Centrul Cultural Pitești: 22-26 martie, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală

Centrul Cultural Pitești: 22-26 martie, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală


Location:


Casa Cărţii, Bulevardul Republicii, Pitești, Romania

Dates and Hours:

About

Informare
Centrul Cultural Pitești a pregătit pentru perioada 22-26 martie, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), la unele acțiuni, publicul având acces în limita a 30% din capacitatea sălii:
 
Dialogul cu tema Despre poezie, cu dragoste, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Gânduri, Rostiri, Scrieri”, coordonat de poeta Denisa Popescu, avându-l invitat pe medicul-poet Constantin Teodor Craifaleanu, eveniment care va avea loc luni, 22 martie, de la ora 11.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Evenimentul va cuprinde și lansarea cărții cu titlul Las Calea să decidă... (nuvele inedite) de Monica Haider.

Prelegerea cu tema Colegiul Național Zinca Golescu în an aniversar – 100 de ani de la înființare -, unitate școlară argeșeană de mare prestigiu, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Teme Culturale în Emoții Raționale”, susținut de scriitorul, eminescologul și profesorul de limba și literatura română Lucian Costache, marți, 23 martie, de la ora 11.00, în Sala Multifuncțională de la Casa Cărții.

Dezbaterea cu tema Sunt ceea ce cred că sunt – Programare mentală și evoluție, în cadrul proiectului de dezvoltare personală sub genericul „Lumea Interioară între Mit și Știință”, coordonat de promotorul cultural Alexandra Grigorescu, având-o invitată pe lector univ. dr. Lucia Neagoe de la Facultatea de Științele Educației, Științe Sociale și Psihologie a Universității Pitești, eveniment care va avea loc marți, 23 martie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

Prelegerea cu tema De vorbă cu presupozițiile, în cadrul proiectului cultural sub genericul „Cugetările unui om de graniță”, susținut de poetul și studentul la filosofie Radu Alexandru Dincă, miercuri, 24 martie, de la ora 11.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

Prelegerea cu tema Rock și Cultură, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Colocviile Municipiului Pitești”, coordonat de redactorul-șef al revistei de cultură Argeș, scriitorul dr. Leonid Dragomir, avându-l invitat pe scriitorul Dumitru Ungureanu, eveniment care se va desfășura miercuri, 24 martie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

Spectacol dedicat Zilei Unirii Basarabiei cu România, oferit de Trupa Andrei&Adrian Tase, miercuri, 24 martie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Prelegerea cu tema Mai este nevoie de biblioteci?! în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul “Cultura în vremuri de pandemie”, susținut de directorul Bibliotecii Județene Argeș, sociologul Octavian Mihail Sachelarie, joi, 25 martie, de la ora 12.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

Dialogul cu tema Șahul si sporturi complementare, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul “Pasionat de șah cu Andrei Rădulescu”, coordonat de instructorul de șah Andrei Rădulescu, avându-l invitat pe elevul Cezar Mihăilă, acțiune care se va desfășura vineri, 26 martie, de la ora 12.00, în Sala Multifuncțională de la Casa Cărții.

Prelegerea cu tema Unirea Basarabiei cu România, susținută de redactorul-șef al revistei-document Restituiri Pitești, dr. Marin Toma, eveniment dedicat Zilei Unirii Basarabiei cu patria-mamă, care se va desfășura live, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești, sâmbătă, 27 martie, de la ora 13,00.