Festivalul ZAVAIDOC


Data și ora:
Bilete:
20 lei
Gazdă:

Calea București 2, Pitești, Romania

Despre

Festivalul Național de Muzică Lăutărească Veche ZAVAIDOC, ajuns la cea de-a XIV-a ediție, își va deschide porțile sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 18.00, la sediul Filarmonicii Pitești.
Festivalul va fi transmis în direct, pe ecranul amplasat în Piața Primăriei Municipiului Pitești.
*****
Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Local, prin Centrul Cultural Pitești și-a propus revigorarea muzicii lăutărești autentice, descoperirea și promovarea de noi talente ale genului și omagierea lui Zavaidoc, pe numele adevărat Marin Teodorescu, un lăutar de prestigiu al perioadei interbelice, născut la Pitești, la 8 martie 1896. Festivalul va cuprinde un concurs de interpretare, festivitatea de premiere și recitaluri extraordinare, susținute de consacrați ai genului. La concurs se pot înscrie soliști vocali din toată țara, care au depășit vârsta de 18 ani, și care vor susține două probe de aptitudini muzicale: o piesă de muzică lăutărească din repertoriul lui Zavaidoc, fără acompaniament și o piesă de muzică lăutărească veche, cu acompaniament. Înscrierile pentru preselecție se pot face până pe data de 22 noiembrie, fie direct la sediul Centrului Cultural Pitești, la adresa Casa Cărții, Municipiul Pitești, Strada Craiovei, nr.2, cod 110013, Bloc G1, Scara C, Județul Argeș, la numărul de telefon/fax al Centrului Cultural Pitești – 0248219976, sau la adresa de e-mail a Centrului Cultural Pitești cultcentre@yahoo.com. Regulamentul și fișa de înscriere la Festivalul Național de Muzică Lăutărească Veche ZAVAIDOC sunt postate pe site-ul oficial al Centrului Cultural Pitești(www.centrul-cultural-pitesti.ro). Juriul va fi format din Adrian Grigoraș (președinte), dirijorul Orchestrei de Muzică Populară Radio, Teodora Anca Negoescu, redactor muzical la Radio România și Georgeta Chițoran-Orășanu, profesor de canto popular la Liceul de Arte Dinu Lipatti din Pitești. Preselecția va avea loc la sediul Filarmonicii Pitești, de pe Strada Calea București, nr.2, sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 10.00, iar concursul, festivitatea de premiere și recitalurile extraordinare se vor desfășura sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 18.00, la sediul Filarmonicii Pitești. Invitații în recitalurile extraordinare ale festivalului sunt: Ionel Tudorache, Ana Maria și Marian Mexicanu, Paul Gheorghe, Grupul Vocal Zavaidoc. Acompaniază Taraful Marin Alexandru. Pezentatori vor fi realizatoarea tv Adina Roșca și interpretul de folclor Cătălin Doinaș. Întrucât biletele au fost epuizate în primele două zile de la punerea în vânzare,