Weekend în Pitești - orașul lalelelor
Ruta turistica
Despre
Piteștiul, municipiu reședință de județ, are o istorie seculară, primul document în care este menționat fiind datat la 20 mai 1388, în vremea domnitorului Mircea cel Bătrân.
Aflat la aproximativ o oră de București, fiind legat de acesta prin autostrada A1, pe o distanță de 114 km, Municipiul Pitești are un farmec aparte prin faptul că aici se îmbină armonios istoria cu prezentul modern, turiștii având ocazia să descopere cultura și identitatea locală, arhitectura deosebită a unor edificii, dar și natura în toată splendoarea ei din parcurile generoase pe care Piteștiul le are.

În centrul orașului, lângă Palatul Administrativ, se află Biserica Domnească "Sfântul Gheorghe", monument istoric care se remarcă prin vechimea și prin frumusețea arhitecturii deosebite.
Pentru pasionații de istorie, Muzeul Județean Argeș tezaurizează colecții de obiecte remarcabile spre ilustrarea civilizației argeșene și românești. Muzeul găzduiește și Planetariul, unul dintre cele mai moderne din țară, fiind o reală atracție pentru copii.
Traversând centrul Piteștiului spre Piața Primăriei, întâlnim impunătoarea clădire în care funcționează Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș, care ne întâmpină cu bustul din bronz al boierului Dinicu Golescu.
În zona Primăriei se află celebra Fântână Muzicală, care oferă piteștenilor și vizitatorilor un spectacol impresionant de sunet și culoare.
În apropiere, Teatrul „Alexandru Davila" vă invită la spectacol, punând în scenă piese inedite în fiecare weekend.
După încheierea lucrărilor de restaurare, Galeria de Artă "Rudolf Schweitzer Cumpăna" îi așteaptă pe iubitorii de artă să admire cele peste 1000 de lucrări de pictură și sculptură clasică și contemporană.
Pentru o atmosferă relaxantă și liniștită, vă recomandăm să vă bucurați de natură în parcurile generoase amenajate atât în zona centrală, cât și la marginea orașului. Printre acestea, menționăm Parcul Ștrand, Parcul Lunca Argeșului, Expo Parc, Parcul Trivale, dar și Grădina Zoologică.

Unul dintre evenimentele emblematice ale Piteștiului este Simfonia Lalelelor, care aduce în prim plan frumusețea și delicatețea acestor flori. Evenimentul se desfășoară anual, de regulă în luna aprilie, și constă într-o varietate de activități culturale și artistice, inclusiv concerte, expoziții și prelegeri științifice legate de istoria și cultivarea florilor.
Atmosfera este animată și plină de energie, oferind vizitatorilor o experiență de neuitat. Piteștiul este în sărbătoare și în luna mai, comunitatea locală celebrând zilele orașului și pe sfinții Constantin și Elena (21 mai), sub a căror protecție orașul își are începuturile.
Printre evenimentele anuale, mai amintim Concursul Național de Dans Sportiv „Dansul Florilor" și Festivalul Național de Muzică Lăutărească Veche „Zavaidoc".