, astăzi acoperit de vegetaţie, îţi sugerează că pe aici trecea vechiul drum către Transilvania şi Ţara Românească. Sursa: Primăria Dâmbovicioara

Inaugurat la 16 aprilie 2016, monumentul Zidul Roșu din Câmpulung Muscel a fost construit din metal de sculptorul gălățean Aurel Vlad.  În fața Zidului Roșu, artistul a amplasat o cruce din piatră, ce amintește de vechile și numeroasele cruci ale Muscelului.  Pe această cruce sunt inscripționate numele tuturor martirilor, susținători și membri ai Grupului de Rezistență Anticomunistă, condus de Toma Arnăuțoiu.   

Sfânta Muceniță Filofteia a trăit în sec. al XIII-lea, în sudul Dunării în orașul Târnovo. Nu se știe cu exactitate dacă provenea din neam de români sau de bulgari. A fost martirizată la doar 12 ani de tatăl său. Înspăimântat de fapta sa, tatăl a încercat să îi ridice trupul, pentru a o înmormânta.  Dar Dumnezeu a proslăvit-o, iar trupul ei a devenit atât de greu, încât nu l-a putut clinti, deși a chemat și pe alți oameni în ajutor.  Îngrozit de această minune, l-a chemat pe Arhiepiscopul de Târnovo. Acesta a venit însoțit de un alai de preoți și credincioși, citind mai multe rugăciuni de dezlegare, pentru a putea duce trupul Sfintei în catedrala din Târnovo. S inaxarul spune că, nedorind să meargă acolo, trupul s-a lasat greu ca prin minune. Astfel, ierarhul a început să rostească numele mai multor orașe, aflate de o parte și de alta a Dunării. Când a fost pronunțat numele Cetății Argeș, trupul s-a făcut dintr-o dată ușor, Filofteia arătând în ce casă dorea să fie dusă, arată doxologia.ro. Istoria arată însă că moaștele Sf. Filofteia au fost duse inițial la Târnovo, unde au rămas până în anul 1393. În acel an, Țaratul bulgar a fost ocupat de turci, care au și ars orașul. Pentru a le feri de profanare, moaștele au fost duse la Vidin, unde au stat puțin timp, probabil până în 1396.  După înfrângerea armatelor creștine la Nikopole, crescând amenințarea turcă, moaștele au fost oferite domnitorului Țării Românești, Mircea cel Bătrân (1386-1418). Acesta le-a așezat în vechea ctitorie domnească, cu hramul „Sf. Nicolae“, de la Curtea de Argeș, pe atunci catedrală mitropolitană. În acest fel se explică și alegerea zilei de 7 decembrie drept zi de pomenire (imediat după ziua hramului). După construirea noii biserici de către Neagoe Basarab, sfințită la 15 august 1517, moaștele au fost asezate aici a doua zi, când s-a făcut și proclamarea canonizării Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului (prima canonizare la noi). 

În apropierea municipiului Câmpulung, la Valea Mare Pravăț, într-o zonă pitorească deosebită, se află Mănăstirea Nămăieşti, una dintre cele mai vechi mănăstiri de maici din Țara Românească.  Situată la o altitudine de peste 800 de metri, după ce este parcursă aleea până la Mănăstirea Nămăiești, priveliștea din dreptul acesteia este impresionantă.    Biserica mănăstirii se găsește într-o peșteră, fiind săpată în piatră, în stânca muntelui. Legenda spune că în această peșteră ar fi dormit o noapte Sfântul Apostol Andrei. Biserica are hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică şi Izvorul Tămăduirii. Nu se cunosc date exacte despre întemeierea mănăstirii. După unii istorici, biserica ar fi fost o catacombă creştină, din perioada romană. Tradiţia asociază începuturile mănăstirii cu descoperirea în peşteră a Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, despre care se zice că ar fi fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca şi că ar fi fost descoperită în vremea lui Negru Vodă. Icoana este considerată una dintre cele mai vechi din întreaga creștinătate. Corelarea elementelor iconografice cu cele documentare datează existenţa mănăstirii în secolul al XVI-lea. Aşezământul este atestat documentar în anul 1547, când Mircea Ciobanu îi lasă lui Jupan Dumitru drept de stăpânire în satul Nămăieşti, dar cu condiţia că, dacă nu va avea urmaş, proprietatea să rămână bisericii din stâncă. [Image]Ansamblul mănăstiresc de la Nămăiești cuprinde și un muzeu etnografic unicat în România prin colecția de costume populare muscelene vechi de peste 150 de ani. Încărcată de istorie, Mănăstirea Nămăieşti este un important loc de pelerinaj pentru numeroși credincioși veniți din toate colțurile țării, iar pentru judeţul Argeş reperzintă o adevărată bogăţie spirituală.   Adresa: Mănăstirea Nămăiești se află în comuna Valea Mare Pravăț, la 5 km nord est de Câmpulung.    Sursa: https://www.crestinortodox.ro/

Se întâmpla în anul 1936, pe data de 24 septembrie, într-o zi de sâmbătă, când o tânără, Margareta Ştefănescu, se întorcea cu maşina la Câmpulung Muscel, însoţită de soţul ei şi de părinţi.  Margareta, fiica Elenei Luiza Ştefănescu şi a boierului Gheorghe Ştefănescu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din judeţ, făcuse cununia religioasă la Bucureşti, mirele fiind unul dintre băieții marelui arhitect Ion Mincu şi revenea acasă, unde servitorii tocmai încheiaseră pregătirile pentru petrecerea de nuntă de la conac, la care era invitată toată lumea bună a Câmpulungului, informează rugati-va-neincetat.ro.  Numai că, în localitatea Găeşti, automobilul familiei Ştefănescu s-a ciocnit violent cu un camion încărcat cu lemne, iar Margareta, îmbrăcată în rochie de mireasă, a fost singura care a murit, la numai 26 de ani.  Margareta a fost înmormântată în Cimitirul Bellu din Capitală, îmbrăcată chiar în rochia de mireasă, purtată în ziua accidentului, pe care se mai vedeau petele de sânge.  La scurt timp după înmormântare, boierul Gheorghe Ştefănescu a început să-şi viseze fiica îmbrăcată în rochie de mireasă, rugându-l cu lacrimi în ochi: „Nu mă lăsa singură în Bucureşti! Fă-mi o casă pe deal şi adu-mă înapoi, la Câmpulung…”.  Înţelegând mesajul, Ştefănescu ia hotărârea să ridice o biserică mare şi frumoasă, în amintirea fiicei sale, chiar pe dealul Flămânda.  Localnicii spun că Margareta, mireasa moartă în ziua nunții, le ghidează pe femeile care primesc aici taina cununiei. Cuplurile căsătorite la Biserica Miresei sunt mai trainice.  Cimitirul de la poalele bisericii merită vizitat deoarece aici își dorm somnul de veci multe personalități care au contribuit, în ultimul veac, la dezvoltarea civilizației și culturii din Câmpulung 

Dintre cărțile aflate în Colecțiile Speciale ale Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu“ Argeș, cea care atrage atenția, datorită vechimii sale deosebite, de 380 de ani, este „Evanghelia Învățătoare“. Tipărită la Govora, în 1642, în timpul domnitorului Țării Românești, Matei Basarab, cartea de 788 de pagini, are tilul complet: „Evanghelie învăţătoare sau cazanie: scoasă şi primenită de pre limba rusască pre limba rumânească/ cu voia şi cheltuiala creştinului domn Matheiu Basarab; iară cu osteneala şi izvodirea lui Silivestru eromonah“.   „Evanghelia Învățătoare“ este prima cazanie din Țara Românească, ea precedând cu un an pe cea publicată de Varlaam, Mitropolitul Moldovei, la Iași, în 1643.  Cuvânt provenind din limba slavonă, „cazanie“ desemnează o culegere de predici şi omilii(comentarii ale textelor biblice). 

Considerată una dintre cele mai vechi vetre monahale din Ţara Românească, Mănăstirea Cotmeana este datată, după ultimele cercetări, din anul 1292. Radu I, domnitorul Țării Românești, ridică, aici, o biserică de lemn, care va arde. Ulterior, Mircea cel Bătrân construiește, în același loc, între 1387 și 1389, o biserică de zid cu hramul Buna Vestire. Biserica a fost restaurată în 1711 de către Constantin Brâncoveanu. Ansamblul feudal de la Cotmeana este alcătuit din biserică, clopotniţă şi ziduri de incintă construite pentru apărare. Aici există cel mai vechi clopot din Ţara Românească dăruit mănăstirii de Jupan Dragomir, în anul 1385. În biserică, se păstrează portretele lui Mircea cel Bătrân şi Petru Cercel. Mănăstirea Cotmeana este un monument istoric medieval reprezentativ din punct de vedere arhitectural pentru spaţiul muntenesc din secolul al XIV-lea. Faţadele sunt construite din cărămidă, iar decoraţiunile mănăstirii sunt realizate în stilul bizantino-balcanic specific secolelor XIII - XIV.  La Cotmeana, se află Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni, la fel de veche ca și mănăstirea. Săpăturile arheologice de aici au scos la iveală și un tezaur de monede de aur şi formaţiuni ornamentale din teracotă expuse în prezent la Muzeul Județean Argeş.  Considerată "bătrâna doamnă a mănăstirilor valahe", Mănăstirea Cotmeana impresionează prin liniştea ce o înconjoară, prin adevărurile istorice, dar şi prin legendele ce s-au ţesut de-a lungul anilor. Adresa: Comuna Cotmeana se află în vestul județului Argeș, pe malurile râului Cotmeana, în platforma Cotmeana. Este străbătută de șoseaua națională DN 7, care leagă Piteștiul de Râmnicu Vâlcea.

Oricine vizitează secţia Colecţii Speciale a Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu“ Argeş rămâne impresionat, încă de la intrare, de o lucrare de rară frumuseţe ce atrage atenţia prin dimensiunile sale impunătoare. Este vorba de o litografie de mari dimensiuni, ce prezintă succint istoria neamului românesc de la origini până în anul 1892.   Arborele istoric genealogic al României, cuprinzând Charta Resboelor şi a Luptelor Române, a fost realizat de profesorul de istorie Jon C. Gârleanu, fiind aprobat de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, la 24 februarie 1892, când a avut loc deschiderea Corpurilor Legiuitoare.  Arborele istoric genealogic al României, „dedicat naţiunei“ române de autorul său Jon C. Gârleanu, este o încercare reuşită de a consemna evenimentele importante din istoria României, până la 24 februarie 1892, când se opresc informaţiile şi de aceea se presupune că aceasta este data la care a fost realizată frumoasa dantelărie grafică de dimensiuni impresionante (200 cm/90cm).     Informaţiile din caseta tehnică ne indică faptul că litografia a fost editată şi executată de Tipo-Lithografia „Eduard Wiegand“ din Bucureşti, această informaţie având relevanţă pentru cei pasionaţi de istoria tipografiilor bucureştene de la sfârşitul sec. al XIX-lea.  Desenul şi grafica acestei lucrări, minuţios realizate, îi aparţin artistului H. Fialla.  Arborele  este  conceput  în mod  realist,  cu  rădăcinile  viguroase - dacii  si  romanii,  bine  ancorate în  pământul  patriei, reprezentat de harta României Mari, hartă ce este înconjurată de o cunună împletită din ramuri de stejar şi de laur, simbolul vitejiei în luptă şi al victoriei militare. Aşadar, autorul acestei impresionante litografii, Jon C. Gârleanu se dovedeşte a fi un bun cunoscător al ştiinţei heraldicii, unde frunzele de laur și cele de stejar sunt un simbol al neînfricării, al valorii, dar şi al triumfului.  Pentru a ilustra mai bine lupta pentru apărarea pământului strămoşesc şi a aduce un omagiu acelor conducători români care au ştiut să apere pământul ţării, menţinând, în acelaşi timp, unitatea de credinţă şi de limbă a poporului român, sunt prezentaţi aici, de o parte şi de alta a hărţii României Mari, patru bărbaţi de seamă ai neamului: Ştefan cel Mare, voievodul Moldovei; Mihai Viteazul, domnul Ţării Româneşti; principele Alexandru Ioan Cuza şi regele Carol I.  Dacă sub portretele lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi al regelui Carol I sunt consemnate în câteva cuvinte victorii sau evenimente importante din timpul domniei acestora, sub portretul lui Alexandru Ioan Cuza se află cele două steme ale Principatelor Române – Moldova şi Ţara Românească, unite, pe vecie, sub conducerea domnitorului.  Aşa cum istoria noastră este un flux continuu, neîntrerupt, arborele, reprezentat în litografie, nu este terminat, fapt care invită şi alte generații la continuarea acestuia.  Tulpina dreaptă şi neterminată reprezintă, potrivit profesorului Jon C. Gârleanu, cursul neîntrerupt al evoluţiei noastre istorice, ca popor. Ramurile mari reprezintă perioade importante ale istoriei, ramurile mici semnifică domnitorii, iar frunzele au consemnate în interiorul lor evenimente importante.  Coroana acestui arbore are 1660 de frunze, deci tot atâtea evenimente reprezentative pentru istoria noastră.  Jos, în colţul din dreapta al litografiei, autorul Jon C. Gârleanu şi-a semnat opera cu cerneală neagră. Datorită trecerii timpului semnătura s-a mai estompat. Dacă mai adăugăm şi faptul că exemplarul nostru, consemnat cu numărul 202, este unicul din ţară, în stare de conservare bună, ne putem face o imagine mai clară asupra valorii istorice deosebite pe care o  prezintă această impunătoare litografie.