”Ridichea Uriașă”


Data și ora:
Gazdă:

Strada Alexandru Popescu 3, Mioveni 115400, Romania

Despre

Primăria orașului, Consiliul Local și Centrul Cultural Mioveni, vă invită cu mic cu mare, joi, 7 noiembrie 2019, la spectacolul pentru copii ”Ridichea Uriașă”, susținut de Teatrul ”Arlechino” Brașov, în cadrul Festivalului Internațional al Teatrului de Studio și Forme Noi, Ediția a XXIII-a. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Povestea noastră începe cu un nor călător care zăboveşte deasupra gospodăriei Vasilovici. Familia Vasilovici e numeroasă, dar haioasă. Vă prezentăm membrii acesteia rând pe rând, de jos în sus şi de la stânga la dreapta, după cum urmează: mai întâi, stimabilul domn Fitzwiliam Vasilovici este un şoricel pufos şi morocănos, urmat de domnişoara Josefina Vasilovici, o pisica jucăuşă, apoi vi-l prezentăm pe bătrânul Ludwig Vasilovici, un dulău bolnăvicios. Toţi o respectă şi o iubesc pe bunica Agripina Vasilovici care are o privire de vultur şi îl îndrăgeşte nemărginit pe Nistor Vasilovici – bătrânul ei soţ care a văzut multe la viaţa lui dar niciodată o legumă atât de mare şi de veselă ca şi Ridi Vasilovici, cel mai nou membru al familiei.
De ce a crescut atât de mare? Ce au facut Vasilovicii cu ea? Au reuşit să o scoată din pământ?
Nu vă spunem….Dacă sunteţi curioşi,veniţi să vedeţi cu ochii vostri!

Durata spectacolului: 50 minute
Vârstă minimă recomandată: Copii peste 2 ani