Avenul de sub Vârful Grind - cea mai adâncă peșteră din România

Avenul de sub Vârful Grind - cea mai adâncă peșteră din România


Address

Avenul de sub Colţii Grindului, Romania

About

Avenul de sub Vârful Grind, cunoscut și sub denumirile de Avenul din Grind sau Avenul de sub Colții Grindului, este o rezervație naturală de tip speologic - arie protejată de interes național, situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Dâmbovicioara. 

Este ste cel mai adânc aven din România, în prezent având o adâncime de -769 metri. A fost descoperit în anul 1985 într-o zonă în care există unul dintre cele mai mari potențiale de denivelare din țară și este încă în explorare. 

Intrarea în Avenul de sub Vârful Grind se află la altitudinea de ~ 1922 m pe versantul estic al Munților Piatra Craiului. Este localizată pe abruptul de sub creasta principală, pe unul din Hornurile Grindului (vale de abrupt). 

Aria protejată inclusă în Parcul Național Piatra Craiului reprezintă un aven (gol subteran, peșteră), o formă carstică de prăbușire, alcătuită din mai multe puțuri verticale întrerupte de galerii, cu forme vizibile de eroziune și coroziune. 

A fost explorat pentru prima dată în 1936 de către Alfred Prox, în speranţa atingerii unei ipotetice reţele subterane în masivul Piatra Craiului. În 1967, Friedrich Thomas şi Walter Gutt din Braşov coboară din nou până la baza avenului şi găsesc o continuare de 15 m, pe care însă nu au putut s-o exploreze din lipsă de echipament. 

În toamna anului 1985, este descoperită intrarea avenului de către Ioan Dobrescu și Ioan Bostan cu o echipă de la Clubul de Speologie „Piatra Craiului" din Câmpulung Muscel. 

Avenul este unul tipic alpin cu puține porțiuni orizontale şi este format dintr-o succesiune de 22 puţuri consecutive (pe parcursul principal) fără afluenți majori, cel mai lung afluent fiind cel care este interceptat la cota -167 m. 
 
În afară de acesta, cele mai importante secvențe de puțuri laterale/paralele sunt sectorul Himalaya 2 și cea de sub Puțul Walter Gutt (care confluează cu parcursul principal la cota -567 m). 

Datorită dezvoltării verticale, temperatura aerului în partea inferioară a avenului este în general scăzută (-2, -6º C) şi se menţine aşa tot timpul anului, fiind mai coborâtă în perioada rece. 

Avenul din Grind a fost creat de apele de infiltraţie, care au lărgit sistemul de diaclaze ce afectează conglomeratele de Bucegi. Este unul din puţinele goluri verticale de amploare dezvoltate în conglomerate, rocă în general mai puţin carstificabilă.
 
Explorarea acestui aven oferă posibilitatea studierii unui interesant profil geologic, în care se poate urmări tectonica şi stratigrafia acestui sector al Pietrei Craiului.

Sursa: speosilex.ro, speologie.org, avenulgrind.ro, Clubul de Speologie Silex Brașov

Similar Suggestions

Rezervația fosiliferă de la Suslănești

Obiectiv turistic

Lacul Capra, o perlă din Munții Făgăraș

Obiectiv turistic

Lacul Jgheburoasa

Obiectiv turistic

Termele (băile) romane din satul Voinești @ Lerești

Obiectiv turistic

Marele Grohotiș și Cerdacul Stanciului - Poarta de intrare în Piatra Craiului

Obiectiv turistic