Premieră în România: A început autorecenzarea!


Astăzi a început prima etapă a recensământului populației și locuințelor. Timp de două luni, cetățenii pot completa singuri, online, formularul oficial! Cine se autorecenzează va fi răsplătit cu o zi liberă!
În perioada 14 martie – 15 mai se va desfășura autorecenzarea populației, iar în intervalul 16 mai – 17 iulie vor fi chestionați de un recenzor toți cetățenii care nu au acces la internet sau nu au un dispozitiv de pe care să răspundă la întrebări.
Chestionarul este structurat pe mai multe secţiuni şi pe lângă întrebări legate de studiile absolvite, ocupație, venituri va fi și o intrebare legată de efectele pandemiei. 
Pentru a putea fi completat chestionarul de pe platforma online este nevoie de conexiune la internet și de o adresă de mail valabilă. Se va accesa www.recensamantromania.ro, se va accesa link-ul care duce spre platforma de autorecenzare https://autorecenzare.insse.ro și va fi completat un formular de preînregistrare, pe baza CNP-ului. Ulterior, pe adresa de email menționată, va fi primit chestionarul propriu-zis, cu întrebările specifice.
Fiecare persoană, indiferent de cetățenie, cu reședința obișnuită în România (care trăiește pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 12 luni) se poate autorecenza în 2 pași:
- pasul unu: persoana accesează PLATFORMA DE AUTORECENZARE și completează formularul de pre-înregistrare pentru ea însăși și pentru membrii gospodăriei din care face parte;
- pasul doi: persoana care a făcut pre-înregistrarea și membrii gospodăriei sale (pe care i-a trecut în formularul de pre-înregistrare) vor primi un link la adresa/adresele de email indicate, fiecare link conducând la chestionarul individual de recensământ; la finalul chestionarului, după completare, se apasă butonul ,,Finalizare” și chestionarul completat este transmis în baza de date a recensământului.

Alte sugestii

Anunț de început proiect: ”ECHIPAMENTE DE PROTECȚIE PERSONALĂ ȘI DEZINFECTANȚI PENTRU UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN ORAȘUL MIOVENI”
Serviciul de Pașapoarte Argeș va fi deschis și în weekend.
25 iunie – termenul de depunere a declarațiilor D 100 și D 101
7DAYS7NIGTS, revistă ediție online
Informații utile