Lacul Capra, o perlă din Munții Făgăraș
Lacul Capra, o perlă din Munții Făgăraș

Lacul Capra, o perlă din Munții Făgăraș

Obiectiv turistic

Capra River, Romania

About

Unul dintre cele mai frumoase lacuri de pe teritoriul ţării noastre se află pe versantul sudic al Masivului Făgăraş, acesta poartă numele de Lacul Capra şi îmbie turiştii să-şi tragă sufletul chiar şi pentru câteva clipe, în mijlocul naturii.

Lacul Capra este un lac glaciar ascuns în inima Munților Făgăraș, la o altitudine de 2230 de metri și are o adâncime maximă de circa 10-11 metri. Din Lacul Capra pleacă pârâul Capra (tributar al râului Argeș), care în doar câțiva metri formează un alt lac mic, Căprița. Mai departe, pârâul coboară spre sud și chiar înainte de Transfăgărășan formează frumoasa Cascadă Capra. Lacul ocupă o suprafaţă totală de 1,80 hectare şi are o formă neregulată, aproape rotundă.

Pentru cei care vor să viziteze zona Transfăgărășan și Munții Făgăraș, Lacul Capra este un obiectiv turistic care nu trebuie să lipsească de pe lista obiectivelor naturale din zonă. Întreaga zonă oferă o privelişte greu de descris în cuvinte asupra vârfurilor Buda, Râiosu şi Mușeteica.

Pe malul sudic al lacului, se află două monumente ridicate în memoria victimelor unei avalanşe violente ce a avut loc în anul 1963. Aceştia străbăteau pentru prima dată pe timp de iarnă traseul care duce spre Creasta Arpășelului, foarte dificil şi în afara sezonului rece.

Vizitarea lacului este recomandată să se facă în grup și cu echipament minim necesar, specific montan.

Acces: Pitești - Curtea de Argeș - Transfăgărășan - Lacul Capra, Județul Argeș
Sursa: wikipedia, descoperalocuri.ro

Similar Suggestions

Obiectiv turistic
5.0 1 review
Built between 1960 and 1966 for the production of electricity, the Vidraru Dam is the largest arch dam in our country. The Vidraru Dam forms upstream a lake with a length of 14 kilometres and an area of 870 hectares.  The Vidraru Artificial Lake and Dam is a point of great tourist attraction. The clean air, the clear water of a piercing blue, the beauty of nature and the peaceful view define this place as excellent for relaxation.  Various water sports, fishing and boat rides can be practiced on the dam's artificial lake. From the crest of the Vidraru Dam opens an unforgettable sight and over the lake and dam dominates the Iron Man, an imposing statue belonging to the sculptor Constantin Popovici, who depicts the mythological hero Prometheus with the lightning bolts in his hands – the symbol of electricity.
Lacul Vidraru, România
Biserica Obiectiv turistic
Evoked in the immortal ballad of Master Manole, the Curtea de Argeș Monastery was founded in the time of Neagoe Basarab and was consecrated in 1517. It is one of the most valuable constructions of church art and architecture, being included in the List of historical monuments in Romania. The monastery ensemble comprises the monumental Church "The Assumption of the Mother of God", the Holy Water Font, the Episcopal Palace and a beautiful French-style park of 10 hectares. The church is full of Christian significance. The narthex houses the tombs of the rulers of Wallachia (Neagoe Basarab and Radu from Afumați) and those of the royal couples of Romania – Carol I and Elisabeth, Ferdinand and Mary. From the same monastery ensemble is part the New Archdiocesan and Royal Cathedral, where the reliquary with the relics of Saint Philothea, the spiritual patroness of Argeș and Wallachia, can be found. In the new Royal Necropolis of Curtea de Argeș Romania’s kings and queens were buried: King Michael I and Queen Anne, King Carol II and Queen Helene. [Image] [Image]
Bulevardul Basarabilor 1, Curtea de Argeș 115300, Romania