Catedrala Sfântul Prooroc Ilie ◎Costești

Catedrala Sfântul Prooroc Ilie ◎Costești


Address

115200 Costești, Romania

About

Pe 18 aprilie 1930, la Costești a avut loc o tragedie. Bisericuţa de lemn din sat a ars din temelii chiar în Vinerea Mare a Paştelui. Au murit 116 persoane, majoritatea copii.

După acest eveniment dramatic, creştinii din întreaga ţară au ajutat la ridicarea unei alte biserici în Costeşti. Inițiativa i-a aparţinut Patriarhului României de atunci, Miron Cristea, care a demarat o colectă publică națională. Pe lângă materialele de construcție, a mai fost strânsă şi suma de 10 milioane de lei, bani cu care s-au ridicat, la 2 km de locul incendiului, noua biserică, casa parohială şi paraclisul din cimitir.

Purtând hramul „Sfântul Prooroc Ilie", făcătorul de minuni și aducătorul de ploi, biserica a fost construită în formă de cruce, cu două turle, din cărămidă și piatră de Albești, între anii 1930 și 1932. 

Cel care a gândit și proiectat biserica nouă din Costești a fost Dimitrie Ionescu – Berechet, unul dintre cei mai mari arhitecți români. Portofoliul său de lucrări conține peste 400 de proiecte care impresionează prin diversitate. Din 1930 până în 1963 a fost arhitectul-șef al Patriarhiei Române, timp în care a proiectat peste 100 de biserici noi.

Pictura a fost realizată de Dimitrie Belizarie, fiind și el unul dintre cei mai vestiți pictori bisericești. 

Biserica a fost sfințită pe 21 iulie 1935 de un sobor de clerici în frunte cu episcopul Argeșului, Nichita Duma, și Patriarhul României, Miron Cristea.  

La eveniment, a fost prezent și regele Carol al II-lea, fiind pentru prima dată când un rege a participat la sfinţirea unui lăcaş de cult din Argeș. Evenimentul bisericesc a rămas în memoria oamenilor cu atât mai mult cu cât Catedrala „Sfântul Prooroc Ilie" Costeşti este singura biserică din Argeş la sfinţirea căreia a luat parte un rege.
Noua catedrală bisericească din Costești este astăzi una din mândriile orașului, fiind un punct de atracție atât datorită istoriei sale, cât și datorită arhitecturii deosebite. 

Orașul Costești se află în sudul județului Argeș, în Câmpia Piteștilor, pe malurile râului Teleorman. Este străbătut de șoseaua națională DN 65A, care leagă Piteștiul de Roșiorii de Vede.

Sursa: primariacostestiag.ro, arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro, fototecaortodoxiei.ro

Photo Gallery

Similar Suggestions

Biserica Izvoarelor de Leac și minunile săvârşite de apa tămăduitoare

Biserica

Mănăstirea Sfântul Prooroc Ilie - Piscul Negru Transfăgărășan

Biserica

Mănăstirea Antonești, una dintre cele mai frumoase așezări monahale de pe Valea Argeșului

Biserica

Mănăstirea Valea din comuna Țițești

Biserica

Mănăstirea Glavacioc

Biserica