Parcul dendrologic din Mihăești
Parc
Website
About
La aproape un kilometru de la intrarea în comuna Mihăești, pe DN 73 - sensul de mers spre Câmpulung, pe partea dreaptă, te întâmpină Parcul Dendrologic Mihăești, amenajare peisagistică de excepție, operă a ilustrului inițiator de rezervații naturale naționale, inginer Iuliu Moldovan, al cărui bust este amplasat în zona centrală a parcului.
Parcul are o suprafață de 65 de hectare. Aici se găsesc specii de arbori și arbuști de mare valoare științifică. Parcul cuprinde exemplare de brad caucazian, stejar roșu, pin, gorun, arborele pagodelor, ienupar de virginia etc.
Iuliu Moldovan este considerat întemeietorul silviculturii experimentale românești. Parcurile dendrologice pe care le-a creat la Mihăești și Dofteana au constituit cele mai importante „laboratoare in situ” pentru multe generații de studenți ai școlilor superioare de silvicultură din România.
Parcul Dendrologic de la Mihăești a fost singura stațiune experimentală din România până în 1942, folosită deopotrivă de specialiști și de studenți. Cercetătorul silvic Iuliu Moldovan, întemeietorul acestui monumental parc, a devenit arhetip, model demn pentru urmași, iar sufletul său călătorește și azi prin spațiile acestui paradis pământesc din Mihăeștii de Argeș.
Important de precizat este și faptul că Iuliu Moldovan a creat in 1895, la Mihăești, primul ocol silvic de nivelul celor din Europa, decretat de Carol I ca ocol silvic model.