Municipiul Pitești are laleaua lui #Tulipa Pitești


Ediția cu numărul 44 a Simfoniei Lalelelor a marcat o premieră pentru orașul nostru, care, de astăzi, poartă nume de floare!

Cel mai frumos eveniment al Piteștiului a prilejuit obținerea, de către comunitatea piteșteană, a unui element de patrimoniu material și simbolistic inedit: laleaua ce poartă numele de „Tulipa Pitești”!
Astăzi a fost prezentată și botezată, oficial, într-un cadru festiv, de către primarul municipiului, Cristian Gentea, iar cei trei bulbi în floare ai lalelei „Pitești”, aduși tocmai din Olanda, au fost plantați și expuși în fața Primăriei Pitești.
Este prima dată când un soi de lalea creat în Olanda este adoptat în Europa de un oraș care are o tradiție a expozițiilor de flori, ceea ce face din acest eveniment și o premieră la nivel mondial.
Creatorul olandez al noului soi de lalea, Frank Timmerman, care, din cauza pandemiei, nu a putut fi prezent, a transmis un mesaj piteștenilor: 
„Conceperea acestei lalele a început acum mai bine de 20 de ani. Nu este ușor să creezi o lalea nouă și să obții un soi superior celor existente deja, dar această lalea este, cu adevărat, una foarte frumoasă și specială. Acest soi este nu numai unul foarte bun pentru a fi cultivat, ci este și foarte potrivit pentru aranjamente florale, are o durată foarte mare de viață și de înflorire. Suntem foarte fericiți că am obținut această lalea și că acum poartă denumirea de „Pitești". „Tulipa Pitești” vine, în sfârșit, acasă: la Pitești! Voi fi acolo și eu, la toamnă, când vom planta împreună mai multe lalele în frumosul vostru oraș. Inima mea este pentru Pitești!”
Cei care au contribuit la realizarea acestui original cadou pentru comunitatea noastră îi îndeamnă pe toți piteștenii să fie mândri că, de astăzi, numele orașului nostru va fi recunoscut în întreaga lume și prin intermediul celei mai delicate reprezentante a universului floral: laleaua Pitești!

Alte sugestii

Pitești: Transportul public va fi extins în zona metropolitană!
Pitești: De la 1 Mai o nouă regulă în parcări. Vezi și sancțiunile!
Pitești: Programul centrelor de încasări impozite și taxe locale
Bazinul Olimpic Pitești: renovări majore cu probleme ce vor devansa termenul de finalizare
Comunicarea actelor și plata taxelor se pot face și pe net