Casa Memorială Vladimir Streinu din Teiu
Muzeu
About
Casa Memorială „Vladimir Streinu" din Teiu este un muzeu memorial înființat în casa care a aparţinut familiei Vladimir Streinu între 1902 – 1972. Casa a fost construită de Șerban și Leanca Iordache în anul 1902 și se află în centrul satului Teiu.
La 28 noiembrie 1971, la inițiativa profesorului Vasile Falcescu și cu aprobarea primului secretar al județului de la acea vreme, a avut loc constituirea Societății culturale ,,Vladimir Streinu" din Teiu, iar mai târziu, la 28 mai 1972, a avut loc inaugurarea Casei Memoriale "Vladimir Streinu". În interiorul muzeului, sunt expuse obiecte ce au aparţinut familiei scriitorului, tablouri, precum şi o bibliotecă ce cuprinde o colecție de cărţi care au aparţinut scriitorului Vladimir Streinu. În aceeaşi clădire, este amenajat şi muzeul sătesc, care prezintă o expoziție de obiecte etnografice și istorice ilustrând viața locală.
Scriitorul Vladimir Streinu s-a născut la 23 mai 1902 în comuna Teiu din județul Argeș. A debutat ca poet în „Adevărul literar si artistic" (1921), iar în calitate de critic, în revista „Muguri" (Câmpulung Muscel) în 1922, cu un articol despre volumul de poezii „Pârga", de Vasile Voiculescu. A colaborat cu foarte multe alte publicații, precum „Săptămâna muncii intelectuale", „Cetatea literară", „Viața Românească", „Gândirea", „Mișcarea literară", „Universul literar".
Vladimir Streinu a fost, înainte de toate, un critic de poezie, pe care a îmbrățișat-o aproape în întregimea ei, de la Eminescu și încă de mai înainte, până la cel mai tânăr contemporan. În anul 2006 a fost ales ca membru post-mortem al Academiei Române.
Acces: Comuna Teiu se află în marginea sud-estică a județului Argeș, la limita cu județul Dâmbovița, pe malurile râului Mozacu. Este străbătută de șoseaua județeană DJ 508, care o leagă spre nord de Rătești și Căteasca și spre sud de Negrași. Casa Memorială „Vladimir Streinu" din Teiu se află la 9 km de autostrada Bucureşti - Piteşti, km 84.
Sursa: ghidulmuzeelor.cimec.ro, https://www.facebook.com/Vladimir-Streinu-258033804328487/, wikipedia.org)
Sursa: ghidulmuzeelor.cimec.ro, https://www.facebook.com/Vladimir-Streinu-258033804328487/, wikipedia.org)