Biserica de lemn „Cuvioasa Parascheva”, Zorile, Costești

Preotul paroh îți indică biserica nouă drept reper, semn că bisericuța de lemn a rămas în urma timpurilor. Când o găsești, simți nevoia să îi spui sărut mâna mătușă venită din negura vremii până în zbuciumata noastră lume. Ca peste tot în bisericulețe de lemn, pe lemnul vechi vezi urmele fumului vechi al lumânărilor vechi, ale rugăciunilor de odinioară șoptite ori gândite și multe dintre ele împlinite, conform credinței fiecăruia. 

Cine nu vede dincolo de lemn și de cari oamenii vii care acum își așteaptă reînvierea și judecata, nu înțelege nimic din trupul bătrân și adeseori cocârjat de vremi al unei bisericuțe de lemn. În anul construirii bisericuței, erau în acest cătun 48 de case și 203 de suflete, cu puterile lor s-a ridicat minunea.

Datarea oficială (consemnată și de Lista monumentelor istorice 2015) a bisericii este 1807, când știm că a fost ridicată în locul alteia, mai vechi, mistuită de foc. Cu toate acestea, mai multe inscripții (1731, 1782) conduc la ideea că biserica de față a preluat de la cea anterioară nu doar planul ci și alte elemente constitutive, inclusiv bârne rămase neatinse de incendiu. În decursul timpului au avut loc mai multe intervenții, care au condus la proporțiile sporite de azi, alungirea peretelui nordic, realizarea unui alt pronaos. O notă aparte oferă prezența a trei cruci care amintesc de preoții care și-au legat numele de refacerea bisericii: Radu, Athanasie și Călinu.

Sper din tot sufletul că ne vom mai revedea, maică bisericuță, îți vine să spui la plecare, dar imediat îți iei seama și adaugi că va fi așa cum va vrea Dumnezeu. Peste câțiva pași, ești în forfota cartierului, practic un sat al zilelor noastre, iar o dată ce ai urcat în mașină, amintirea îți mai poate vorbi în cuvintele Ecleziastului: ” Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră. Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va mai întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu”.