Activități în aer liber la Muzeul Golești

Activități în aer liber la Muzeul Golești


Situat la aproximativ 10 km de Pitești, pe DN 7, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești este un spațiu istoric unic în România, unde vizitatorii pot explora atât o curte boierească, dar și un sat tradițional complet, cu gospodării, biserică, școală, primărie și han.

În centrul unei curți boierești, pline de verdeață, se află conacul construit în 1640. Aici afli cum trăiau boierii Golești în secolul al XIX-lea și care au fost marile evenimente istorice legate de acest loc și de această familie boierească, precum Revoluțiile de la 1821 și 1848, Unirea Principatelor Române, aducerea lui Carol I ca domnitor. Tronul celor patru regi ai României se află expus în conac.

Dincolo de zidurile de apărare ale conacului, te plimbi într-un sat tradițional, ale cărui gospodării reprezintă toate zonele etnografice importante ale României.

Pe lângă expozițiile istorice și etnografice, există un parc cu arbori seculari, un loc de joacă și un manej pentru echitație cu cai și ponei, care oferă o diversitate de activități pentru toate vârstele.

Între parcul conacului și muzeul în aer liber, ca un vechi han de răscruce, între lumea boierilor și cea a țăranilor, terasa își așteaptă oaspeții. Vizitatorii muzeului se pot opri din periplul lor pentru a savura delicioasele gogoși, răcoritoarele sucuri naturale, înghețată, cafea și alte delicatese. Alături de terasă se află locul de joacă, tiroliana și plimbările cu poneii. Al doilea loc de joacă se află în muzeul în aer liber, lângă popicărie. Micii vizitatori pot petrece timp în aer liber bucurându-se de leagănele, toboganul și balansoarele din parc. 

Tiroliana din parcul Goleștilor îi așteaptă pe copiii curajoși și cu spirit de aventură. Are o lungime de 60 de metri și suportă o greutate maximă de 50 de kg. Muzeul asigură echipamentul de protecție complet: cască, ham, carabină. 

La Muzeul Golești, echitația cu cai și ponei se desfășoară într-un cadru deosebit. În parcul hipic sau în parcul conacului, călărețul se poate bucura atât de aerul proaspăt, cât și de frumusețea arborilor, a pomilor fructiferi și a florilor, atât de dragi doamnelor din familia Golescu. 

Un punct de atracție al Secției Aer Liber din muzeu îl constituie popicăria. Situată în imediata apropiere a hanului de răscruce și a locului de joacă, popicăria este destinată atât copiilor, cât și adulților. Popicele, bilele și întreaga construcție sunt din lemn. Nu se percepe nicio taxă de acces și utilizare. Jocul de popice dezvoltă motricitatea, coordonarea, spiritul de competiție, dar, mai ales, este foarte distractiv.

Muzeul Golești are o ofertă atractivă și diversificată pentru dezvoltarea laturii creative și a simțului artistic al vizitatorilor săi, fie elevi, fie adulți. La Muzeul Golești sunt organizate diverse ateliere de creație tematice. 
Muzeul Golești👁 Info și programări la Muzeul Golești, aici🔎

Similar Suggestions

Povestea culelor din Argeș
Muzee și colecții muzeale de neratat în Argeș
🗻Trasee turistice montane
🔝Top 10 atracții turistice în Argeș
Pelerinaj pe Valea Cotmenei