Icoana Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Nămăiești
Icoana Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Nămăiești

Icoana Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Nămăiești

Biserica

DC19, Nămăești 117811, Romania

About

În apropierea municipiului Câmpulung, la Valea Mare Pravăț, într-o zonă pitorească deosebită, se află Mănăstirea Nămăieşti, una dintre cele mai vechi mănăstiri de maici din Țara Românească.
 
Mănăstirea Nămăiești este una dintre cele trei aşezăminte monahale rupestre, alături de Mănăstirile Cetăţuia şi Corbii de Piatră. Se spune că cele trei mănăstiri rupestre din Argeș formează un triunghi energetic magic. 
 
Biserica mănăstirii se găsește într-o peșteră, fiind săpată în piatră, în stânca muntelui. Legenda spune că în această peșteră ar fi dormit o noapte Sfântul Apostol Andrei.
 
Având hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică şi Izvorul Tămăduirii, biserica este considerată monument istoric din secolul al XIV-lea. Date exacte în legatură cu întemeierea mănăstirii și a bisericii săpată în piatră nu se cunosc. Tradiția ne povestește despre ctitorul anonim al bisericii: Se zice că un cioban păștea oile în aceste locuri. Ajungând la stânca în care a fost apoi săpată biserica, ciobanul a făcut un popas la poalele muntelui, la marginea pădurii, pe această piatra mare, rămânând cu oile aici peste noapte. Ciobanului i s-a aratat în vis Maica Domnului, care i-a spus: “Scoală-te, sapă sub tine și vei găsi o icoană într-o bisericuță de piatră. Aici vei face tu biserică în cinstea și slava Intrării în Biserică a Sfintei Fecioare Maria, izvor de viață și de tămăduire”. Trezindu-se din acest vis, ciobanul începu să sape cu râvnă și, după trei zile și trei nopți, dădu de o bisericuță de piatră, în formă de peșteră, cu icoane și odoare bisericești.

În biserica Mănăstirii Nămăieşti se află Icoana Maicii Domnului Făcătoare de minuni. Este considerată una dintre cele mai vechi icoane nu numai din țară, ci și din întreaga creștinătate. Se presupune că a fost pictată de către Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. 
 
Tot legenda spune că biserica din grotă, săpată în piatră, în stânca muntelui, unde a fost descoperită această icoană veche, datează din timpul când creștinismul se propovăduia în taină, în grote, din cauza persecuțiilor, poate chiar din epoca primilor daci creștinați.
 
Situată la o altitudine de peste 800 de metri, după ce este parcursă aleea până la Mănăstirea Nămăiești, priveliștea din dreptul acesteia este impresionantă.
 
Ansamblul mănăstiresc de la Nămăiești cuprinde și un muzeu etnografic unicat în România prin colecția de costume populare muscelene vechi de peste 150 de ani.
 
Încărcată de istorie, Mănăstirea Nămăieşti reprezintă un important loc de pelerinaj pentru numeroși credincioși veniți din toate colțurile țării, iar pentru judeţul Argeş constituie o adevărată bogăţie spirituală.
 
Adresa: Mănăstirea Nămăiești se află în comuna Valea Mare Pravăț, la 5 km nord est de Câmpulung. 
Sursa: https://www.crestinortodox.ro/

Similar Suggestions

Biserica
5.0 1 review
În municipiului Pitești, regăsim Biserica de lemn „Cuvioasa Parascheva", care a fost strămutată în anul 1996 din sudul județului (comuna Stolnici). În prezent, este paraclis universitar, aflându-se în incinta Centrului Universitar Pitești, pe Strada Gheorghe Doja. Făurită în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în comuna Stolnici, satul Cotmean. Aici și-au făcut practica liturgică sute de studenți la Teologie, viitori preoți care au dus cu ei în parohii imaginea bisericuței unde au învățat să slujească. Prin sufletul acestor tineri ce au devenit părinți ai ortodoxiei, bisericuța călătorește. A fost inspirația IPS Calinic al Argeșului și Muscelului de a strămuta minunea ce se stingea în cătunul de baștină de la Cotmeana pentru a fi paraclis al Facultății de Teologie Ortodoxă ”Cuvioasa Parascheva”. Azi, studenții se roagă pentru cunoașterea prin credință și izbândă la examene, iar enoriașii parohiei își pun nădejdile și vârstele laolaltă cu juventutea, în același cadru al Almei Mate Datarea folosește ca reper icoana de hram din altar, dar și elementele de planigrafie. Biserica are un plan de navă, dreptunghiular, cu altar decroșat, poligonal, cu cinci laturi. Ancadramentul intrării este împodobit deosebit cu „frânghie”, discuri solare, romburi, dinți de fierăstrău. Bolțile sunt semicilindrice, atât peste naos cât și peste pronaos, retrase pe bârne care au capetele crestate, la esterior. Consolele de pe pereții altarului se termină cu capete de cal. Biserica a suferit reparații în anul 1809, așa cum atestă o inscripție.
Strada Gheorghe Doja, Pitești, Romania
Biserica
5.0 1 review
Biserica de lemn „Nașterea Precistei" - Călugărița se află în zona central-vestică a județului Argeș, sat Glâmbocata Deal, la 28 km de Pitești. Unele însemnări aproximează existența acestei biserici în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. În anul 1834 au loc lucrări ample de reparație. De această dată, s-au folosit bârne rotunde, procedeu pe care îl găsim și la casele din platforma Cândeștilor din apropiere. Prin urmare, îmbinarea „coadă de rândunică" a fost înlocuită de așa-numitul „la jumătate de lemn", folosirea penelor („melci") fiind constantă. Planul trilobat, exceptând absida altarului (poligonală cu cinci laturi), pare a fi o modificare ulterioară. De asemenea, pridvorul deschis a fost adăugat tot în timpul șantierului din 1834, la fel ca pictura murală.  Din pictura exterioară se disting scenele „Judecata de apoi", „Raiul" și „Moartea". Biserica mai păstrează și câteva icoane mobile.
Glâmbocata-Deal, Romania
Biserica Obiectiv turistic
5.0 1 review
Catedrala "Sfinții Petru și Pavel" tronează în centrul Mioveniului, definind practic blazonul arhitectonic al oraşului. Este unul dintre cele mai impunătoare edificii din țară. [6 Catedrala Mioveni.jpg]În anul 1992, existând doar o singură biserică în oraşul Mioveni, iar numărul locuitorilor fiind în creştere prin dezvoltarea industriei locale, s-a decis construirea unui nou lăcaș de rugăciune pentru enoriașii locului și nu numai. Noua catedrală a fost proiectată la dimensiuni impresionante, fiind în prezent cel mai mare lăcaş de cult din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeşului și Muscelului. [7 Interior Catedrala Mioveni 3.jpg]Sursa: Primăria Mioveni; https://miovenicity.ro/
Bulevardul Dacia, Mioveni 115400, Romania
Biserica
Din vreme în vreme, câte un doctor, pe care îl recunoști după stetoscop, aprinde o lumânare. Alteori, un grup mic, probabil familia, se roagă pentru sănătatea unui bolnav. Cinste doctorului Dan Radu Popescu, cel care a strămutat această bijuterie, încă o ”perlă afumată” a Argeșului. Biserica de lemn „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon“ a fost donată Parohiei Costești și rectitorită în incinta spitalului din oraș după ce a fost transferată din cimitirul Parohiei Urluieni, satul Lereni, comuna Bârla. Biserica a fost mutată în curtea spitalului din Costești pentru ca bolnavii internați în această unitate sanitară să poată avea în apropiere un loc sfânt în care să se roage în momentele de grea încercare și nu numai. Nu întâmplător biserica poartă hramul Sfântul Mare Mucenic Pantelimon. Sfântul Pantelimon este cunoscut ca fiind ocrotitorul medicilor si tămăduitorul bolnavilor. Deși se află în incinta unei unități spitalicești, biserica este amplasată într-un loc retras, liniștit, fiind înconjurată de arbori și vegetație. Simplitatea lăcașului de cult, arhitectura specifică bisericilor de lemn, cadrul natural deosebit, contrastul de culori conferă acestui loc o atmosferă aparte, în care speranța și credința încolțesc chiar și în cele mai deznădăjduite suflete.  Lucrările de reconstruire a Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon“ au fost executate între anii 1997 – 1998 de către meșterul Ion Zavate, iar pictura a fost realizată de Pr. Dragoș Marineață. Biserica a fost sfințită și redată cultului la data de 27 iulie 2001.  Pisania originală, scrisă cu litere chirilice, a fost tradusă de preotul Lulea Viorel, cu ajutorul specialiștilor de la Muzeul National de Istorie Naturală ,,Grigore Antipa“: „CU VREAREA TATĂLUI, CU AJUTORIA FIULUI ȘI CU SĂVÂRȘIRIA DUHULUI SFÂNT, AMIN. RIDICATUSA ACEASTĂ SFÂNTĂ ȘI DUMNEZEIASCĂ BISERICĂ ÎN VREMEA ÎMPĂRĂTESEI NOASTRE, ECATERINA A TOATĂ RUSIA. SA ÎNTEMEIAT TOATE ACESTEA, ÎNFRUMUSEȚATĂ PRECUM SE VEDE CU TOATĂ CHELTUIALA ȘI OSTENEALA, DUMNEALUI JUPÂNU GHEORGHE SĂ FIE DE POMENIREA SA. LUNA IUNIE 1773“ . 
Strada Piscului 2, Costești 115200, Romania
Biserica
Closed
În apropierea ramificației drumului național Pitești – Curtea de Argeș spre Râmnicu Vâlcea, la aproximativ 300 m de centrul civic al comunei Bascov, se înalță Biserica de lemn cu hramul "Sf. Gheorghe" - monument istoric. Biserica a fost ctitorită de Martin Buliga, negustor piteștean, pe moșia serdarului Grigore Drugănescu. Construită la mijlocul secolului al XVIII-lea, biserica din Bascov are plan dreptunghiular, cu altar retras, poligonal, cu cinci laturi și pronaos de asemenea poligonal (cu trei laturi). Pridvorul de zidărie, deschis, pe stâlpi rotunzi, a fost închis ulterior, dar aici au fost descoperite urme de pictură de la 1770.  Lucrările de restaurare, întreprinse de Comisia Monumentelor Istorice, în 1942, au adus unele clarificări în privința evoluției artistice a monumentului. S-au distins fragmente din pictura de veac XVIII, din 1875, a pictorilor Ilie Petrescu și Apostol Cruțescu. Cu prilejul șantierului au ieșit la lumină și cadrele sculptate ale celor șase ferestre. Motivele decorative, săpate în lemnul acestora, diferă: crucea, rombul, frunza de iederă, rozeta, „alveola", risipite, prinse în lanț sau vrej, acestora alăturându-li-se și „pomul vieții". Se remarcă ușile împărătești, cu ușciorul decorat pe motivul alveolei dacice, adânc săpat, pictura reprezentând Buna Vestire, pe David și Solomon.   Adresa: Prelungirea Micșunele, Comuna Bascov, Județul Argeș. Sursa: https://bisericidelemn-muntenia.ro
Prelungirea Micșunele, Bascov 117045, Romania
Biserica Obiectiv turistic
Evoked in the immortal ballad of Master Manole, the Curtea de Argeș Monastery was founded in the time of Neagoe Basarab and was consecrated in 1517. It is one of the most valuable constructions of church art and architecture, being included in the List of historical monuments in Romania. The monastery ensemble comprises the monumental Church "The Assumption of the Mother of God", the Holy Water Font, the Episcopal Palace and a beautiful French-style park of 10 hectares. The church is full of Christian significance. The narthex houses the tombs of the rulers of Wallachia (Neagoe Basarab and Radu from Afumați) and those of the royal couples of Romania – Carol I and Elisabeth, Ferdinand and Mary. From the same monastery ensemble is part the New Archdiocesan and Royal Cathedral, where the reliquary with the relics of Saint Philothea, the spiritual patroness of Argeș and Wallachia, can be found. In the new Royal Necropolis of Curtea de Argeș Romania’s kings and queens were buried: King Michael I and Queen Anne, King Carol II and Queen Helene. [Image] [Image]
Bulevardul Basarabilor 1, Curtea de Argeș 115300, Romania