Seminar internațional pe dezvoltare rurală, la CJ Argeș

Seminar internațional pe dezvoltare rurală, la CJ Argeș

Argeșul a aderat la ORU Fogar
Consiliul Județean Argeș a găzduit ieri (20 aprilie) un eveniment important pentru viitorul comunităților locale: Seminarul Internațional „Politici Comparate de Dezvoltare Rurală” coordonat de Organizația Regiunilor Unite Fogar.
 
Evenimentul a marcat și validarea județului Argeș urmează ca membru al ORU Fogar, organizație internațională care reunește regiuni de pe toate continentele pentru a promova interesele locale la nivel global și dezvoltarea regională durabilă. Validarea formală va avea loc astăzi, în cadrul ședinței Biroului Executiv.
 
Lucrările seminarului au fost deschise de vicepreședinții Consiliului Județean Argeș, Adrian-Dumitru Bughiu și Marius Nicolaescu, și de prefectul județului Argeș, Ioana Făcăleață.
 
„Este o onoare pentru județul Argeș să devină partener cu drepturi depline într-o rețea globală atât de influentă. Mesajul nostru este unul de unitate și progres: prin dialog cu experți de pe trei continente, punem bazele unei modernizări rurale care să respecte tradiția, dar să îmbrățișeze inovația”, a declarat vicepreședintele Adrian-Dumitru Bughiu.
 
Seminarul a fost moderat de Roxana Stoenescu, Director Executiv al Consiliului Județean Argeș, care a facilitat dialogul între invitații internaționali și reprezentanții instituțiilor locale.
Au participat:
Carles Llorens – Secretar General ORU Fogar (Spania)
Salah El Aboudi – Vicepreședinte, Consiliul Regiunii Oriental (Maroc)
Kouamé Kadjo – Vicepreședinte, Consiliul Regiunii Sud Comoé (Coasta de Fildeș)
Rafael Hueso Vincent – Tehnician superior, Guvernul Țării Basce (Spania)
Martín Guillermo Ramírez – Secretar General, Asociația Regiunilor Europene de Frontieră (Germania)
Daniela Andreia Schlogel și Carolina Weber Licht – Secretariatul de Stat pentru Planificare al Statului Paraná (Brazilia)
Juan Cristóbal Lloret – Guvernator al Provinciei Azuay (Ecuador)
María Emilia Cisneros Jerves – Coordonator Cooperare Internațională, Provincia Azuay (Ecuador)

Consolidarea expertizei locale
Dezbaterile s-au concentrat pe soluții concrete pentru revitalizarea zonelor rurale, securitatea alimentară și gestionarea eficientă a resurselor de apă.
 
Ședința Biroului Executiv va avea o semnificație aparte, în prezența președintelui ORU Fogar, Rachid El Abdi, care este totodată președintele Consiliului Regiunii Rabat-Salé-Kénitra (Maroc), moment în care județul Argeș va fi validat oficial ca membru al organizației.
 
Evenimentul organizat la Pitești confirmă poziționarea județului Argeș ca actor activ în rețelele internaționale de cooperare și dezvoltare.
Similar Suggestions