Picturi semnate ION SĂLIŞTEANU
Picturi semnate ION SĂLIŞTEANU

Picturi semnate ION SĂLIŞTEANU

Muzeu

Strada Armand Călinescu Nr.44, Pitești 110048, Romania

Despre

PICTOR ROMÂN (1929-2011) 
Născut la 6 oct. 1929, la Piteşti, jud. Argeş. Era primul baiat al unei familii cu cinci copii. Aneta, mama sa (1900-1980) era originară din Curtea-de-Argeş şi a lucrat ca funcţionar administrativ la serviciul Drumuri şi Ape.  Danil Sălişteanu, tatăl, născut la Sebeş Alba, (1898-1996) a fost constructor hidro-rutier la acelaşi serviciu, realizând sute de lucrări de amenajare a râurilor în toatăţara şi construind cabane meteorologice pe culmi montane. În primul război mondial, înrolat în armata austro-ungară, tatăl Danil trece frontul la români şi intră voluntar în armata română, iar în 1918 participă la Marea Unire.

Între anii 1941-1949 a urmat Liceul  “I.C. Brătianu” din Piteşti. Îl are ca profesor de desen pe Guţă Popescu, cel care i-a sădit interesul pentru desen şi istoria artei.
Între 1949-1955 a urmat Institutul de Arte Plastice “N. Grigorescu” din Bucureşti (cursuri de 6 ani). I-a avut ca profesori pe Samuel Mützner, fost elev al lui Claude Monet, pe Adam Bălţatu şi pe Jean Steriadi.

Lucrarea sa de diplomă primește “Diploma de onoare” la Festivalul Tineretului de la Varşovia.
Din 1955 devine cadru didactic la Institutul absolvit, parcurgând toate treptele carierei universitare, perioada benefică şi pentru munca de atelier. Tot din 1955 devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici, iar din 1968 este ales în conducerea Uniunii ca vicepreşedinte. În 1999 este ales Preşedinte de Onoare al U.A.P. Din anul 1954 (anul debutului ca pictor), se dedică atelierului şi expune cu regularitate la marile manifestări artistice din ţară şi străinătate. Este autorul a peste 4000 de lucrări, tehnica lui preferată fiind pictura în acrilic pe pânză şi pe hârtie, multe dintre acestea fiind expuse în cele peste 200 expoziţii de artă românească peste hotare. Este interesat de raportul dintre artă şi spaţiul social, de arta medievală şi bizantină, de ipostazele picturii moderne şi contemporane. În 2008 participă cu o suită de lucrări la îmbogăţirea fondului artistic al Sălii de Consiliu şi al Bibliotecii din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice – Bucureşti. Lucrează mari cicluri tematice, preocupat de rigoarea formelor din natură, sub imperiul setei de ordine, al setei de culoare şi al setei de lumină.

Este invitat să expună în cadrul marilor manifestări culturale din ţară şi străinătate, având numerose prezenţe în muzee de artă, galerii, tabere de creaţie şi simpozioane.
Amintim: Bienala Internaţională de la Veneţia (1970); Galeria din Klagenfurt, Austria (1973), cu prilejul “Zilelor Culturii Româneşti”; expoziţiile personale din Sălile Dalles (1975, 1979 şi 1980); Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti (1989); Trienala din Sofia, Bulgaria (1996); inaugurarea Centrului Cultural Kalinderu, Bucureşti (2000); bienala Internaţională de la Beijing, China (2002); Palatul Parlamentului European din Bruxelles (2004); expoziţia cu expunere permanentă în Muzeul “Ion Sălişteanu” din He-Ze, China (2002); Grand Palais, Paris (2008); Salonul de Toamnă, Sarria, Spania (2008); Bienala Internaţională Arad (2009).

Este prezent la peste 160 de tabere de creaţie, simpozioane şi colocvii în ţară şi străinătate, printre care amintim: Kuopio (Finlanda), Lemnos (Grecia), Izmir (Turcia), Tours Fondette (Franţa), Verbania Lago Maggiore (Italia), Nürnberg (Germania). 

În 2006 devine membru corespondent al Academiei Române.

Artistul se stinge la vârsta de 81 ani la 25 mai 2011 în casa lui din Bucuresti, senin şi luminos, aşa cum senină şi luminoasă i-a fost întreaga viaţă. (ionsalisteanu.ro)

Câteva tablouri ale marelui pictor sunt de văzut la Muzeul Județean Argeș.

Alte sugestii

Muzeu
Închis
*** Muzeul Județean Argeș este instituția muzeală argeșeană proeminentă care tezaurizează colecții de obiecte remarcabile spre ilustrarea civilizației argeșene și românești.  Muzeul Județean Argeș se află în fosta clădire a Prefecturii, construită între anii 1889 – 1899. Sediul central al muzeului găzduiește secțiile de Istorie, Științele naturii, Galeria de Artă Naivă, Planetariul și Muzeul Sportului Argeșean.  Planetariul de la Muzeul Județean Argeș este unul dintre cele mai moderne din țară, oferind publicului o experiență fascinantă de vizionare datorită sistemului performant de proiecție 4K UHD – tehnologie laser.  Un punct de atracție îl constituie și microexpoziția „Exponatul lunii”, care prezină publicului elemente inedite din colecțiile aflate în patrimoniul Muzeului Județean Argeș.  În administrarea Muzeului Județean Argeș se află și Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, Cetatea Poienari, Castrul Roman Jidova de la Câmpulung și Casa Memorială “Dinu Lipatti” de la Leordeni.  Muzeul Județean Argeș este o instituție publică de cultură coordonată și finanțată de Consiliul Județean Argeș. **** Program PLANETARIU, marți- duminică Orele: 10:00; 12:00; 14:00; 16:00 Preţ: 10 lei - adulţi 5 lei - elevi, studenţi, pensionari Programările la Planetariu se fac de luni până vineri, între orele 9:00-17:00 la numărul de telefon 0723344586. Recomandări: Publicul îşi va rezerva locurile la Planetariu prin telefon şi va respecta recomandările celor care operează Planetariul şi pe cele ale operatorului de rezervări. Cei care au făcut rezervările, se vor prezenta cu 15 minute înainte de începerea spectacolelor, în caz contrar pierd rezervarea făcută, biletele fiind vândute persoanelor prezente în holul Planetariului şi care nu aveau rezervate locuri. Grupurile organizate trebuie să aibă minim 15 şi maxim 44 de persoane, inclusiv însoţitorul grupului, iar în caz că nu există rezervare spectacolul se va ţine numai cu 10 spectatori. Grupurile alcătuite din copii preşcolari (grupele mare şi pregătitoare) şi elevi trebuie să aibă însoţitor, cadru didactic, care va avea accesul gratuit. Adresa: Pitești, Str. Armand Călinescu, nr. 44, Argeș.
Strada Armand Călinescu 44, Pitești, România
1 eveniment