Partners
Bine ai venit în județul Argeș!
Situat în partea central sudică a țării, județul Argeș se remarcă printr-o mirifică frumusețe naturală și o încărcătură istorică și culturală de excepție. Aici, veți descoperi peisaje naturale spectaculoase, cu lacuri glaciare și cascade impunătoare, locuri inedite care păstrează farmecul satului argeșean de altădată, cu tradiții și obiceiuri vechi de sute de ani, oameni liberi și mândri, așa cum expresiv îi reprezintă acvila de pe stema județului.
Splendoarea crestelor munților Făgăraș, cu vârfurile Moldoveanu și Negoiu, zona Rucăr-Dâmbovicioara, văile Argeşului, Dâmboviţei, Vâlsanului și Topologului sunt doar câteva dintre atracțiile tursitice unice în țară.
Oriunde în Argeș întâlnești comori ale istoriei românești. De la dovezi ale populațiilor preistorice și castre romane, până la primele capitale ale Țării Românești – Câmpulung și Curtea de Argeș.
Argeșul este locul unde și-au avut reședința cei mai vestiți domnitori valahi și de unde au pornit oameni de seamă ai istoriei și culturii neamului românesc.
Bisericile și mănăstirile vechi pitite între dealurile împădurite, ori cele care se înalță cu eleganță și mândrie în orașe sunt dovada unei spiritualități creștine vii. Muzeele și casele memoriale păstrează minunate obiecte ale vremurilor de altădată, memoria oamenilor care le-au creat și povești care fascinează. Alături de istoria cea veche, așezăm două minunății ale lumii contemporane, construite din voința omului în inima muntelui: Barajul și Lacul de acumulare Vidraru, care se impun grandios într-un peisaj natural uimitor, și Transfăgărășanul, cunoscut ca fiind cel mai spectaculos drum din lume.
Toate aceste comori neprețuite ale Argeșului sunt permanent în atenția Consiliului Județean Argeș, care are ca prioritate principală dezvoltarea județului prin investiții care să asigure o infrastructură modernă. Argeșul a devenit un județ european, în continuă dezvoltare, mulțumită oamenilor inimoși care și-au pus viața în slujba cetățenilor pentru a lăsa urmașilor noștri o moștenire de valoare de care să fie mândri.
Județul Argeș este, cu certitudine, o destinație turistică ce merită bifată de oricine își dorește să se bucure de natură și de frumusețile ei, să descopere poveștile fascinante ale trecutului, să exploreze locuri unice și, nu în ultimul rând, să primească prietenia și căldura argeșenilor noștri minunați.