PSD Argeș a câștigat alegerile locale din județ


Ion Mînzînă: am prezentat un program complex care are ca bază ideea de dezvoltare a județului, un program construit de către specialiști

Alegerile locale din 27 septembrie au fost câștigate în Argeș de către PSD. În urma alegerilor de duminică, PSD Argeș a obținut peste 70 de mandate de primar, dintre care șase în orașe și municipii, a obținut aproape 45% din voturile pentru Consiliul Județean, a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Argeș și pe cele pentru primăria municipiului reședință de județ

"Este una dintre cele mai frumoase victorii pe care PSD Argeș a obținut-o și pentru acest lucru le mulțumim mult cetățenilor care au avut încredere în noi. Această victorie nu ar fi fost posibilă fără rezultatele de la municipiul Pitești unde am avut cea mai frumoasă campanie. La Pitești s-a înregistrat cea mai mare creștere a unui candidat în sondaje din întreaga Românie, iar domnul Gentea și echipa sa au făcut o campanie decentă, de la om la om, care iată că a dat roade", a declarat deputatul Simona Bucura Oprescu, secretar executiv al PSD Argeș și coordonator al campaniei electorale pentru alegerile locale. 

🔴"Am câștigat Primăria Pitești prezentând cetățenilor o echipă de profesioniști și un program pentru dezvoltarea municipiului bazat pe proiecte concrete. Sper să conlucrăm cu reprezentanții celorlalte partide în Consiliul Local pentru binele Piteștiului, iar eu sunt deschis pentru orice discuție în acest sens", a spus Cristian Gentea, primarul ales al municipiului Pitești.

🔴"Mulțumim în primul rând cetățenilor pentru încrederea pe care ne-au acordat-o. Este o victorie meritată, pentru că am prezentat un program complex care are la bază ideea de dezvoltare a județului, un program construit de către specialiști. Victoria este rodul muncii unei echipe. Scopul nostru trebuie să fie acum acela de a răspunde nevoilor cetățenilor acestui județ minunat, iar în acest sens voi fi deschis dialogului cu celelalte partide. Țin să îi mulțumesc mult doamnei Simona Bucura Oprescu pentru modul în care a condus această campanie electorală încununată de succes", a conchis Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș și președintele ales al Consiliului Județean Argeș.
*****
Primar la Mioveni din 2006, Ion Georgescu (PSD) a câştigat Primăria Mioveni cu 71,66% dintre voturi, fiind în topul primarilor de oraşe cu cele mai mari procente în alegeri!
"Votul cetățenilor orașului a condus spre o victorie detașată, dar muncită și meritată, pentru echipa PSD Mioveni.
  Dincolo de campanii, atacuri la persoană, promisiuni și vorbe, rămân cifrele, iar procentele spun totul.
 Proiectele din programul meu electoral pentru următorii patru ani pot fi găsite aici https://iongeorgescu.ro/proiecte-2020-2024/ , iar ele reprezintă repere pentru dezvoltarea orașului, în noul mandat."
georgescu.jpg 45,6 KB


Alte sugestii

Ion Georgescu și Dan Stroe, doi dintre câștigătorii categorici ai alegerilor locale din 27 septembrie în Argeș