Mănăstirea Nămăiești

Mănăstirea Nămăiești


Address

DC19, Nămăești 117811, Romania

About

În apropierea municipiului Câmpulung, la Valea Mare Pravăț, într-o zonă pitorească deosebită, se află Mănăstirea Nămăieşti, una dintre cele mai vechi mănăstiri de maici din Țara Românească.  Situată la o altitudine de peste 800 de metri, după ce este parcursă aleea până la Mănăstirea Nămăiești, priveliștea din dreptul acesteia este impresionantă.
  
Biserica mănăstirii se găsește într-o peșteră, fiind săpată în piatră, în stânca muntelui. Legenda spune că în această peșteră ar fi dormit o noapte Sfântul Apostol Andrei. Biserica are hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică şi Izvorul Tămăduirii. Nu se cunosc date exacte despre întemeierea mănăstirii. După unii istorici, biserica ar fi fost o catacombă creştină, din perioada romană. Tradiţia asociază începuturile mănăstirii cu descoperirea în peşteră a Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, despre care se zice că ar fi fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca şi că ar fi fost descoperită în vremea lui Negru Vodă. Icoana este considerată una dintre cele mai vechi din întreaga creștinătate.

Corelarea elementelor iconografice cu cele documentare datează existenţa mănăstirii în secolul al XVI-lea. Aşezământul este atestat documentar în anul 1547, când Mircea Ciobanu îi lasă lui Jupan Dumitru drept de stăpânire în satul Nămăieşti, dar cu condiţia că, dacă nu va avea urmaş, proprietatea să rămână bisericii din stâncă.
Ansamblul mănăstiresc de la Nămăiești cuprinde și un muzeu etnografic unicat în România prin colecția de costume populare muscelene vechi de peste 150 de ani.

Încărcată de istorie, Mănăstirea Nămăieşti este un important loc de pelerinaj pentru numeroși credincioși veniți din toate colțurile țării, iar pentru judeţul Argeş reperzintă o adevărată bogăţie spirituală.
 
Adresa: Mănăstirea Nămăiești se află în comuna Valea Mare Pravăț, la 5 km nord est de Câmpulung. 
 

Similar Suggestions

Mănăstirea Glavacioc

Biserica

Biserica de lemn Cuvioasa Paraschiva Zorile

Biserica

Schitul Brădetu

Biserica

Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Cepari

Biserica

Mănăstirea Robaia

Biserica