Mănăstirea Slănic - Taborul Argeșului

Nu o puteți vizita pentru că nu mai există, dar ea este aici, în centrul orașului, ca un dor, ca un regret. Publicăm pancarta aflată pe locul sfântului lăcaș pentru a invita la meditație.  La 23 aprilie 1962,în perioada detenției ultimului preot paroh a bisericii, preotul Florian I.Samarescu,a fost transmis Comitetului executiv al Sfatului popular al regiunii Argeș,HCM-ul nr.387 având conținutul : "Se aprobă scoaterea din lista monumentelor de cultură de pe teritoriul R.P.R.a bisericii Sfântul Nicolae din Pitești, anexată la H.C.M. nr.1160 din 1955 (semnat-Președintele Consiliului de miniștri,Ion Gheoghe Maurer).  La 26 aprilie 1962, Sfatul Popular al Regiunii Argeș (președinte I.Sandu) a trimis hotărârea Sfatului Popular al orașului Pitești. În iulie 1962 Biserica Sfântul Nicolae a fost demolată. Istoria orașului și a bisericii,istorie de peste două secole se încheia tragic.Odată cu Biserica a fost demolat centrul orașului, străzile Neagoe Basarab (strada Mare) și strada Domnița Bălașa. În cartea "Ansamblul urban medieval Pitești" scrisă de Eugenia Greceanu în 1982, se prezintă și istoria Bisericii Sfântul Nicolae,fosta catedrală a orașului .  Biserica Sfântul Nicolae a fost refăcută în 1812 ,pe locul unei biserici mai vechi de zid,din secolul XVIII.Cea mai veche carte de slujbă donată bisericii datează din 1743.Biserica a fost distrusă de cutremurul din 1802 și refăcută în 1812.A ars în 1848 , împreună cu Ulița Mare și a fost reconstruită ,la a treia zidire din 1864,când a fost sfințită.În grădina de brazi din preajma bisericii ,se afla bustul din bronz al lui Ion C.Brătianu.Biserica era pictată de Gheorghe Tatarascu și dăruită de M.S.Regele Carol I.  La 30 aprilie 1878, a fost oficiat primul Te-Deum de recunoștință penru victoriile din Războiul de Independență,în prezența domnitorului Carol și defilării regimentului de dorobanți.Domnitorul Carol a dăruit bisericii un policandru de valoare cu inscripția "Carol I al României închină Bisericii din orașul Pitești cu hramul Sfântul și Făcătorul de minuni Nicolae,acest odor ,în amintirea zilelor de 9 mai 1866,10 mai 1878,14 decembrie 1877- ziua reîntoarcerii acasă după izbânzile din Bulgaria.  Biserica avea un ceas mare în turlă, fiind denumită și "Biserica cu ceas". Biserica a fost o redută a luptei anticomuniste, luptătorul în rezistență Apostol găsind adăpost în această biserică până la arestarea sa.Biserica avea icoane aurite de valoare și o pictură impresionantă în tinda de la intrare.  Cum se arată în cartea citată,în 1883 Grigore Tocilescu,citează biserica datând din 1848,însă pisania consemnă reclădirea ei," cu cheltuiala mahalagiilor și ajutorul creștinilor" în 1812. 

În decursul timpului, Piteștiul a reprezentat un veritabil centru al creștinismului, în care voievozii au zidit lăcașuri de cult. Între acestea, se remarcă prin vechimea și prin frumusețea arhitecturii Ansamblul "Biserica Domnească", operă a domnitorului Constantin Șerban și a domniței sale Bălașa. Amplasată în centrul municipiului Pitești, biserica, ridicată în anul 1656, are o arhitectură aparte, ce oglindeşte rafinamentul la care ajunsese arta construcţiei ecleziale din Ţara Românească la mijlocul secolului al XVII-lea. Biserica are un istoric impresionant, fiind printre puținele monumente salvate de la demolare în jurul anilor '60, când se regăsea pe lista mai multor construcții propuse pentru demolare. Între 1966 – 1968, s-au efectuat lucrări de restaurare, redându-i monumentului înfățișarea inițială. Fațada principală atrage atenția prin pridvorul supraetajat, prevăzut la ambele niveluri cu coloane groase de formă octogonală, din zidărie și arcade. Întreaga construcție, având un plan trilobat, cu trei turle, una pe naos și celelalte două mai mici pe pronaos, dau forme perfect echilibrate. În interior, atrag atenția catapeteasma, pictura naosului, în maniera neoclasică a secolului al XIX-lea, aparținând artistului Gheorghe Stoenescu și, nu în ultimul rând, cea a pronaosului, realizată în frescă, după ultima restaurare de către Gheorghe Popescu și Niculina Dona. Catapeteasma, iconostasul și stranele sunt lucrate din lemn de cireș, de sculptorul Constantin Iliescu.  Începând de prin veacul al XVI-lea, oraşul Piteşti, menţionat documentar încă din anul 1388, dobândeşte o importanţă deosebită, în special de când Neagoe Vodă şi, după el, alţi domni, punând în valoare avantajele poziţiei geografice şi strategice ale lui, îl transformă într-un fel de scaun domnesc, de unde se şi dau o mulţime de acte. Îndeletnicirile şi problemele de viaţă economică, dezvoltarea meşteşugurilor, a comerţului şi a unor ocupaţii specifice regiunii, precum pomicultura şi viticultura, nevoile de cancelarie şi de administraţie şi importanţa acordată oraşului de voievozi au contribuit la înfiinţarea de şcoli în cuprinsul lui. În trecut, pe lângă Biserica Domnească „Sfântul Gheorghe" a funcționat Școala Domnească din Pitești. Ca şi alte şcoli înfiinţate pe lângă biserici, şcoala de la „Sfântul Gheorghe" din Piteşti și-a ținut, la început, cursurile chiar în biserică. Mai târziu, au fost folosite chiliile şi alte imobile din jur. Școala domnească a funcționat din anul 1753 și s-a menținut până la organizarea învățământului public românesc din anul 1864.   Întrucât reparaţiile şi adăugirile făcute de-a lungul anilor nu au stricat mult din construcţia şi armonia edificiului de la început, ne dăm seama că, pentru jumătatea veacului al XVII-lea, frumuseţea şi dimensiunile Bisericii "Sfântul Gheorghe" au însemnat un măreţ locaş, iar pentru noi, astăzi, reprezintă atât un locaş de rugăciune, cât şi un monument istoric de mare valoare. Adresa: Str. Victoriei nr. 7, Pitesti, Jud. Argeș

Palatul Episcopal a fost ridicat între 1886 şi 1890 de regele Carol I, după planurile arhitectului francez André Lecomte du Noüy, cel care a reconstruit și frumoasa catedrală a mănăstirii.  În aripa de nord, în sala aflată în oglindă cu Sala Manole, a fost organizat un muzeu care adăposteşte patru fresce originale ale Catedralei Mănăstirii, precum şi Catapeteasma dăruită de Şerban Cantacuzino.  În ultimii ani, Reşedinţa Regală din Curtea de Argeş a trecut printr-un amplu proces de restaurare. Frumusețea construcției, valoroasa expoziție muzeală din interior, dar și istoricul familiei regale completează imaginea ansamblului Mănăstirii de la Curtea de Argeș, vechea capitală a Țării Românești.

Regele Carol I, Regina Elisabeta, Regele Ferdinand şi Regina Maria, Regele Mihai I și Regina Ana îşi dorm somnul de veci alături de Neagoe Basarab şi familia acestuia. În pronaosul bisericii, se află mormintele ctitorilor principali: Neagoe Basarab și doamna Despina (m. 1554), soția lui Neagoe Basarab, doamna Stana (m. 1531), fiica lui Neagoe Basarab și soția lui Ștefăniță Vodă al Moldovei. Tot aici se află și piatra de mormânt a voievodului Radu de la Afumați (m. 1529), soțul doamnei Ruxandra, fiica lui Neagoe Basarab, În data de 10 mai 2009, la iniţiativa Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, în parteneriat cu Casa Regală a României, a fost pusă piatra de temelie pentru o nouă Catedrală arhiepiscopală la Curtea de Argeş, care să aibă și rolul de necropolă regală. Altarul noii catedrale arhiepiscopale și regale a fost târnosit în 7 decembrie 2018.  Noua Catedrală arhiepiscopală și regală este amplasată la intrarea în incinta Mănăstirii Curtea de Argeș și poartă hramul Sfintei Mucenițe Filofteia și Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Edificiul are, în linii mari, arhitectura Bisericii Domnești de la Curtea de Argeș, ctitorită de domnitorul Basarab I la mijlocul secolului al XIV-lea. În incintă există un loc special amenajat, în pridvor, unde sunt locurile de veci pentru membrii Casei Regale a României și arhiepiscopii Argeșului și Muscelului. În noua necropolă regală au fost înmormântați Regele Mihai I (16 decembrie 2017) și Regina Ana (13 august 2016).

Duminică 27 noiembrie 1927. Înmormântarea fostului premier Ion I C Brătianu, mort în chip stupid, pe 24 noiembrie 1927, la vârsta de 63 de ani, se transformă într-un eveniment național. Pe 22 noiembrie 2017 s‑a aflat că Ionel Brătianu suferă de amigdalită. A doua zi a făcut febră mare, având şi stări de sufocare. Doctorul Constantin Angelescu i‑a făcut o operaţie de traheotomie, iar spre seară, doctorul Traian Nasta a executat câteva incizii externe. Acesta a descoperit în profunzime câţiva ganglioni prinşi, pe care i‑a extirpat. A urmat o blocare a rinichilor, iar infecţia a trecut în sânge. Joi, 24 noiembrie 1927, la ora 06:45, Ion I. C. Brătianu, preşedintele Partidului Naţional Liberal şi prim‑ministrul României, a încetat din viaţă, la vârsta de 63 de ani. Opinia publică era şocată, nimeni îşi putuse închipui acest deces subit al celui mai puternic om din stat. Coşciugul său a fost purtat pe umeri atât de apropiaţi, cât şi de foştii opozanţi. A fost înmormântat la Florica, alături de tatăl său.

Construită în timpul regelui Carol I, între 1895-1898, de inginerul Elie Radu, după proiectul arhitectului italian Giulio Magni, Gara Regală, unică in România, este ultimul punct feroviar de acces către Curtea de Argeș si Transfăgărășan.   Clădirea, astăzi declarată monument istoric, este de o frumusețe aparte. La exterior se pot admira brâurile de ceramică smăluită, ancadramentele ușilor si ferestrelor fiind din cărămidă smălțuită.  Pentru învelitoarea acoperișului s-au folosit solzi din ardezie, care dau eleganță datorită pietrelor cu înalțime și lățime uniforme si care se folosesc si astăzi.

Pe unul dintre pereții Bisericii Domnești avem o minunată frscă ce ilustrează Renașterea paleologă, mișcare artistică ce a devenit, după căderea Constantinopolului, un impuls sau declanșator al Renașterii italiene. Personajele sunt surprinse în mișcare, au gesturi avântate, libere, chipurile sunt mai delicate și mai puțin severe, apare efectul de Trompe-l'œil. Și dacă ar fi să vizităm Biserica Domnească doar pentru această frescă și tot ar merita să mergem la Curtea de Argeș.

Episodul istoric al extragerii frescelor de pe pereţii mănăstirii Curtea de Argeș pare, în multe privinţe, unul explicabil, dacă reluăm firul evenimentelor. Astfel, ultimul an când mănăstirea Curtea de Argeș încă mai păstra intact unul dintre cele mai valoroase ansambluri de fresce din istoria Valahiei a fost 1882.  După câteva discuții la nivel ministerial, se acceptă propunerea arhitectului André Lecomte du Noüy de „demolare a vechilor tencuieli crăpate și deteriorate și refacerea lor, precum și refacerea, după documentele găsite la fața locului, a picturilor murale, ornamentelor, figurilor și subiectelor religioase”. Singura condiţie a decidenților din minister a fost ca frescele să nu se distrugă, ci să se extragă cu grijă pentru a fi expuse într-un muzeu. Ministru al Cultelor la acea dată și principalul responsabil era V.A. Urechia, rămas în istorie drept un mare iubitor și promotor al artei românești și al învățământului artistic de la noi. Vizitatorul Secției de Artă Veche Românească de la Muzeul Național de Artă al României are ocazia să vadă pe viu o parte din fostele fresce de la mănăstirea Curtea de Argeș, dar această pictură poate fi văzută chiar la Curtea de Argeș și este un simbol al Ordinului Dragonului.

Se spune că nevoința pelerinului de a urca drumul până la mănăstire este socotită ca o dovadă de sacrificiu și adorare a Mântuitorului Iisus Hristos, și de aceea, prima rugăciune rostită în mănăstire va avea sigur un răspuns bun, ca o răsplată pentru efortul reeditării drumului spre Golgota.  De altfel, calvarul purtării Crucii Răstignirii, este trăit aici la propriu în zilele Postului Mare, când credincioșii urcă cu mare efort drumul spre mănăstire, ducând pe umeri cruci masive din lemn, spune blogul amfostacolo.ro.