A - IV-a ediție a Conferinței Internaționale „Dezvoltarea Personală”

A - IV-a ediție a Conferinței Internaționale „Dezvoltarea Personală”


Ari Pokka, unul dintre cei mai cunoscuți experți la nivel mondial în managementul școlilor, s-a aflat vineri, 25 octombrie 2024, în Argeș, unde a participat la cea de-a IV-a ediție a Conferinței Internaționale „Dezvoltarea Personală”.
 
Conferința a fost organizată de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Argeș în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș și Asociația Profesioniștilor în Resurse și Asistență Educațională AsProEdu și s-a bucurat de prezența Excelenței Sale Leena Liukkonen, ambasador al Finlandei în România.
De asemenea, participarea specialiștilor internaționali a fost completată cu un alt nume cunoscut în domeniu Herculano Daniel Andrade Texeira din Portugalia.

Gazde ale evenimentului au fost vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, și Directorul Direcției Cultură, Turism și Tineret, Roxana Stoenescu. 

“Știu că sistemul de învățământ finlandez este unul dintre cel mai performante din lume, așa cum cunosc faptul că învățământul portughez a cunoscut cea mai rapidă creștere a calității educației și incluziunii copiilor. În egală măsură și învățământul românesc a fost puternic reformat și modernizat cunoscând o puternică digitalizare, chiar și în mediul rural. De asemenea, sunt recunoscute performanțelor elevilor noștri la nivel internațional, un rezultat al școlii românești. Însă ne aflăm aici pentru că mai avem multe de făcut, pentru a lua din cele două sisteme de învățământ ceea ce este bun, dar mai ales ceea ce ni se potrivește nouă. În ceea ce privește învățământul, asistența educațională și integrarea copiilor, Consiliul Județean Argeș finanțează și susține puternic această parte care privește învățământul și asistența socială prin instituțiile subordonate. Și noi considerăm că educația este cea mai importantă, fie că vorbim de educația formală sau nonformală” – Adrian Dumitru Bughiu.

“Vă spun și eu bine ați venit la cea de-a IV-a ediție a acestei conferințe, la care Consiliul Județean Argeș este partener. Tema conferinței este una deosebit de importantă și generoasă și mă bucur să văd o prezență atât de numeroasă a specialiștilor. Salut prezența invitaților din Finlanda și Portugalia și sunt convinsă că la finalul acestei conferințe, rezultatelor vor fi unele fructuoase. Felicit Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Argeș, pe doamna director Rodica Ciucă si inimoasa ei echipă, și vă pot spune cu mâna pe inimă, și în calitate de membru al Comisiei de orientare școlară și profesională, că această echipă face lucruri deosebite, toți fac o muncă deosebit de grea, pentru că știm cu toții ce înseamnă să lucrezi cu copiii cu cerințe educaționale speciale" – Roxana Stoenescu, director Direcția Cultură, Turism și Tineret.

“Finlanda are o tradiție în a aprecia educația de calitate. Părinții finlandezi consideră că este foarte important ca copii lor să meargă la școli bune. Asta a condus la situația în care cea mai bună școală este școala cea mai apropiată și unde distanța între cel mai bine pregătit elev și cel mai slab este cea mai mică din lume. Secretul? Profesorii care au o calificare foarte înaltă dar și o motivație foarte bună. Profesia educațională este înalt respectată în societatea finlandeză. Încrederea este de altfel un element foarte important în întreaga societate finlandeză. Și mă bucur să anunț că Finlanda se află, pentru al șaptelea an, în topul celei mai fericite societăți din lume tocmai datorită acestei încrederi care este încurajată și în școală și în societate. În ceea ce privește învățământ românesc, este cunoscut faptul că elevii/studenți români excelează în capacitatea pe care o au în a învăța limba engleză, dar mai ales în domeniul matematicii” - Leena Liukkonen, ambasador al Finlandei în România.
Ari Pokka este Directorul Institutului Finlandez pentru Educație, creator de politici publice în domeniul educației, director de școală gimnazială și autor tradus în mai multe limbi, fostul Președinte al Asociației Finlandeze a Directorilor Școlari și a Confederației Internaționale a Directorilor. „Cultura operațională a școlii se creează baza cooperării dintre casă și școală” a fost titlul temei prezentate la această conferință de către cunoscutul pedagog finlandez.

Ari Pokka are o experiență educațională internațională vastă, cuprinzând inclusiv China, România, Taiwan, Maldive sau țările Arabe, și a fost gazdă pentru directorii internaționali, cu precădere din Australia, contribuind la susținerea și protejarea cooperării dintre țări și stimularea dialogului profesional care conduce la îmbunătățirea accesului educațional și a echității.

Herculano Daniel Andrade Texeira, formator internațional, este specialist în comportamentul uman, directorul executiv al Asociației Familiilor din Portugalia, fost director în învățământul special. Subiectul lucrărilor prezentate în cadrul conferinței au avut ca teme „Poziția părinților privind fericirea și succesul copiilor proprii”, ”Creșterea copiilor fericiți și a adulților de succes”, ”Servicii educaționale de suport în Europa”.
Conferința s-a încheiat cu o dezbaterea având ca temă “Parenting for happy children and successful adults”.

Similar Suggestions

Meteo: precipitații, ninsori și intensificări ale vântului!
Argeșul este promovat la Târgul de Turism al României de la Romexpo, în perioada 21-24 noiembrie 2024.
Proiect în valoare de 4.5 milioane lei pentru protejarea și reabilitarea patrimoniului Muzeului Golești
Castrul Roman Jidova și Frontierele Imperiului Roman - Dacia, în patrimoniul UNESCO