🗻Trasee turistice montane

🗻Trasee turistice montane


Natura a fost generoasă cu județul Argeș. Zona montană reprezintă un sfert din suprafaţa judeţului și impresionează prin splendoarea crestelor munţilor Făgăraş, chei, cascade, peşteri, lacuri și numeroase trasee marcate. Peisajul montan argeşean include peste două treimi din masivul Făgăraş, întreg masivul Iezer, jumătatea sudică a Pietrei Craiului, masivul Ghiţu-Frunţi şi o cincime din masivul Leaota, în total aproximativ 2000 km pătraţi de suprafaţă montană.

Specii unice în lume de floră şi faună

Luând cărările la pas și drumețind către înălțimi, vom putea admira peisaje sălbatice uimitoare. Zona montană a județului Argeș se remarcă și prin numeroase specii de floră şi faună unice în lume, unele dintre acestea fiind protejate prin lege: garofiţa Pietrei Craiului, floarea-de-colţ, papucul doamnei, genţiana, capra neagră, ursul brun, mistrețul etc.

Vârful Moldoveanu – „Acoperișul României”

Peste 60%, adică aproape două treimi din suprafaţa Făgăraşului, precum şi cea mai mare parte a vârfurilor de peste 2500 de metri, inclusiv Vârful Moldoveanu (2544 m) – cel mai înalt vârf muntos din România (supranumit și Acoperișul sau Everestul României), se află pe teritoriul județului Argeş. 

Canionul Valea lui Stan

Valea lui Stan este un canion spectaculos care începe de pe Transfăgărășan, la jumătatea distanței dintre Cetatea Poienari și Barajul Vidraru, la prima curbă de 180 grade. Este unul dintre cele mai frumoase trasee de chei din țară. Canionul impresionează prin îngustimea văii, cu pereţi de stâncă ce se înalţă ameţitor într-un peisaj sălbatic. Canionul este amenajat turistic, cu scări metalice, cabluri, podețe, balustrade și pasarele între versanții pârâului.

Trasee turistice:

Zona Făgăraș:
· Cabana Capra – Cascada Caprei – Lacul Capra
· Cantonul Piscu Negru – Muntele Podeanu – Strunga Doamnei

Zona Piatra Craiului:
· Dâmbovicioara – Ciocanu – Piatra Galbenă – Valea Seacă a Pietrelor – Vlădușca
· Brusturet – Valea Seaca a Pietrelor – Grindu sau Vlădușca

Zona Iezer-Păpușa:
· Cabana Voina – Valea Bătrâna (drum forestier) – Valea Iezerul Mic – Refugiul Iezer – Crucea Ateneului
· Cabana Voina – Cbana Cuca – Piciorul Mt. Grădișteanu – Vârful Păpușa – Mt. Dracsinu – Stâna Dracsinu – Valea Dâmboviței

Zona Leaota:
· Cetățeni – Valea lui Coman – Marginea Domnească – Cab. Leaota
· Bădeni – Valea Bădenilor – Vâja – Vf. Leaota

Alte sugestii

Povestea culelor din Argeș
Muzee și colecții muzeale de neratat în Argeș
🔝Top 10 atracții turistice în Argeș
Pelerinaj pe Valea Cotmenei
Calendarul anual al evenimentelor și festivalurilor