Pitești Retail Park adoptă un spațiu verde de Ziua Mediului


Data și ora:
Gazdă:
Calea Bascovului, Pitești, Romania
Organizator:

Despre

Sâmbătă, 5 iunie, cu ocazia Zilei Internaționale a Mediului, Pitești Retail Park, împreună cu Universitatea din Pitești, specializarea Ingineria Mediului, Horticultură, Ecologie și Protecția Mediului și Primăria Pitești, va demara o acțiune de plantare a 50 de arbori la intrarea în orașul Pitești, în proximitatea Podul Viilor.
Acțiunea face parte dintr-un parteneriat cu Primăria Pitești prin care Pitești Retail Park se asigură că acest spațiu va fi întreținut și monitorizat permanent, prin toaletarea coresponzătoare a copacilor, irigații și tratamente de specialitate. Seria de acțiuni pentru îmbunătățirea spațiului verde și a ecosistemelor naturale va continua, sâmbătă, 12 iunie, cu instalarea a 50 de căsuțe pentru păsările care locuiesc în pădurea Trivale, zona de promenadă.

Acțiunea de plantare demarată de Pitești Retail Park face parte din campania NATURA UNUI MULȚUMESC, un demers de conștientizare a impactului uman asupra mediului înconjurător. „Natura unui MULȚUMESC” dă voce beneficiarilor direcți: Apa, Pădurea, Orașul și pune publicul față în față cu schimbările pe care colectarea selectivă le poate aduce concret în fiecare dintre cele trei medii.