
Info trafic/ utile
Stadiu lucrări -Autostrada Sibiu - Pitești (#A1), secțiunea 2!
A fost străpunsă astăzi și cea de-a doua galerie (264 m) a tunelului Boița 1!
A fost străpunsă astăzi și cea de-a doua galerie (264 m) a tunelului Boița 1!
Practic, constructorii turci ai asocierii Mapa - Cengiz au finalizat străpungerea ambelor galerii ale tunelului Boița 1, după ce prima galerie (247 m) fusese străpunsă pe 20 iulie 2026.
Urmează realizarea cămășuielii interioare a celor două galerii ale acestui tunel, la care lucrările au ajuns acum la un stadiu fizic de 45,11%.
În șantier se lucrează la alte două tuneluri:
- Tunelul Balota (500 m): excavații și cămășuială exterioară; stadiul fizic a ajuns la 13,69%.
- Tunelul Robești (900 m): ambele galerii au fost străpunse, iar stadiul fizic a ajuns la 39,48%. În prezent se execută hidroizolația și căptușeala interioară.
Pe întregul șantier al Secțiunii 2 (Boița - Cornetu) sunt mobilizați 708 de muncitori și 162 de utilaje, iar stadiul fizic general este de aproximativ 16%.
În lipsa Acordului de Mediu revizuit și a Autorizațiilor de Construire pe întreg șantierul, constructorii pot derula doar aproximativ 45% din totalul lucrărilor prevăzute în contract. CNAIR a depus documentația necesară la ANMAP pe 12 august 2026.
Din această cauză, activitățile sunt concentrate la tunelurile, viaductele, terasamentele și lucrările de consolidare de pe sectoarele pentru care a fost emisă Autorizație de Construire.
Pe traseul Secțiunii 2 (31,33 km) se vor construi 7 tuneluri, prin tehnologia NATM (Noua Metodă Austriacă), care folosește rezistența naturală a masivului stâncos pentru susținerea tunelului, prin torcretare, bulonare și stabilizare.
Contractul, în valoare de 4,25 miliarde de lei (fără TVA), este finanțat prin Programul Transport (#PT).
Modernizarea drumului județean 702F – limita județului Dâmbovița – Slobozia
Președintele Ion Mînzînă a fost, împreună cu administratorul public al județului, Cristian Puiu, și prefectul Ioana Făcăleață pe șantierul drumului județean 702F, în comuna Slobozia. Lucrările de modernizare a DJ 702F – limita județului Dâmbovița – Slobozia sunt în curs de desfășurare și vor fi finalizate în acest an.
„Drumul județean 702F are 3,5 kilometri lungime și leagă județul Argeș de județul Dâmbovița.. Continuăm să reducem timpul de deplasare pe drumurile din Argeș, iar prin modernizarea acestei rute ne respectăm promisiunile făcute cetățenilor. Drumul asigură accesul direct între comuna Slobozia (Argeș) și comuna Fierbinți (Dâmbovița). Suntem încrezători că, până la finalul acestui an, vom finaliza investiția. Consiliul Județean Argeș acoperă integral finanțarea acestui proiect.” - Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.
DJ 702F reprezintă o bretea de legătură la DJ 503, drum modernizat recent de Consiliul Județean Argeș cu fonduri europene, care asigură conexiunea până la autostrada A1 Pitești–București.
Președintele Ion Mînzînă a fost, împreună cu administratorul public al județului, Cristian Puiu, și prefectul Ioana Făcăleață pe șantierul drumului județean 702F, în comuna Slobozia. Lucrările de modernizare a DJ 702F – limita județului Dâmbovița – Slobozia sunt în curs de desfășurare și vor fi finalizate în acest an.
„Drumul județean 702F are 3,5 kilometri lungime și leagă județul Argeș de județul Dâmbovița.. Continuăm să reducem timpul de deplasare pe drumurile din Argeș, iar prin modernizarea acestei rute ne respectăm promisiunile făcute cetățenilor. Drumul asigură accesul direct între comuna Slobozia (Argeș) și comuna Fierbinți (Dâmbovița). Suntem încrezători că, până la finalul acestui an, vom finaliza investiția. Consiliul Județean Argeș acoperă integral finanțarea acestui proiect.” - Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.
DJ 702F reprezintă o bretea de legătură la DJ 503, drum modernizat recent de Consiliul Județean Argeș cu fonduri europene, care asigură conexiunea până la autostrada A1 Pitești–București.
harta interactiva drumuri
Documente necesare pentru acordarea somajului tehnic potrivit OUG nr. 30/2020 modificata prin OUG nr. 32/2020
Integrarea transportului județean cu cel metropolitan – măsură în sprijinul călătorilor navetiști
Stații de îmbarcare/debarcare în municipiul Pitești
În urma discuțiilor cu primarul Cristian Gentea privind integrarea transportului județean de persoane cu cel metropolitan s-a stabilit ca transportul județean să aibă următoarele stații pe raza municipiului Pitești:
1. Trasee către/dinspre Podul Viilor:
# TUR: Str. Târgul din Vale – str. Costache Negri (Punct de îmbarcare călători: Stația de încărcare pentru autobuze) - Calea Câmpulung (Punct de îmbarcare călători: alveolă Administrația Bazinală de Apă Argeş-Vedea).
# RETUR: Calea Câmpulung (Punct de debarcare călători: alveolă magazin Slava) - Calea Bucureşti – str. Gheorghe Șincai (Punct de debarcare călători: bl. P15, sc. A și Rectorat) - Str. Târgul din Vale.
2. Trasee către/dinspre A1
# TUR: B-dul Petrochimiştilor (Punct de debarcare călători: Biserică)
# RETUR: B-dul Petrochimiştilor (Punct de îmbarcare: Biserică).
3. Trasee către/dinspre Albota
# TUR: Calea Craiovei (Punct de debarcare călători: alveolă Comisariat Militar)
# RETUR: Calea Craiovei (punct de îmbarcare călători: alveolă Comisariat Militar
4. Trasee către/dinspre Moșoaia
# TUR: Calea Drăgăşani (Punct de debarcare călători: Biserică)
# RETUR: Calea Drăgăşani ( Punct de îmbarcare călători: Biserică).
"Mulțumim Primăriei Municipiului Pitești pentru deschiderea și sprijinul acordat în realizarea acestui demers necesar și benefic pentru cetățeni, prin stabilirea unor stații comune care să faciliteze accesul călătorilor navetiști și să contribuie la decongestionarea traficului și reducerea poluării" - Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
IMPORTANT - Operatorii de transport județean trebuie să se prezinte la Primăria Municipiului Pitești în vederea emiterii Avizului de circulație, necesar pentru desfășurarea activității pe raza municipiului.
Drumul județean DJ 703B, pe sectorul de 5,3 km din comuna Căteasca (km 77+826 – km 83+126), a fost modernizat complet, lucrările fiind finalizate și pregătite pentru recepție.
„Este un tronson deosebit de important, care reprezintă ultima legătură directă cu autostrada din zona drumului ce pornește din Costești, trece prin Rociu și ajunge în Căteasca. Este un proiect realizat exclusiv cu fonduri din bugetul Consiliului Județean Argeș, în valoare de 15 milioane de lei. Suntem chiar înainte de recepția finală, care va avea loc la începutul lunii septembrie. Ne bucurăm că am reușit să oferim un drum modern, la standarde europene, care va reduce semnificativ distanța și timpul de deplasare pentru locuitorii din zonă spre autostradă, vorbim de zeci de kilometri. Mulțumesc constructorilor și Direcției Județene de Drumuri Argeș pentru implicarea și seriozitatea de care au dat dovadă în implementarea acestui proiect” – a spus președintele Consiliului Județean Argeș Ion Mînzînă, care astăzi a vizita zona împreună cu administratorul public al județului, Marius Cristian Puiu și directorul regiei Alina Nicolau.
Tronsonul modernizat face parte dintr-un obiectiv mai amplu de îmbunătățire a infrastructurii rutiere județene.
Proiectul “Modernizare DJ703B, Morărești (DN7-km 148+980) – Săliștea – Vedea – Limita Județ Olt (km 34+714) – Mârghia – Pădurești – Costești – Șerbănești – Siliștea – Căteasca – Leordeni (DN7-km 91+230), km 77+826 – km 83+126, comuna Căteasca, județul Argeș” a fost finanțat din bugetul Consiliului Județean Argeș.
Valoarea investiției: - 15.010.060 lei (inclusiv TVA),
Lucrări executate:
# Strat de balast: 25 cm
# Piatră spartă: 15 cm
# Binder: 6 cm
# Uzură asfaltică: 4 cm
# Șanțuri de pământ: 1.364 ml
# Șanțuri betonate: 5.658 ml
# Podețe transversale ø600: 4 bucăți
# Podețe transversale ø1000: 2 bucăți
# Podeț tip P2: 1 bucată
# Podețe la drumurile laterale ø500: 8 bucăți
# Accese la proprietăți ø300: 230 bucăți
# Semnalizare rutieră: marcaje transversale și longitudinale
Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș: anunțuri pentru angajatori și angajați
Caută blocul dorit sau strada pe care vrei să ajungi și afla ce locuri de parcare sunt disponibile pe site-ul de mai jos.